La Primaria Timisoara se anuleaza pe banda rulanta concursuri. Inca un cartonas rosu pentru Rodica Aurelian, dar degeaba

Primăria Timișoara are un adversar redutabil în încercarea de a atrage oameni competenți care să lucreze în administrație. Este chiar Serviciul de Resurse Umane al instituției, al cărui șef, Rodica Aurelian, își face propriile legi. Că din cauza lor Agenția Națională a Funcționarilor Publici a anulat două concursuri în două luni pare a fi doar un detaliu.

În decembrie 2017, PMT anunța un concurs pentru ocuparea a 27 de posturi. Printre acestea, inclusiv unul de consilier clasa I, gradul principal, la Serviciul Școli Spitale, pentru care s-au luptat 4 candidați, inclusiv Florin Răvășilă, consilier personal al primarului. O adresă de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici a stopat însă întreaga procedură, pentru că PMT, adică Serviciul Resurse Umane/ SRU nu a respectat legea. „S-a suspendat concursul organizat de Primăria Timișoara pentru nerespectarea prevederilor art. 57, alin. (2), alin. (6), litera a, și alin. (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, precum și ale art. 39, alin. (2), teza a II-a, din HG 611/2008”, transmitea ANFP. Nu fuseseră respectate condițiile de vechime și de studii pentru un post de șef de birou, dar nici cele legate de modul în care a fost anunțat concursul. Concursul anulat în luna decembrie a fost reprogramat pentru februarie și… anulat! De pe lista posturilor dispăruse cel de „șef birou – Biroul Gestionarea populației canine, deratizare, dezinsecție și activități administrative”, însă ANFP a găsit și mai multe nereguli. Solicitați să ofere, în baza Legii 544, a liberului acces la informații de interes public, o explicație legată de noua suspendare a concursului, angajații Serviciului Resurse Umane răspund în doi peri: „informațiile solicitate sunt publicate pe pagina de internet”. Adresa de la ANFP a fost însă publicată pe site-ul PMT mult după ce a fost anunțată suspendarea concursului. Trecând peste asta, probabil că subordonații Rodicăi Aurelian au atât de mult de lucru încât nu au timp să ofere un răspuns detaliat și la obiect. Ca de specialiști în resurse umane…

Cât de specialiști sunt, cel puțin în modul în care organizează concursuri de angajare în instituția de pe CD Loga? Să vedem. Conform ANFP, au fost scoase ilegal la concurs nu mai puțin de 27 de posturi. Este vorba despre:

  • Consilier, clasa I, grad profesional principal – Compartimentul servicii informative
  • Consilier, clasa I, grad profesional debutant, grad profesional asistent, grad profesional principal, grad profesional superior (2 posturi) – Serviciul reglementare, monitorizare, protecție și ameliorare mediu
  • Consilier, clasa I, grad profesional superior – Biroul evidența patrimoniu
  • Consilier, clasa I, grad profesional superior – Biroul finanțare școli
  • Consilier, clasa I, grad profesional superior – Biroul rețele electrice, iluminat rețele de comunicații
  • Consilier, clasa I, grad profesional asistent – Biroul banca de date urbană
  • Consilier, clasa I, grad profesional asistent, grad profesional principal și grad profesional superior – Biroul construcții, instalații
  • Consilier, clasa I, grad profesional superior – Biroul eficientizare energetică blocuri
  • Consilier, clasa I, grad profesional asistent și grad profesional principal – Serviciul certificări și autorizări
  • Consilier, clasa I, grad profesional principal (2 posturi) – Compartimentul monitorizare și control urbanistic
  • Consilier, clasa I, grad profesional principal – Serviciul școli, spitale
  • Consilier, clasa I, grad profesional debutant și grad profesional asistent – Unitatea de implementare capitală culturală europeană
  • Consilier, clasa I, grad profesional debutant, grad profesional asistent, grad profesional principal și grad profesional superior – Biroul sport, cultură

Au fost încălcate mai multe prevederi ale Legii 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, dar și ale HG 611/2008, pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici. Rodica Aurelian și serviciul pe care îl conduce au decis că nu e nevoie să respecte condițiile de participare și procedura de organizare a concursului și nici prevederea conform căreia „ANFP poate delega autorităților sau instituțiilor publice, în condițiile legii, competența de a organiza concursuri de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere generale si specifice. Înștiințarea va cuprinde în mod obligatoriu (…) condițiile de studii de specialitate și, după caz, alte condiții specifice prevăzute în fișa postului pentru fiecare funcție publică vacantă”. Nici înștiințarea ANFP cu 40 de zile înainte de data organizării probei scrise a concursului nu a fost considerată obligatorie, deși este prevăzută în art. 22 al HG 611/2008. Din bibliografia obligatorie nu făceau parte Legea nr. 188/1999, republicată, şi Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată. În plus, cei de la SRU au decis că, deși pentru unele posturi este nevoie de experiență în tehnologia informaţiei, limbi străine ori alte competenţe specifice, din comisiile care examinează candidații nu trebuie să facă parte specialiști în aceste domenii. Nu s-a respectat nici art. 39, alin. 1 – (1) din HG 611, conform căruia „anunţul privind concursul se publică de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare în Monitorul Oficial al României şi într-un cotidian de largă circulaţie, cu cel puţin 30 de zile înainte de data stabilită pentru proba scrisă”. Mai spunem că, la Resurse Umane la Primăria Timișoara, sunt opționale și prevederile legate de depunerea cazierului judiciar.

Serviciul Resurse Umane este condus de Rodica Aurelian. Protejată a fostului secretar Ioan Cojocari, aceasta a ocupat ilegal acest post din secunda în care a fost numită. Cu facultatea absolvită foarte târziu la privat și la numai jumătate de an de când avea diplomă de licență, Aurelian a luat un concurs la care una dintre condițiile esențiale erau studii superioare economice și vechime de doi ani în specialitatea studiilor. La data concursului, ea avea exact 4 luni vechime. Neregula a fost sesizată într-un raport al Camerei de Conturi și confirmată printr-o sentință a Curții de Apel Timșoara. Datorită „competenței” ei, Teatrul German a rămas fără director, după ce ditamai șefa SRU a sesizat că s-a schimbat legea cam doi ani mai târziu și numai după ce Lucian Vărșăndan trecuse de evaluare și trebuia să prezinte un plan de mangement. Că a „uitat” să-i comunice și lui Vărșăndan e un detaliu. Rodica Aurelian are, conform ultimei declarații de avere, un Lexus și un apartament în Tenerife, iar fiul ei se află pe lista celor care ar trebui să primească gratuit teren de casă de la primărie.

Primarul Timișoarei crede că deciziile ANFP de suspendare/anulare a concursurilor sunt cauzate de cineva care pune bețe în roate municipalității. „Este incredibil, mi se pare inadmisibil să ni se tot suspende concursurile, invocându-se acum mult mai multe motive decât data trecută (…) S-a considerat că la unele posturi s-ar putea să pună cineva bețe în roate, că se depun contestații și atunci ANFP le blochează (…) Acum s-a suspendat din nou. Se pare că sunt mai multe posturi care deranjează și de aceea…. Nici doamna Aurelian nu știe, ea știe că s-au depus contestații la ANFP”, declara edilul. De ce nu i-a prezentat Rodica Aurelian adresa de la ANFP, care explică exact ce s-a întâmplat, rămâne un mister. Sau poate i se spune și primarului, dacă întreabă ceva, că informațiile se găsesc pe site-ul municipalității.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (martie 9th, 2018 at 06:30 )

Ăsta-i primar?

Anubis a spus: (martie 9th, 2018 at 09:29 )

Stat în stat. Ne tot luăm de ciuma roșie și de ”noaptea ca hoții” în timp ce în primăria noastra corupția înflorește sub egida liberală în fiecare minut.
Chiar nu ajunge experimentul eșuat cu HR-ista asta? Chiar nu ajung episoadele: ”Cursuri vara la mare”, ”Concursuri cu dedicație – anulate”, ”Ocup un post ilegal”, ”Demit directorul Teatrului German c-așa am eu chef”, ”Fiul cu un teren gratis” + altele care se află în post-production?

E timpul pentru o schimbare! Îi schimbă Robu pe aștia sau îl vom schimba noi pe el?

Timișorean a spus: (martie 9th, 2018 at 09:39 )

AM VĂZUT O FAZĂ LA VECINII UCRAINIENI CÂND ÎI ARUNCAU EFECTIV ÎN TOMBERON PE CEI CONSIDERAȚI CORUPȚI…
AȘA VOR SĂ DEVENIM ȘI NOI CU AI NOȘTRII…CĂ NU SE MAI POATE ALTFEL.
ESTE UN PROVERB: CÂINII LATRĂ DAR URSUL ÎȘI VEDE DE DRUM…!

Goe a spus: (martie 9th, 2018 at 12:12 )

@Timișorean – Așa ar trebui procedat și cu adunătura de la Primărie, în frunte cu paranoicul cu nume de slugă: să fie azvârliți undeva la groapa de gunoi. Despre individa asta, Rodica Aurelian, s-a tot scris, dar văd că degeaba. Sper ca atunci când va dispărea făcătura asta din Primărie să-l ia cu el și pe bufonul de primar, un individ absolut toxic pentru Timișoara.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria caută ”proprietari” de ambrozie. Au demarat verificările pentru găsirea de zone cu planta alergenă

Autoritățile locale au început verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii care apar în perioada iunie – octombrie. Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută ”proprietari” de ambrozie. Au demarat verificările pentru găsirea de zone cu planta alergenă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil

Sport Club Municipal Timișoara și Asociația Județeană de Fotbal Timiș au semnat un protocol de colaborare, privitor la utilizarea bazelor sportive din oraș. Acesta reprezintă un pas important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil din Timișoara. Prin acest protocol, SCM Timișoara pune la dispoziție, cu titlu gratuit, bazele sportive necesare organizării competițiilor de copii și juniori (Interligă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Un pas important pentru Sânnicolau Mare: contractul pentru refacerea zonei centrale a fost semnat, iar lucrările vor începe în perioada următoare

„Este un proiect așteptat, care va schimba modul în care arată și funcționează centrul orașului, cu intervenții gândite pentru oameni, pentru mobilitate și pentru spații publice mai bine organizate”, spune primarul orașului, Dănuț Groza. Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a zonei centrale, în urma semnării contractului de finanțare cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas important pentru Sânnicolau Mare: contractul pentru refacerea zonei centrale a fost semnat, iar lucrările vor începe în perioada următoare

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Autoritățile locale au început verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii care apar în perioada iunie – octombrie. Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută ”proprietari” de ambrozie. Au demarat verificările pentru găsirea de zone cu planta alergenă
Consilierii locali timișoreni sunt solicitați să aprobe alocarea de fonduri din bugetul local pentru a susține participarea echipelor de robotică CSH și CyberMoon, calificate la campionatele mondiale și europene de robotică din cadrul programului FIRST Tech Challenge. Suma propusă de la bugetul local, 360.000 este necesară pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare și cazare. Echipa CSH,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea solicită 360.000 de lei din bugetul local pentru susținerea celor două echipe de robotică timișorene calificate la First Tech Challange
„Este un proiect așteptat, care va schimba modul în care arată și funcționează centrul orașului, cu intervenții gândite pentru oameni, pentru mobilitate și pentru spații publice mai bine organizate”, spune primarul orașului, Dănuț Groza. Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a zonei centrale, în urma semnării contractului de finanțare cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas important pentru Sânnicolau Mare: contractul pentru refacerea zonei centrale a fost semnat, iar lucrările vor începe în perioada următoare
Sport Club Municipal Timișoara și Asociația Județeană de Fotbal Timiș au semnat un protocol de colaborare, privitor la utilizarea bazelor sportive din oraș. Acesta reprezintă un pas important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil din Timișoara. Prin acest protocol, SCM Timișoara pune la dispoziție, cu titlu gratuit, bazele sportive necesare organizării competițiilor de copii și juniori (Interligă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara și AJF Timiș, protocol pentru dezvoltarea fotbalului juvenil
Vineri, 10 aprilie, în jurul orei 08:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din Timișoara, strada Petre Ispirescu. A fost alertat Detașamentul 1 Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și două echipaje SMURD, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dramă în Vinerea Mare! A murit într-un incendiu, chiar în casa lui
Visit Timiș și Asociația GIDE în parteneriat cu HORETIM, anunță lansarea preselecției regionale pentru prestigiosul concurs European Young Chef Award 2026, organizat de IGCAT – Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism. Preselecția se va desfășura online, iar tinerii bucătari din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad sunt invitați să se înscrie pentru a avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se caută un bucătar cu mult talent, care poate reprezenta Banatul în lume
Șantierul pornit în Fabric, în zona Piața Traian, pentru regenerarea urbană a acestui cartier, se extinde tot mai mult. Primăria Timișoara a anunțat că intervențiile s-au extins pe Strada Dacilor și pe străzile de lângă Sinagoga de la Parcul Poporului. Constructorul avansează cu etapa inițială de decopertări pentru realizarea rețelelor pluviale, iar piatra cubică din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extinde șantierul din Fabric. Au început lucrările pe noi străzi/FOTO
Ultimele două săptămâni au adus controale extinse realizate de Comisariatul Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu la balastierele din județ. Concluziile acțiunilor arată probleme mari descoperite în urma verificărilor. Au fost efectuate un total de 27 controale, iar pentru problemele descoperite au fost aplicate 17 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.060.000 lei. De...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezastru la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat 17 amenzi contravenționale în valoare de peste un milion de lei
Un curs care s-a bucurat de succes se întoarce. În Japonia, primăvara nu aduce doar spectacolul vizual al florilor de cireș (Sakura), ci marchează și un moment simbolic al noilor începuturi: debutul anului școlar. Inspirat de această tradiție, Centrul Jutsu din cadrul Universității Politehnica Timișoara invită comunitatea să pășească într-o nouă etapă de învățare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cireșii înfloriți aduc și o nouă serie de cursuri de limbă și cultură niponă la UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.