Ponta vrea Timisoara cu orice pret, ca nu-l doare gura

Nici n-apucă bine să se liniștească apele în USL Timiș după convenirea între părți care, cum și pe unde candidează, că Victor Ponta a mai dat o dată cu bățul în balta ceva mai liniștită a megaalianței liberalo-socialiste. Întrebat la o emisiune de casă, la Antena 3, lui Ponta a trebuit să-i facă semn cu cotul Crin Antonescu, să-i amintească faptul că în germană “ein mann, ein wort” înseamnă “un om, un cuvânt” și nicidecum a te căca în pălărie, cum pare că miros înțelegerile în Uniunea Social-Liberală. Totuși, Victor Ponta a apucat să transmită ziariștilor de la televiziunea prietenă că despre o posibilă candidatură a lui Gheorghe Ciuhandu (PNȚCD) la Primăria Timișoara din partea USL “o să discutăm și o să vă spunem”. Ce-ar mai fi de discutat, numai Victor Ponta știe. De vreme ce Titu Bojin, președinte PSD Timiș, și Nicolae Robu, președinte PNL Timiș, au stabilit plenar că primul candidează la președinția CJT, iar al doilea, liberalul, la funcția de primar al Timișoarei. Senzația e că Victor Ponta face politică mai lejer decât un copil își face echipa la FIFA 2011. Ciuhandu, la Timișoara. Romario, pe stânga. Bebeto, la creație, Horst Hrubesch, în defensivă, și gata-i echipa, trăind cu satifacția onanistului că așa va câștiga pentru prima dată PSD-ul Primăria Timișoara. În realitate, tatonând în continuare pe varianta Ciuhandu, Ponta nu face decât să-i confirme țărănistului fără de partid încă un mandat în fruntea Timișoarei, fără să aibă o minimă garanție că acest lucru îi va aduce și mai multe voturi pentru listele USL. Fiindcă în Timișoara o astfel de matematică nu prea pușcă și s-ar putea trezi că un vot dat lui Gheorghe Ciuhandu să nu însemne deloc și un vot oferit PSD-ului. Mai ales că printr-o astfel de manevră componenta liberală nu ar mai avea o prea mare motivare în a face muncă electorală pentru mofturile lui Ponta. Disperarea PDL-ului și-a lui Constantin Ostaficiuc în a-l susține pe Gheorghe Ciuhandu pentru Primăria Timișoara o pot înțelege, democrat-liberalii fiind în situația disperată de a participa la viitoarele alegeri municipale doar din spiritul lui Pierre de Coubertin. Însă cu un Nicolae Robu aflat cu șanse reale în competiție, insistența lui Victor Ponta pe filiera Ciuhandu ori e copilărească, ori e a unui om politic căruia parcă i-ar fi frică de ce-o să zică șeful dacă nu raportează o victorie la Timișoara, uitând că, de fapt, el este șeful.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

Cashcheta a spus: (septembrie 6th, 2011 at 17:31 )

Ponta o da de gard constant. Norocul e ca timisorenii nu pot fi pacaliti de nshpe ori. A venit momentul SCHIMBARII!

jimix a spus: (septembrie 6th, 2011 at 17:48 )

fratilor, ciuhandu se distreaza de minune cu acesti pseudopoliticieni de la timisoara sau din timis, cum vreti. la cum se misca robu, asta nu merita sa castige primaria. suntem plictisiti de ciuhandu, dar parca ar fi si mai nasol sa lasam orasul pe mana lui robu. va rog sa nu mai veniti cu exemple din tara. ca ce bine e acolo si acolo, ca ce rau e la timisoara. de obicei astea sunt observatii venite din parte viniturilor, pentru ca timisorenii, aia putini cati sunt, sunt toleranti, iar toleranta lor fata de toate semintiile mioritice a tras in jos orasul. dar nu atat de mult incat timisoara sa fie sub vreun oras din romania. asta nu va fi niciodata!

Fratilor ,dragi timisoreni,dragi banateni,de 15 ani avem parte doar de deziluzii cu acest primar si echipa sa de conducere,avem imixtiuni si afaceri cu cetatenii de etnie tiganeasca,afaceri penale ma refer,demisia unui alt tutar al primarului mi se pare cel putin suspecta,anume Miut,avem centuri lipsa si aici e vorba de centura sud,avem cel mai prafuit oras din Romania,avem cinematografe ce au fost in ograda primariei si acum vor fi retrocedate pt ca nu sa facut nimic cu ele,avem cea mai scumpa gigacalorie din Romania,avem cele mai putine fonduri europene atrase (aici mai este oare vina bucurestiului sau e doar lamentarea acestora si incompetenta autoritatilor locale) Avem sau nu avem un deponeu ecologic de vreo 10 ani in proiect,dar aici e vina CJT,nu avem un parc al copiilor,nu avem mai nimic,vine un ministru ca sa inagureze un proiect pentru o strada,in conditiile in care la CLuj au stadion nou,unde va canta Scorpions in deschidere? De la Shakira nu a mai cantat nimeni in Timisoara,in mica Viena,au prosperat tiganii ,investitorii mari au inceput sa ne ocoleasca,Pittul este plin cu apropiati ai CJT= SCalinii,Ornella Desgin etc… ,afacerea Mercedes a fost ratata datorita unor speculanti imobiliari, ar fi trebuit sa ofere nemtilor gratis terenul utilitatile si transport ieftin pentru angajatii la aceea fabrica,Nokia a plecat la Cluj,desigur vina nu este in intregime a primarului,vina este cumulata a CJt,a politicienilor banateni autosuficienti si fara viziune,ce nu au stiut sa-si impuna minstrii si cand au facut acest lucru,acestia nu au facut mai nimic pentru judetul si Urbea lor…….Aceasta perioada a blaturilor la Primaria Timisoara,la care se pare Ponta vrea sa mai fie partas,nu a facut deloc bine urbei noastre…. Avem un paradox imens,PDL ce a lovit nonstop in primaria Timisoara,acum se aliaza cu actualul primar? ?? Cata ipocrizie,cata lipsa de anvergura si de oameni politici cu viziune??Acesti oameni nu se gandesc ca poate afacerile lor vor prospera cu o Timisoara cu mai multi turisti,cu o Timisoara,cu sali polivalente de sport,cu stadioane noi,cu bazine de inot olimpice,cu parcari supra si subterane,cu fonduri europene atrase,cu concerte mari,ce vor culmina cu Timisoara capitala cultural europeana in 2020…… …(.Poate Ponta este cointeresat de actualul viceprimar,si se gandeste ca actualul vice,pe vremea unui mandat cu Robu primar,nu isi mai poate coninteresa prietenul la fel de bine.. dar asta e doar o supozitie personala,fara a face vreun proces de intentie cuiva.. )

timisorean a spus: (septembrie 6th, 2011 at 21:59 )

Nu ma pricep eu la politica da nici nu terbuie ca sa iti dai seama ca Ponta nu are nici o teraba cu politica si culmea pozeaza in alternativa pozitiva a tarii alaturi de ciocoiul de Antonescu. Base cum a fost cum n-a fost dar e un lider incontestabil. Despre situatia locala…nu mai are nici o discutie vreun sens

Micro a spus: (septembrie 6th, 2011 at 22:49 )

Nu va mirati oameni buni combinatia e mare Ciuhandu jr+Grindeanu+Mironica+Miha Crucita++++Victoras Ponta. Cashcaval de cashcaval. Care USL? Da-o in masa, banul public sa iasa

Andrei a spus: (septembrie 6th, 2011 at 23:57 )

Deci pana la urma ciolanu ii intereseaza, mai conteaza pt astia cu ce mijloace? Si dupa ce se vad cu puterea in mana…D-zeu cu mila. Incuracte sunt…jocurile politice

zico a spus: (septembrie 7th, 2011 at 07:45 )

pai veniti cu alternative, fratilor. e clar ca ciuhandu e depasit, dar sa pomeniti tot felul de aberatii este jenant. sustineti-l pe robu si gata, pentru ca e singurul care il poate invinge pe ciuhandu. intrebarea e daca merita sa faceti acest efort. toti cei care luati pozitii radicale veti fi plecati din tara in timpul alegerilor, intr-un mici concediu. ce naiba, daca chiar vreti sa castige altcineva, mergeti la vot.

toti a spus: (septembrie 7th, 2011 at 09:45 )

pt idiotul cu textul lung
bolovanosule, mercedesul a plecat exact din cauza intereselor liberale draganesciene.

stegaru a spus: (septembrie 7th, 2011 at 09:58 )

stati linistiti, tot ciuhandu castiga. si nu pentru ca este bun, ci pentru ca ceilalti sunt slabi, extremd e slabi.

dinub a spus: (septembrie 7th, 2011 at 11:42 )

va agitati degeaba. nu va inteleg
. ciuhandu castiga si daca erau 2 tururi. cu un tur se distreaza cu voi. il jecmaniti degeaba pe dinuinstal pt campania robului. ala nu castiga nici daca va candida singur

george a spus: (septembrie 7th, 2011 at 22:17 )

ponta e un bou!

viorel marusca a spus: (septembrie 8th, 2011 at 00:07 )

Eu cretini mai mari decat jimix si ceilalti cu aceeasi atitudine n-am vazut in viata mea. Boilor, mai iesiti dracu’ din Timisoara sa vedeti unde au ajuns alte orase din Romania (Clujul pdl-ist, Oradea pnl-ista, Deva pnl-ista, Craiova pdl-ista, Constanta psd-ista etc.) si apoi daca mai aveti tupeu mai laudati-va cu Timisoara. Timisoara e depasita de cel putin 10 orase din Romania la ora actuala, idiotilor. Vreti sa ajunga dupa inca alte 10 in urmatorii 4 ani? Robu e singurul capabil sa ridice orasul nostru cum a ridicat si Politehnica singura universitate de categoria I din Timisoara si din toate cele 12 judete ce constituie vestul si sud-vestul tarii.

jumbox a spus: (septembrie 8th, 2011 at 07:44 )

@viorel marusca
du-te tu cu robu in locul de unde ai vazut prima data lumina zilei si lasa-ne in orasul asta, asa cum e el. sunt convins ca nu esti timisorean, ci vinitura, care are chef de dat lectii. n-o fi ciuhandu un mare primar, dar nici robu nu e omul care sa faca mai mult decat el pentru oras. zicieai de craiova. pai mars colo, oltene sau ce vita esti!

adevaratul a spus: (septembrie 8th, 2011 at 09:41 )

In primul rand ; Dumneata care ai scris articolul esti BASIST 100 %,iar apoi voi care credeti ca mai FRAIERITI BANATENI cu prostii electorale, scuze MINCIUNI sa dus BABA cu colacul, conditile mizere in care au dus aceasta TARA si pe oameni ei BASISTII FAC SA NU MAI VOTAM CU OCII INCHISI, SI SA NE TREZIM PANA NU E PREA TARZIU
OAMENI CA BASESCU SI CLICA LUI DIN TOATA TARA VOR CADEA,DAR VOR CADEA FFFF RAU VETI VEDEA.
A sa ca Timisoarenii vor vota USL..

alexei a spus: (septembrie 8th, 2011 at 11:01 )

@adevaratul
te rog sa privesti mai atent ce se intampla in curtea hibridului usl la nivelul judetului. pai pesedistii il sustin pe ciuhandu, nu pe robu. deci prosteala vine din interiorul usl. despre pdl nu mai are rost sa vorbim, astia ne jecmanesc sistematic din 2004.

@ marusca a spus: (septembrie 8th, 2011 at 19:53 )

marusca, marsh din Timisoara

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Distracție pe patine 29 noiembrie - 11 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Mulți fotbaliști cu nume din Timișoara și din țară vor „bate” mingea în Sala Constantin Jude pentru o cauză nobilă

Cel mai tare turneu de minifotbal din Banat revine! Superstar Charity Cup în colaborare cu Tabor Foundation organizează între Crăciun și Anul Nou un turneu cu multe vedete și un minifotbal de calitate. Vorbim despre Trofeul Tabor la minifotbal, care este o competiție caritabilă venită să sprijine acțiunea de suflet a Fundației Tabor: „Un Turneu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mulți fotbaliști cu nume din Timișoara și din țară vor „bate” mingea în Sala Constantin Jude pentru o cauză nobilă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Azi îl sărbătorim pe Sfântul Ştefan, primul martir al creştinătăţii. Peste 500 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica

Credincioşii ortodocși și greco-catolicii îl sărbătoresc în cea de-a treia zi de Crăciun pe Sfântul Ștefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii. El a fost condamnat şi ucis cu pietre în anul 33. Peste o jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica. Sfântul Ștefan este primul sfânt comun al Bisericilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Azi îl sărbătorim pe Sfântul Ştefan, primul martir al creştinătăţii. Peste 500 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica

Economic vezi arhiva Economic

S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză a tradiţionalelor prime de Crăciun acordate angajaţilor companiilor de stat. Concluzia a fost că în unele companii „tradiția” a continuat, dar alte multe au strâns cureaua, invocând prudența bugetară Campionii primelor de Crăciun Câteva companii au acordat şi în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A fost anul în care toate amânările au ajuns la scadență. Nu un scenariu apocaliptic construit din retorică, ci decontul unor tendințe ignorate ani la rând, validate acum de cifre oficiale. Analiza pare dură pentru că România a ajuns, în sfârșit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 2025: anul în care improvizația s-a terminat
Credincioşii ortodocși și greco-catolicii îl sărbătoresc în cea de-a treia zi de Crăciun pe Sfântul Ștefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii. El a fost condamnat şi ucis cu pietre în anul 33. Peste o jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica. Sfântul Ștefan este primul sfânt comun al Bisericilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Azi îl sărbătorim pe Sfântul Ştefan, primul martir al creştinătăţii. Peste 500 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica
Cel mai tare turneu de minifotbal din Banat revine! Superstar Charity Cup în colaborare cu Tabor Foundation organizează între Crăciun și Anul Nou un turneu cu multe vedete și un minifotbal de calitate. Vorbim despre Trofeul Tabor la minifotbal, care este o competiție caritabilă venită să sprijine acțiunea de suflet a Fundației Tabor: „Un Turneu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mulți fotbaliști cu nume din Timișoara și din țară vor „bate” mingea în Sala Constantin Jude pentru o cauză nobilă
Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare și dorința sinceră de a face bine. În acest context, Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara a organizat, în holul facultății, cea de-a treia ediție a Târgului de Crăciun – un eveniment devenit deja tradiție, dedicat sprijinirii copiilor defavorizați....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente magice și la Facultatea de Mecanică UPT cu ocazia Târgului de Crăciun
Municipalitatea timișoreană vrea să demareze discuțiile pentru preluarea unei noi clădiri în zona Iosefin, pe aceiași stradă 16 decembrie, unde se află și clădirea Maternității Odobescu. Este tot o clădire care aparține unui cult religios, retrocedată. De această dată Ordinului Călugărițelor Notre Dame, iar demararea negocierilor se face la cererea comitetului de părinți de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să cumpere o nouă clădire în zona Iosefin
Oamenii municipalității timișorene s-au mișcat rapid și în locul terasei unui restaurant cunoscut din oraș, situat pe strada Barbu Iscovescu, demolată în urmă cu câteva luni, a fost deja realizat un trotuar și un mic spațiu unde probabil va fi iarbă. În a doua zi de Crăciun, primarul Dominic Fritz a anunțat că în locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a făcut trotuar pe strada Barbu Iscovescu în locul terasei demolate a unui cunoscut restaurant/VIDEO
Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză a tradiţionalelor prime de Crăciun acordate angajaţilor companiilor de stat. Concluzia a fost că în unele companii „tradiția” a continuat, dar alte multe au strâns cureaua, invocând prudența bugetară Campionii primelor de Crăciun Câteva companii au acordat şi în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat
Defuncta A6, devenită între timp drum expres, care va lega Drobeta Turnu Severin și Lugoj, are acum semnat contract de finanțare pentru realizarea studiului de fezabilitate. Contractul de finanțare a fost semnat de Ministerul Transporturilor și CNAIR. Din păcate, termenele înaintate ne fac să ne gândim la realizarea acestui drum peste mulți ani. Proiectul are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Drumul expres Lugoj – Drobeta Turnu Severin are asigurată finanțarea pentru realizarea studiului de fezabilitate
Mugur Preda a fost desemnat antrenorul anului, în ancheta organizată de Federația Română de Rugby. Antrenorul echipei bănățene a adunat 29.33% din voturi și s-a clasat înaintea lui Viorel Lucaci (Steaua București) și Eugen Apjok (CSM Știința Baia Mare). Aflat la al doilea sezon la Timișoara, Mugur a dus echipa de seniori în toate cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul SCM USV este… top! Mugurel Preda, ales cel mai bun tehnician din țară
În 1914, chiar în mijlocul groazei Primului Război Mondial, s-a întâmplat ceva aproape de necrezut: în Ajunul Crăciunului, soldații britanici și germani au încetat focul fără ordin, au ieșit din tranșee și s-au întâlnit în „No Man’s Land” ca niște oameni obișnuiți, nu ca inamici. Au cântat colinde, și-au strâns mâinile, au făcut schimb de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Povestea care trebuie spusă la fiecare Crăciun: atunci când gloanțele au tăcut, inamicii au devenit prieteni! Și au jucat fotbal…
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.