Piața Mărăști intră în șantier. Se lărgește la trei benzi sensul giratoriu

Începe șantierul în Piața Mărăști. După mai bine de un an de discuții, la finele lucrărilor, sensul giratoriu va avea trei benzi de circulație. Muncitorii de la SDM nu vor avea vacanță de 1 mai și vor profita de faptul că traficul va avea valori reduse.

Reprezentanții Direcției Tehnice din Primăria Timișoara au desființat, în primăvara lui 2017, trecerea de pietoni din Piața Mărăști, anunțând că urmează să mai creeze o bandă în intersecție, pentru fluidizarea traficului. Șantierul nu a putut începe, pentru că lipsea un aviz de la Direcția Județeană de Cultură, fiind în zonă protejată. Acesta a venit abia spre sfârșitul verii, cânf primarul Nicolae Robu a decis că nu înceapă lucrările, pentru a nu bloca traficul la începutul anului școlar. Lucrarea de la Mărăști presupune amenajarea unei benzi de circulație suplimentare în sensul giratoriu și… a început! Angajații SDM s-au pus pe treabă și, joi dimineață, au desfăcut primele borduri. S-a decis deschiderea șantierului tocmai pentru că urmează minivacanță, iar traficul va fi redus. „Se va lucra zi și noapte. Lărgim sensul, așa cum a fost intenția inițială, există toate aprobările acum. Se va lucra intens, chiar și în zilele de sărbătoare”, spune primarul Nicolae Robu.

Nu se ia din spațiul verde. După rondoul din insulă urmează o parte cu piatră de pavaj. Se ia puțin din partea aceasta, se ia din trotuare, care sunt foarte largi, de jur împrejur. Vor fi mutați acei stâlpi care sunt pe toate laturile, încât să se poată muta trotuarele.
Primarul Nicolae Robu, martie 2017

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Costel a spus: (aprilie 26th, 2018 at 21:32 )

După cum se vede și din fotografie, atât stâlpii proaspăt montati, cât și cei cu semafoare de fu**-i pomana vor fi eliminati. Pune p**a de robu bani din tescherea pentru prostie?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă

Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită

La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a violat o adolescentă de 16 ani. Fapta s-ar fi petrecut la începutul acestei luni în apropierea localității Făget, județul Timiș. Conform anchetatorilor, victima și agresorul s-au întâlnit în cursul zilei de 3 august 2026. Tânărul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr de 19 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o minoră într-o zonă izolată din apropierea Făgetului
Federația Operatorilor Români de Transport a solicitat, printr-un memoriu transmis Prefecturii Timiș, verificarea legalității impunerii pe raza Timișoarei a unei taxe de 280 de lei pentru tranzitarea orașului de către vehiculele cu masa peste 3,5 tone. De asemenea, acuză defavorizarea operatorilor privați care efectuează transport de persoane, în favoarea STPT. Memoriul solicită verificarea impunerii acestei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa pentru tranzitarea Timișoarei de vehiculele peste 3,5 tone, reclamată la Prefectură
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a anunțat că a reușit frezarea, cu noul utilaj achiziționat împreună cu Primăria, a 30 de kilometri de linie de tramvai, acoperind, astfel, planurile inițiale. Utilajul special, tractat de tramvai, a fost testat în prima fază în luna aprilie, iar efectele operațiunii înseamnă mai mult confort pentru călători, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Confort mai bun în tramvai, zgomot mai puțin pe străzi. 30 de kilometri de șine au fost frezate de noul utilaj achiziționat de Timișoara
Săptămâna trecută v-am arătat harta: șapte spitale publice mari, patru stăpâni și un întreg care nu are niciunul. Astăzi ridicăm privirea de la oraș la regiune – și la spitalul care ar fi trebuit s-o adune.  În 2005, România promitea opt spitale regionale. Vestul era, firesc, pe hartă: patru județe aveau nevoie de un loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de gardă (3). Nimeni n-a spus nu
În această seară, la ora 19.38, Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a fost anunțată de mecanicul unei locomotive care tracta trenul IRN 12992009, operat de CFR Călători, că pe Magistrala 100, între Tapia și Găvojdia, de existența, la km 507+800, a unei unei porțiuni dintr-o plasă utilizată în zona unor lucrări, agățată de firul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incident pe calea ferată din Timiș. Intervenție la rețeaua de alimentare de înaltă tensiune
Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea studioului LUN, un proiect creat la Timișoara de Manuela Marchiș Blînda și Cezar Blînda, în care sculptura, psihologia și designul contemporan se întâlnesc într-un limbaj artistic inspirat de natură. Atunci am vorbit despre începuturile atelierului, despre filosofia „neo-organică” și despre felul în care fiecare obiect este conceput...
Citeşte tot articolul Citeste articolul LUN – Designul care pune Banatul pe harta obiectelor cu poveste
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.