Hai să descoperi Timișoara, printr-o… vânătoare de comori! Va trebui să urmărești indiciile și, dacă ești primul care le descoperă, câștigi un premiu. E amuzant și, în același timp, participanții vor vedea cât de frumos este, de fapt, orașul în care locuiesc.
ALTFELstudio lansează un nou proiect-concurs. Este vorba despre un proiect de descoperire prin joacă a orașului Timișoara – „Pe diagonală”. Concursul, organizat de ALTFELstudio și Librăriile Cărtureșt, propune explorarea orașului și descoperirea la pas a acestuia.
Printr-o serie de indicii oferite de numele cărților, care vor reprezenta și premiul câștigătorilor, „Pe diagonală” provoacă participanții să descopere în zone distincte ale orașului aceleași detalii arhitecturale (de exemplu, ornamente reprezentând diverse animale).
Pe pagina concursului va fi postată bilunar câte o provocare, oferind două zone din oraș în care participanții vor trebui să găsească elementul comun care corespunde indiciului oferit de titlul cărții. Câștigătorul va fi acela care va posta primul fotografii cu cele două detalii descoperite. Pentru ca răspunsul să fie eligibil, participantul va trebui să încarce cele două fotografii sub forma unor comentarii la postarea originală cu provocarea.
Comentarii prin facebook