Victoria și Dacia, primele cinematografe de care se apucă primăria. În jur de 56.000 de euro pentru proiecte

La jumătate de an de când și-a înscris în Cartea Funciară cele 8 cinematografe, Primăria Timișoara scoate la licitație proiectele de renovare a două dintre ele. Victoria a fost laborator, iar Dacia, ruină.
cinematografe
RADEF și Primăria Timișoara au semnat, în decembrie 2017, protocolul de predare-primire pentru șapte cinematografe: Arta, Dacia, Fratelia Freidorf, Unirea, Timiș și Victoria. Ulterior, PMT l-a preluat și pe cel de-al optulea, Studio. În aprilie 2018, municipalitatea a reușit să le treacă pe toate în Cartea Funciară. Dintre toate, doar Cinema Timiș mai este funcțional. Restul s-au transformat, de-a lungul timpului, în sedii de laboratoare medicale, biserici neoprotestante sau, pur și simplu, ruine.

La începutul lunii iunie 2018, a fost semnată o declaraţie de colaborare între PMT, Institutul Francez, compania Groupama şi Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor şi Asociaţia Română a Filmului Independent (Timishort), în vederea creării unui cinema de artă, în perspectiva anului 2021 şi sub cupola reţelei Europa Cinemas. Viitorul cinematograf de artă va funcționa la Cinema Studio, care va fi renovat, Groupama urmând să ofere în jur de 100.000 de euro. El va funcționa ca un centru cultural, care va promova filmul european, românesc și de autor.

În iulie 2018, Primăria Timișoara a dat Teatrului Maghiar „Csiky Gergely” fostul cinematograf și grădina de vară de la Arta, de pe strada Văcărescu. Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” va face reparațiile capitale de care este nevoie pentru ca acest spațiu să reintre în circuitul cultural al orașului. Are și primii bani: este vorba despre 250.000 de euro, de la Fondul Bethen Gabor Alap Ungaria.

Acum primăria face și ea primii pași concreți. Au fost scoase la licitație pe SICAP – SEAP servicii de proiectare și asistență tehnică pentru fostele cinematografe Victoria, din zona Bălcescu, și Dacia. Firmele care vor câștiga licitațiile trebuie să realizeze „expertiza tehnică imobil + elaborare documentație autorizare lucrări de intervenție (DALI), proiectul tehnic + proiect autorizație construire + proiect organizare execuție + documentație detalii execuție + documentație economică + autorizație de construire + plan SSM + deviz martor + caiet de sarcini, asistență de specialitate din partea proiectantului în calitate de expert cooptat pe perioada desfășurării achiziției lucrărilor de execuțiee și pe perioada execuției lucrărilor + As build + audit energetic”.

Primele două foste cinematografe (Victoria, Piața Bălcescu, și Dacia, Piața Dacia) au intrat oficial în procesul de reabilitare și refuncționalizare, prin publicarea în sistemul electronic de achiziții a anunțului de participare la licitația de proiectare. Parte a programului investițional în domeniul cultural și parte a candidaturii Timișoarei la titlul de capitală culturală europeană, fostele cinematografe vor deveni spații multifuncționale culturale, dotate cu aparatură de proiecție, dar potrivite și pentru alte arte ale spectacolului și nu numai (teatru, concert etc.). Excepție face Cinema Studio, care va deveni exclusiv cinematograf de artă, prin colaborarea cu Institutul Francez și organizațiile din domeniul promovării filmului din Timișoara.
Viceprimarul Dan Diaconu

În cazul Cinematografului Victoria, prețul maxim oferit este de 142.748 lei, cu tot cu TVA, cu o durată a contractului de 60 de zile. Pentru Dacia, prețul este de 118.731 lei, cu TVA, durata contractului fiind de 120 de zile. În ambele situații, ofertele pot fi depuse până pe 10 decembrie, la ora 15. Cinema Victoria a fost transformat, în ultimii ani, în laborator de analize medicale, după ce anterior fusese discotecă, iar Cinema Dacia este adăpost pentru boschetari.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Barometrul Calității Vieții la Timișoara: Orașul merge în direcția bună, infrastructura rutieră și parcările suferă, bicicletele în continuare doar puțin atractive

Universitatea de Vest Timișoara, sub susținerea Primăriei Timișoara a realizat o nouă ediție a Barometrului Calității Vieții în Municipiul Timișoara. Rezultatele prezentate joi arată că orașul se îndreaptă spre o direcție bună, chiar dacă există numeroase probleme. Realizat de Universitatea de Vest, cu sprijinul Primăriei Timișoara, barometrul oferă o imagine de ansamblu asupra percepției timișorenilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Barometrul Calității Vieții la Timișoara: Orașul merge în direcția bună, infrastructura rutieră și parcările suferă, bicicletele în continuare doar puțin atractive
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Viceprimarul Ruben Laţcău reacționează după apariția unui graffiti cu atac la adresa USR, la Pasajul Solventul

De scurt timp, pe unul dintre zidurile Pasajului Solventul a apărut desenat un graffiti care atacă formațiunea politică aflată la conducerea Primăriei Timișoara. Reacția la cuvintele jignitoare din desen a venit de la viceprimarul Ruben Lațcău. El susține că această investiție nu are nicio formă de imagine politică, ci este a orașului. “Pasajul Solventul leagă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Ruben Laţcău reacționează după apariția unui graffiti cu atac la adresa USR, la Pasajul Solventul
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Născut la Timișoara, crescut la Academia Hagi, acum e la Dumbrăvița. Transfer important, Carlo Casap

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița anunță un nou transfer important. Dacă sptămâna trecută a fost anunțat Alin Șeroni, acum vine un alt nume greu cu meciuri în elită, Carlo Casap. Născut la 29 decembrie 1998 la Timișoara, mijlocașul central a fost crescut în centrul juvenil al lui Poli, iar din 2012 a trecut la Viitorul Constanța....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Născut la Timișoara, crescut la Academia Hagi, acum e la Dumbrăvița. Transfer important, Carlo Casap
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Arta niponă se bucură de un real succes în Timișoara. Atelierele de Ikebana continuă la UPT

Continuitate. Centrul Jutsu UPT organizează, în perioada 21 februarie – 21 martie 2026, o nouă serie a atelierelor de Ikebana, arta japoneză a aranjamentului floral, predate de artista Monica Veress (aka „Seiho-sensei”). Participanții vor avea ocazia să descopere împreună principiile estetice, tehnicile și filozofia din spatele acestei arte, urmând metoda inovatoare a Școlii Sogetsu. Ikebana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arta niponă se bucură de un real succes în Timișoara. Atelierele de Ikebana continuă la UPT

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare la o nouă pasarelă pietonală la Gara de Nord/VIDEO

Lucrările realizate pentru ridicarea unei noi pasarele la Gara de Nord, peste liniile de cale ferată de acolo, continuă. Miercuri au fost montate noi părți din noua structură care va lega actuala gară de cea nouă, de pe partea opusă, dar și de noua parcare supraetajată de pe strada Nera. Structura montată va avea rol...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare la o nouă pasarelă pietonală la Gara de Nord/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Continuitate. Centrul Jutsu UPT organizează, în perioada 21 februarie – 21 martie 2026, o nouă serie a atelierelor de Ikebana, arta japoneză a aranjamentului floral, predate de artista Monica Veress (aka „Seiho-sensei”). Participanții vor avea ocazia să descopere împreună principiile estetice, tehnicile și filozofia din spatele acestei arte, urmând metoda inovatoare a Școlii Sogetsu. Ikebana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arta niponă se bucură de un real succes în Timișoara. Atelierele de Ikebana continuă la UPT
O nouă publicație a editurii Art Encounters a văzut lumina tiparului. Este vorba de catalogul Ștefan Bertalan. În ritmul lumii / In Tune with the World, un ecou și o extindere a expoziției deschise anul trecut de Fundația Art Encounters la Timișoara și prezentată anul acesta la MARe/Muzeul de Artă Recentă din București. Volumul cuprinde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Art Encounters a lansat catalogul Ștefan Bertalan: În ritmul lumii / In Tune with the Worl
În Parcul Regina Maria, unul dintre cele mai vechi și valoroase parcuri ale Timișoarei, angajaţii Horticultura au plantat stejari Fastigiata. Cunoscuți și ca stejari columnari, aceşti arbori fac parte dintr-o specie elegantă, cu o prezență arhitecturală distinctă, rar întâlnită în oraș. Recunoscuți pentru portul lor vertical și longevitatea impresionantă, stejarii Fastigiata sunt un simbol al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un simbol al durabilității, plantat într-un parc istoric al Timişoarei
Momente triste joi, după ora 16, la Aeroportul Traian Vuia. Chiar pe pistă, a avut loc o slujbă religioasă oficiată de ÎPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, în memoria celor decedați în tragicul eveniment rutier din această săptămână. Trupurile neînsuflețite ale celor șapte suporteri PAOK, care și-au pierdut viața marți în accidentul groaznic de lângă Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trupurile grecilor morți în accidentul de lângă Lugoj, repatriate joi/FOTO
Chiar dacă piața imobiliară românească a trecut prin câteva încercări în ultima perioadă, românii continuă să acceseze creditarea pentru acest sector. Imobiliare.ro Finance a intermediat în premieră, în 2025, împrumuturi cu o valoare totală de 529,5 milioane euro (2,67 miliarde lei), atingând astfel un nou punct de referință pe piața de creditare autohtonă. Valoarea totală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Imobiliare.ro Finance: Piața creditelor pentru locuințe continuă să crească, în ciuda schimbărilor apărute
Noi amănunte ies după drama rutieră care a îndoliat fotbalul european în această săptămână, când șapte persoane din Republica Elenă au murit. Reamintim, un microbuz cu 10 supeorteri PAOK a intrat într-un tir în apropiere de Lugoj, șapte bărbați au murit, iar trei au fost răniți. Analizele făcute de anchetatori au arătat că șoferul grec...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Drogat și băut! Asta spun analizele despre șoferul care a produs tragedia de la Lugojel, unde au murit 7 oameni
Universitatea de Vest Timișoara, sub susținerea Primăriei Timișoara a realizat o nouă ediție a Barometrului Calității Vieții în Municipiul Timișoara. Rezultatele prezentate joi arată că orașul se îndreaptă spre o direcție bună, chiar dacă există numeroase probleme. Realizat de Universitatea de Vest, cu sprijinul Primăriei Timișoara, barometrul oferă o imagine de ansamblu asupra percepției timișorenilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Barometrul Calității Vieții la Timișoara: Orașul merge în direcția bună, infrastructura rutieră și parcările suferă, bicicletele în continuare doar puțin atractive
Divizionara secundă CSC Dumbrăvița anunță un nou transfer important. Dacă sptămâna trecută a fost anunțat Alin Șeroni, acum vine un alt nume greu cu meciuri în elită, Carlo Casap. Născut la 29 decembrie 1998 la Timișoara, mijlocașul central a fost crescut în centrul juvenil al lui Poli, iar din 2012 a trecut la Viitorul Constanța....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Născut la Timișoara, crescut la Academia Hagi, acum e la Dumbrăvița. Transfer important, Carlo Casap
Doi dintre cei trei supravieţuitori greci ai tragicului accident rutier de lângă Lugoj sunt transportaţi, joi, cu o aeronavă militară către ţara lor. Ei au plecat de la Spitalul Judeţean Timişoara către aeroportul din aceeaşi localitate cu echipaje medicale. Medicii au considerat că starea lor permite să fie transportaţi. Cel de-al treilea rănit nu este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi din răniții tragicului accident de lângă Lugoj au plecat acasă. Al treilea a fost operat la coloana vertebrală și mai rămâne la „Județean”/FOTO
Primăria Timișoara anunţă că reîntregește parcul Zürich prin recuperarea unui teren de peste 1.000 mp ocupat ilegal de construcții. În baza dispoziției primarului Dominic Fritz, echipele municipalității au început demolarea gardului de împrejmuire, a terasei, precum și desființarea parcării la sol care îngrădeau domeniul public. Ulterior, bucata de teren va fi amenajată pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcul Zurich din zona Telegrafului revine la dimensiunea reală. Primăria Timișoara a mai recuperat un teren ocupat ilegal
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.