Zeci de sirieni, purtând bannere împotriva preşedintelui Bashar al Assad şi împotriva ambasadorului acestei ţări la Bucureşti, Waalid Othman, au cerut, la Timişoara, schimbarea regimului din patria lor natală.
Sirienii au ieşit din nou în stradă, sâmbătă după-amiaza, la Timişoara. Aceştia cer alegeri democratice în ţara lor şi observatori internaţionali, pentru înlăturarea regimului Bashar al Assad. Manifestaţia a început sâmbătă, în faţa ceasului floral din centrul oraşului. Aşa cum au primit autorizaţie de la primărie, sirienii au amenajat un cort alb în care pot proiecta filme cu atrocităţile din Siria petrecute în timpul revoluţiei din această vară. Oamenii susţin că le-au murit în conflictele nejustificate prieteni sau rude, iar acest lucru este ascuns de regimul dictatorial.
Comentarii prin facebook