Cand „prostanacul” Geoana si „carlanul” Ponta isi ridica poalele in cap, Basescu si PD-L ranjesc

Având în buzunar procentele mari din sondaje şi neavând mari treburi de făcut, PSD-iştii s-au apucat de ceea ce ştiu ei mai bine. Adică să se ţigănească (mă rog, poate romească, dacă tot se scoate cuvântul „ţigan” din DEX) ca la uşa cortului. Noul scandal îl are în prim-plan pe acelaşi Mircea Geoană, fost preşedinte al partidului şi actual şef al Senatului României. Cum ar veni, al doilea om în stat, dacă ne luăm după Constituţie. Geoană a ajuns din nou oaia neagră a partidului pe care l-a şi condus timp de patru ani, pe motive mai mult sau mai puţin obiective. Şi n-au trecut nici doi de când PSD ni-l livra ca pe un mare salvator al României din poziţia de preşedinte al ţării. Acum nu mai este bun nici pentru PSD, partid care şi-a propus să-l extirpe ca pe o măsea stricată. Chestia că modul, hai să-i spun original, în care Geoană înţelege să facă politică nu se întâmplă de azi, de ieri, ci de mult timp. În loc însă să taie scurt coada câinelui, PSD-iştii oferă un spectacol dezgustător. Din nou cu onoarea nereperată, „cârlanul” Victor Ponta (etichetă dată de părintele spiritual al partidului, Ion Iliescu) sare la Geoană, precum un taur la muleta toreadorului.
Impulsiv precum Miţa Baston, Ponta a cerut repede: ori el, ori „prostănacu’” (altă apreciere a lui Iliescu). Motiv pentru care „greii” Năstase şi Iliescu l-au şi urecheat puţin. Tot la televizor, că e mai de efect. Problema este că, dându-l afară din partid pe „prostănac”, PSD îşi cam taie craca de sub picioare. Cel puţin aşa arată unele scenarii la Bucureşti. Fiindcă Geoană nu va pleca cu mâna goală, ci va atrage după el mai mulţi parlamentari. Care, mai devreme sau mai târziu, se vor alătura actualei puteri. Dacă numărul va fi suficient, ar putea să înlocuiască UDMR din arcul guvernamental. Iar UDMR este singura formaţiune de la putere care se opune la două proiecte tare dragi PD-L-ului şi lui Traian Băsescu. E vorba de regionalizarea României şi votul prin corespondenţă. Dacă regionalizarea pare să fie o problemă personală a lui Băsescu, votul prin corespondenţă chiar e o chestie serioasă. Respectiv, a rămas ultima şansă a PD-L să rămână la putere după alegerile de anul viitor. Şi nu mă refer neapărat la furt, ci la cele câteva milioane de voturi pe care le-ar putea atrage de peste hotare. Fictive sau nu. Lucru recunoscut chiar şi de către ministrul de Externe, Teodor Baconschi. Dar Ponta când vede roşu în faţa ochilor, nu poate să gândească la astfel de lucruri. Oricum, norocul PSD-ului din aceste zile este DNA-ul care l-a săltat pe primarul Clujului. Că altfel, până luni când va fi tranşată chestiunea Geoană, mai aveam parte de nişte zoaie PSD-iste pe ecrane.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Adi a spus: (noiembrie 13th, 2011 at 17:40 )

Chiar asa…ieri salvatoru Romaniei, azi e bataia de joc a propriilor colegi. Ponta esti un prost cu ce spectacole faci si cu ce strategii adopti, ai conduce Romania mai rau ca toate guvernarile de pana acum!

opinie a spus: (noiembrie 13th, 2011 at 22:15 )

si-o fac cu mana lor,sunt ca niste hahalele care fac circ dupa mofturi da asa stiu ei sa faca politica, daca asta inseamna alternativa pt Romania, nici nu mai merg la vot

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Universitatea de Vest Timișoara invită publicul să petreacă o seară sub cerul liber, alături de comunitatea UVT, pentru a observa două dintre cele mai spectaculoase evenimente astronomice ale verii. Evenimentul are loc miercuri, 12 august, fiind o seară dedicată observațiilor astronomice, organizată în zona releului de telecomunicații de lângă Lucareț. Punctul de întâlnire și locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara organizează un program de observații astronomice pentru eclipsa parțială de soare și Perseide
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.