La finele anului trecut, un grup de oameni cu mult simț civic și cu o oarecare influență în administrația locală au discutat despre cum s-a trezit Timișoara cu o balegă de clădire de sticlă exact între Operă și Castelul Huniade și, mai ales, cum putem scăpa de „Acvariu”, căci așa i se zice rușinii ce-a răsărit cu ceva ani în urmă pe obrazul orașului și-al edililor săi. Cu acea ocazie, senatorul liberal Nicolae Robu, candidat la funcția de primar al Timișoarei, a surprins printr-un gest radical, mai degrabă un strigăt de luptă decât unul cu analiză și limpezime juridică. „Io, Nicolae Robu, din mila lui Dumnezeu Ispravnic de Cetate, Postelnic de Giroc și Mare Ban de Timișoara, voiu să dărâm Acvariul în primul meu mandat de domnie”, ar fi spus liberalul, dând de pământ cu argumentele juridice aproape contrafăcute cu care actuala echipă de edili se apără pentru apariția restaurantelor de deasupra celui mai central WC din Timișoara.
Patronul edificiului cu pricina, juriștii primăriei, judecătorii și executorii de pe Bega știu cu toții că aiasta nu se poate, că ipoteticul viitor primar Nicolae Robu nu poate dărâma o construcție pe cât de grotescă, pe atât de legală, cu grija criminală a unor înalți funcționari din primărie și CJT. Eventual, tocmind niște destoinici rakeți ucrainieni sau, în ultimă instanță, aruncătorii de pietre din organizația de tineret a PNL Timiș. Însă nici măcar acest aspect nu mai contează, că Nicolae Robu își poate ține sau nu o promisiune solemnă. Dacă vreți, e ca în galerie la Poli, unde se strigă și-n Divizia B „Haide, haide, hai Poli, campioană vrem să fii!”. O mobilizare la o gherilă civică și juridică, de ce nu la o grevă a aleșilor locali ori o demisie în bloc, pentru a crea o psihoză a viitorului mandat local: eliberarea centrului istoric de monumente ale nesimțirii, ciobăniei, ignoranței, dacă nu ale șpăgii în administrație, fenomen combătut cu gingășie și, mai nou, cu afișe și pliante exact la mama lui acasă.
De obicei, un astfel de legământ de război rostit de un bărbat adevărat poate avea doar două variante de final. Izbânda în luptă și realegerea pe veci, cu voia Domnului, în fruntea primărie ori rătăcirea în timp a promisiunii, blocarea ei în hățișurile juridice, domolirea ei de colaboratori și eșecul. Eșec ce va cere o demisie de onoare. Dar ce vorbesc eu aici de demisia de onoare a unui prezumtiv viitor primar în fața unui probabil eșec, când avem primar și în funcție, arhitect la bază, pe vremea căruia s-a ridicat „capodopera”. Primar pentru care o demisie de onoare acum ar fi chiar tardivă. Din câte îmi amintesc, ultimele astfel de gesturi demne de samurai au fost săvârșite de antrenorul Neluțu Sabău, de la FCM Târgu Mureș, și de „buldogul” Vasile Blaga, de la Interne, după ce polițiștii și-au aruncat chipiele în curte la Cotroceni. Asta dacă nu luăm în considerare „demisile de onoare” provocate de Departamentul Național Anticorupție.
Comentarii prin facebook