Încă rectorul UMF, deputatul PD-L Ștefan Drăgulescu, le tot povestește colegilor săi din Cameră o întâmplare petrecută la Timișoara care, vorba lui, l-a oripilat destul de tare. Se face astfel că, acum ceva timp, Drăgulescu a fost chemat la biroul ditamai șefului CJT și al PD-L Timiș Constantin Ostaficiuc, autoproclamat „Brandul”. „Am fost chemat ca înainte la prim-secretari”, își începe Drăgulescu povestirea. Cu această ocazie, Ostaficiuc i-a pus în vedere lui deputatului să sprijine un anume candidat pentru funcția de rector al UMF, și anume pe Dorel Săndesc. Drăgulescu susține că a ieșit nervos din birou, pe motiv de ingerință a „Brandului” într-un domeniu în care nu-i fierbe oala. Și nu numai că nu a dat curs solicitării lui Ostaficiuc, dar a și anunțat ulterior că îl sprijină pe un contracandidat al lui Săndesc. Se pare așadar că „Brandul” nu mai este ce-a fost odată. Dovadă și văicărelile că e amenințat cu bomba după ce i-a dispărut ștergătorul de parbriz de la mașină.
Scrie un comentariu
18 comentarii pentru acest articol
Si de aceea i-a dat cu imprumut Costi lui Sandesc pe Milli Vanilli.. Saptamana viitoare o sa auzim ca Sandesc a fost ameninat cu moartea de martienii care nu-l vor rector?
don costi se devalorizeaza pe zi ce trece. nimic anormal
astea-s numai vb fara nimic palpabil.Poate demonstra cineva ca a fost asa?eu cred ca sunt doar vorbe aruncate in vand de un anume senator care a uitat ca trebuie sa se mai ocupe si de colegiul lui,lucru care se poate demonstra..din pacate pt colegiu,binenteles!
nu stiu de ce in fiecare zi si mai nou de doua trei ori pe zi cautati sa-l decreditati pe ostaficiuc in halul asta!adica sa ajungi sa faci un articol pe ce spune un nene ca s-a intamplat in spatele unor usi aparent inchise mi se pare ridicol…sau?ma rog,fiecare intelege jurnalismul in tara asta cam cum il duce capu..iar pe voi…nu stiu ce sa zic…trageti voi concluzile!
Milli Vanilli il vor ajuta pe Sandesc sa piarda cu zgomot
ce tare e faza cu bomba..cand s-a zis asa ceva?
sau mai nou articolele din debanat sunt pamflete si trebuiesc tratate ca atare?ca sa stim si noi,cei ce ne pierdem timpul cititnd articolele voastre crezand ca vom fi informati de ceva care sa merite atentia…
eu sunt sigur ca costi, varul meu din romania, nu se face vinovat de nimic. bai baieti, noi facem parte dintr-o tagma de hoti autentici si ne pretam la lovituri de exceptie, asa ca lasati-mi in pace varul roman. sau ucrainean, nu mai conteaza.
Si exact acum si-a adus aminte rectorul Dragulescu, dupa cateva luni de la intalnire, cand vede ca nu mai are sanse sa isi continue dinastia la UMF…
Si exact acum si-a adus aminte rectorul Dragulescu de acesat discutie, cand a vazut ca nu mai are sanse sa isi continue dinastia in UMF…
Si a fost toata redactia deBanat in camera cand a povestit Dragulescu intamplarea?
Bai baieti, cand vorbiti de Dragulescu, mai intai faceti o plimbare pe Cal.Torontalului si admirati acekl asa zis spital! De ce sa faceti asta? Deoarece halul in care arata si faptul ca nu a fost terminat, de ani de zile este OPERA „EROULUI” VOSTRU, pe care cu onoare il sustineti! Mai bine spuneti-le timisorenilor ADEVARUL: acel spital nu a fost terminat datorita lui Dragulescu! E pacat ca tocmai in Timisoara, unde in ’89 au murit multi tineri pt. adevar, nu se spune adevarul!
Bravo Ino, acum nici nu mai ai curajul sa te semnezi, ce jaf de ziar, il citesc numai sa vad cate ineptii puteti debita si cat de jegosi puteti fi…si asta pentru bani de-un suc si o pizza.
Doamnelor, domnilor…………..cei care aveti comentarii rautacioase la adresa acestei redactii, nu va inteleg. Faptul ca aveti timp sa scrieti comentarii, inseamna ca cititi deBanat. Sunteti platiti ptr aceste comentarii??
@nela grigoras, ce-i asa de greu de inteles? N-o stii pe aia cu piatra aruncata in lac si pe care sar (tradus: pun botul) s-o scoata o gramada de destepti ?!? Cam asta e masura inteligentei celor care comenteaza doar ca sa se bage in seama: doi bani, desi nu valoreaza nici macar atat !
azi in timisoara, maine in toata tara …
pacat, pacat, de sangele varsat…
pot oare spera intr-o schimbare cand de-alde dragulescu ne conduc de 22 ani? vin ai nostri, pleaca ai nostri … pe raica nu-l cunosc personal, am auzit ca e profesor bun, dar fiind in cardasie cu dragulescu, inseamna ca are ceva datorii de platit… pe d-l DOCTOR SANDESC am avut bucuria sa-l cunosc intr-un moment greu pentru familia mea si pot spune ca mi-a umplut inima de speranta si bucurie de la prima discutie. va doresc sa-l intalniti la greu pe acest doctor – si echipa lui inimoasa – si poate veti deveni un pic mai sensibili, mai atenti si mai increzatori in viitor.
Buna memorie are Dragulescu , la Alzheimeruuul lui ma mir ca isi aduce aminte. Articolul e facut pt a-l discredita pe Sandesc….este penibil .Nu cumva Dagulescu a fost si el vreo smecherie in tr-o guvernare, si multeee a facut pentru …EL .. E jenant , el sau voi dc ati compus acest articol.
un articol scos din burta , sa se umple inca o pagina plus o discreditare gratuita a domnilor Ostaficiuc si Sandesc. Chiar credeti ca Dragulescu a fost chemat la o astfel de intalnire sau a avut un remember din cei 22 de ani de cand conduce universitatea si adeptii ceausisti il chemau la astfel de intalniri? sa nu uitati ca prof Sandesc este apolitic, nu a fost in nici un partid pe cand prof Dragulescu a schimbat vreo 5 partide pana acum si nu este apreciat de membri nici unui partid din cele 5. in aceste conditii, chiar crede cineva ca in acest articol e vorba despre o intalnire reala?
un sfat pr dragulescu: in campania rectorala ati fii apreciat mai mult daca ati evidentia calitatile celui pe care il sustineti si sa discreditati contracandidatul fara motiv.
rectificare: si sa Nu discreditati contracandidatul fara motiv (greseala de ortografie)
Dragule, nu îți ajunge ca ai încercat tertipuri ieftine in cam.deputatilor! oricum „turismul politic” a ieșit ce l mai bine rectorului (amr 23), urmează part.poporului.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”
- Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
- Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului
- Primăria vrea să investească aproape 17 milioane de lei pentru amenajări la Pădurea Verde. Cere aprobarea consilierilor locali
- O poveste drăguță despre aproape cel mai corupt partid din România
- Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
- Se întrerupe furnizarea gazului metan pe șase străzi din Timișoara
- „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Administratie
Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”
Citeşte tot articolul

Politica
Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Citeşte tot articolul

Sport
Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
Citeşte tot articolul

Social
„Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani
Citeşte tot articolul
E oficial. De luni începe furnizarea căldurii în caloriferele timișorenilor
Sănatate
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
Timp liber și cultură
Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
„Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Welcome Pack-uri, reduceri și surprize pentru studenți, la Iulius Town Timișoara
Record de participare la UVT Liberty Marathon
Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Economic
Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
Citeşte tot articolul
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”
„Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani
Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului
Licitația pentru transformarea Școlii Mici din Plopi în grădiniță a atras două oferte
Primăria vrea să investească aproape 17 milioane de lei pentru amenajări la Pădurea Verde. Cere aprobarea consilierilor locali
Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…
E oficial. De luni începe furnizarea căldurii în caloriferele timișorenilor
UVT găzduiește ediția a doua a singurului festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic
Constructorii au realizat 70 la sută din totalul structurilor de pe șantierul A1, Margina – Holdea/FOTO
Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare




































Comentarii prin facebook