Prefinantarea proiectelor

Din iulie 2011 s-a modificat plafonul de prefinanţare a proiectelor finanţate din fonduri europene, în baza ordinelor Ministrului Finanţelor nr. 2359, din 26 iulie 2011 şi nr. 2370, din 27 iulie 2011.
Principalele prevederi cuprinse în aceste ordine se referă la reducerea procentului de prefinanţare acordată beneficiarilor, de la 30% la 10%, la acordarea prefinanţării în tranşe, astfel încât prima tranşă să nu poată depăşi 5%, iar următoarele tranşe să se acorde numai după autorizarea cheltuielilor efectuate, în valoare de minimum 60% din valoarea cumulată a tranşelor anterioare de prefinanţare, la recuperarea întregii prefinanţări de către autorităţile de management, în situaţia proiectelor pentru care beneficiarii nu transmit nici o cerere de rambursare în termen de maximum patru luni de la primirea acesteia.
Până la acel moment, recuperarea prefinanțării se făcea prin deducerea a minimum 30% din cererile de rambursare depuse, începând de la a doua cerere de rambursare, prima cerere de rambursare fiind restituită integral, sprijin pentru sustenabilitatea demarării și continuității proiectului. În conformitate cu aceste ordine de ministru, recuperarea începe chiar cu prima cerere de rambursare, care va fi platită în procent de maximum 70%. Autorităţile de Management „au obligaţia recuperării prefinanţării prin stabilirea în contractele/deciziile/ordinele de finanţare a unui procent de deducere a prefinanţării de minimum 30%, aplicat la valoarea fiecărei cereri de rambursare transmise de beneficiar, cu excepţia cererii de rambursare în cadrul căreia cuantumul prefinanţării rămase de recuperat reprezintă mai puţin de 30% din aceasta şi cu excepţia ultimei cereri de rambursare”, se precizează în Ordinul MF nr. 2359.
Alte noi prevederi prevăd recuperarea de către AM-uri a prefinanțării neutilizate, în cazul proiectelor pentru care beneficiarii nu transmit, în termen de maximum șase luni de la primirea primei prefinanțări, cereri de rambursare în cuantum de minimum 60% din valoarea prefinanțării acordate.
Aceste prevederi vor fi aplicabile tuturor contractelor ce urmează a fi semnate după data publicării ordinelor, iar în cadrul fiecărui program operaţional există reglementări speciale cu privire la acordarea acestei prefinanţări.
De exemplu, în cadrul proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), pe lângă prevederile generale stipulate prin cele două ordine, sunt menţionate următoarele pentru contractele de tip strategic:
– prima tranşă de prefinanţare va fi de maximum 3% din valoarea totală eligibilă a proiectului
– a doua tranşă de prefinanţare, va fi de maximum 3% din valoarea totală eligibilă a proiectului şi va fi acordată acestor beneficiari numai după autorizarea cheltuielilor efectuate în valoare de minimum 60% din valoarea tranşei anterioare de prefinanţare primite
– a treia tranşă de prefinanţare, va fi de maximum 4% din valoarea totală eligibilă a proiectului şi va fi acordată acestor beneficiari numai după autorizarea cheltuielilor efectuate în valoare de minimum 60% din valoarea cumulată a tranşelor anterioare de prefinanţare primite.
Pe lângă aceste prevederi se mai precizează faptul că sumele acordate cu titlu de prefinanţare se vor recupera prin deducerea din fiecare cerere de rambursare intermediară solicitată a unui procent de 35% din valoarea cheltuielilor eligibile ale beneficiarilor / partenerilor care au primit prefinanţare, validate de AMPOSDRU/OIPOSDRU, (excluzând valoarea TVA), cu excepţia cererii de rambursare corespunzător căreia cuantumul de prefinanţare rămasă de recuperat reprezintă mai puţin 35% din aceasta şi a ultimei cereri de rambursare intermediară.
Această modificare legislativă, survenită prin cele două ordine de ministru, s-a dovedit a fi necesară în condiţiile în care prefinanţarea acordată iniţial, în procent de 30%-40%, nu a generat, din partea beneficiarilor, un volum suficient de cereri de rambursare a cheltuielilor efectuate în proiecte, pentru a permite derularea unui flux financiar coerent al sumelor primite în acest scop de la Uniunea Europeană.
Reducerea prefinanţării va avea ca impact creşterea dificultăţilor de implementare a proiectului, datorită necesităţii atragerii unor surse suplimentare de finanţare pe termen scurt, în special în cadrul proiectelor complexe, care nu vor putea folosi ca soluţie creşterea numărului cererilor de plată depuse. Această măsură va încetini accesarea fondurilor şi va creşte uşor birocraţia. Cu toate acestea, deşi pe termen scurt va pune probleme de lichiditate, pe termen lung va conduce la mai multă rigoare în implementare.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie

Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor
Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
Constructorul care reabilitează Podul Muncii pare să fi reușit să recupereze întârzierile existente în proiect și a început montarea tablierului metalic, deocamdată doar componentele dinspre partea cu Gara Mare. Elementele care compun noua structură, ce va face legătura între cele două maluri și va susține carosabilul, trotuarele și pista pentru biciclete, au fost realizate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început montarea primei părți a tablierului la Podul Muncii/FOTO
Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
În perioada 9-11 octombrie 2026, 50 de artizani și producători locali, zeci de profesori și elevi, artiști și scriitori, antreprenori, activiști de mediu, cercetători și numeroși membri ai comunității locale vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, festival de hrană și cultură sustenabilă. Organizat de Asociația CRIES –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.