Caprea s-a intors la PP-DD pentru interesele partidului

În filiala Timiș a PP-DD e armonie perfectă. Sunt istorie certurile între fosta și actuala garnitură de conducere, toată lumea muncește cu un singur scop: bunăstarea partidului lui „Domnu Dan”. Până când încă nu se știe.

Fostul preşedinte al filialei judeţene a Partidului Poporului-Dan Diaconescu, Vasile Caprea, a revenit la sentimente mai bune față de cei care i-au luat locul în conducerea formațiunii politice. El pare să fi uitat cu desăvârșire că, nu cu mult timp în urmă, tuna și fulgera împotriva lui Adrian Diaconu. „Încearcă să ne bage pe gât un pedelist – Adrian Diaconu. Mi l-a impus Simona Man în organizaţia judeţeană”, afirma Caprea, exact acum o lună. Între timp, l-a cunoscut pe noul lui șef și e încântat de acesta. „La început nu-l cunoşteam pe acest preşedinte. Acum l-am cunoscut. Tot ce am făcut, am făcut pentru acest partid. Am lucrat cu o echipă şi aveam datoria să duc această activitate până la capăt . Am greşit când l-am acuzat pe Diaconu, iar interesele partidului sunt mai presus de persoana Caprea Vasile”, spune actualul vicepreședinte al PP-DD.
Vasile Caprea nu mai e supărat nici măcar pe Simona Man, care l-a făcut să înțeleagă că nu e pregătit de o asemenea luptă politică. „Doamna m-a convins că am greşit și nu s-a supărat că am atacat-o în acea conferinţă de presă. Mi-a explicat de ce este nevoie să facem o schimbare şi a avut dreptate. Să faci un partid trebuie să fi pregătit şi din punct de vedere economic. Eu nu sunt pregătit. Pentru a face parte din Biroul Permanent Naţional trebuia să fac deplasări la Bucureşti, ceea ce sănătatea nu-mi permite. Eu am avut intenţia să fac pasul în spate mai demult”, afirmă Caprea.
Adrian Diaconu, care va candida din partea PP-DD la președinția CJ Timiș, e sigur că partidul va avea, după alegeri, trei sau patru primari în fiecare din cele șase colegii. Asta, chiar dacă vede lupta politică precum o partidă de… skandenberg. „M-am alăturat acestui proiect politic convins că voi conta în ecuaţia politică ulterioară. Vreau ca până în noiembrie să arăt că am făcut ceva. Nu resping nicio propunere de alianţă câtă vreme este dorită de populaţia locală prin vot. Dacă obţin 30% în opoziţie nu pot justifica alegătorilor că mi-au dat un vot şi nu am făcut nimic cu el. Avem certitudinea a trei-patru posturi de primari pe fiecare colegiu din cele șase. M-ar mulţumi acest procent. Skandenbergul va fi pe viaţă şi pe moarte”, a spus Diaconu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

mastan vasiliu a spus: (aprilie 6th, 2012 at 17:53 )

Ansfarsit PP DD,e pe drumul cel bun.

mara a spus: (aprilie 6th, 2012 at 18:22 )

de fapt nu a plecat niciodata.

Ionica a spus: (aprilie 6th, 2012 at 20:03 )

Astia sau intarit rau de tot,au citiva grei acolo.Daca Purceld ii pune sa bata judetu pina la alegeri,astia reediteaza figura buna a PRM-ului din 2000 si PDL-ul intra sub ei.Lasa ca asa le-ar trebui hotilor dela PDL.Nici PSD nu doarme prea linistit,sa vedem cu cine vin la primarie astia de la PP-DD ? Va fi spectacol……

bere a spus: (aprilie 7th, 2012 at 20:37 )

daca vin astia la putere o sa fie nenorocire. ca am auzit ca GAZA fostul secretar de la primarie (dat afara pe nedrept de hotu de carpanu si banditu de borha) o sa fie sefu comisiei juridice in biroul judetean al PPDD si omu este super destept si stie administratie. si cand s-o apuca sa verifice ce-or facut borha, oancea ciuhandu si cojocare totz astia o sa ajunga la pushcarie ! si din cate stiu o sa inceapa cu repartizarea ilegala a locuintelor la legea 112/1995 si retrocedarea locuintelor si terenurilor la tzigani care stiti si dvs. alegatorii cum s-o facut. ca or ajuns baragladinele sa fie „mostenitori” de nemti si evrei pe de-a moaca numa pe semnaturile lu ciuhandu miut si cojocare.
IN SFARSIT O VINIT MOMENTUL TAIERII CAPETELOR HOTILOR !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

traciatu a spus: (aprilie 7th, 2012 at 20:49 )

In sfarsit o sa scapam de mutrele hotilor care de 20 de ani incoace polueaza mediul politic si ne otravesc vietile.(ostaficiuc, sipos, ciuhandu, borha, popoviciu. bojin, borza, orza, etc etc) sunt sigur ca diaconu, ilie bertea, purceld si gaza si in plus revolutionarii juravle si burlacu totzi unu’ si unu’ , vor face ceva pt. timisoara si locuitorii sai. iar ciuhandu cojocari miut si echipa vor infunda pt. multi ani de aici incolo puscaria si vor restituii municipiului banii furati in decursul timpului.

Radu a spus: (aprilie 7th, 2012 at 23:01 )

Doamne ajuta-ne sa mai scapam de atitea lichele,speram ca astia vor mai schimba ceva in bine.Oricum cu astia se mai poate vorbi,la Purceld te putea-i duce cind era deputat si punea mina pe un telefon si-ti rezolva problema,sau macar incerca.Cu hotii de acuma nici nu se poate vorbi.E mare diferenta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj

Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Doar puțină pauză, apoi campionii de la rugby revin pe teren! Pentru a-și apăra Cupa

Rugby-ul românesc intern la nivel de seniori se pregătește pentru o nouă competiție, Cupa României. Ediția 2026 va debuta pe 10 octombrie, cu șase echipe la start, care au fost împărțite inițial în două grupe, după modelul șarpe în funcție de locul ocupat în clasamentul final al Ligii de Rugby. În cadrul grupelor se va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar puțină pauză, apoi campionii de la rugby revin pe teren! Pentru a-și apăra Cupa
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă

Călin Georgescu e arestat preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis marți contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București, care îl lăsase în libertate sub control judiciar. Aceeşi decizie a fost luată şi în cazul afaceristului Ionel Rusen. Poliţiştii merg la casa fostului candidat putinist la preşedinţie pentru a pune în aplicare mandatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vineri, 2 octombrie, de la ora 08:30, la Căminul Cultural din Cerneteaz, comuna Giarmat va avea loc o acţiune de screening gratuit. Acţiunea are ca scop depistarea precoce și facilitarea accesului la servicii medicale de specialitate. Primăria Giarmata informează cetățenii că vineri, 2 octombrie, de la ora 08:30, la Căminul Cultural Cerneteaz, str. Nica Iancu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Începând cu acest weekend, în Iulius Town Timișoara, va avea loc Expoziția educativă de broscuțe și fluturi vii. Exemplare tropicale, pictate de natură în cele mai spectaculoase culori, dar și de dimensiuni impresionate îi așteaptă pe curioși. Prețul unui bilet este de 20 de lei și poate fi achiziționat direct prin intermediul platformei iabilet.ro sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția educativă de broscuțe și fluturi vii ajunge în acest weekend în Iulius Town Timișoara
Călin Georgescu e arestat preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis marți contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București, care îl lăsase în libertate sub control judiciar. Aceeşi decizie a fost luată şi în cazul afaceristului Ionel Rusen. Poliţiştii merg la casa fostului candidat putinist la preşedinţie pentru a pune în aplicare mandatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă
Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
Proiectul stadionului nou Dan Păltinișanu are emis certificatul de urbanism pentru a se putea începe etapa de proiectare, a anunțat, marți, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Vestea și mai interesantă este că municipalitatea se oferă să contribuie cu o sumă importantă la acest proiect, așa cum Consiliul Județean Timiș a făcut în proiectul stadionului de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru stadionul Dan Păltinișanu. Vrea să contribuie cu 25 de milioane de lei la proiect
Timișoara devine din nou epicentrul artei digitale și al reflecției istorice. În perioada 2–18 octombrie 2026, spațiul UPT Campus Creativ din cadrul Universității Politehnica Timișoara găzduiește expoziția „Révolution Numérique”. Evenimentul propune un dialog curajos între două momente aflate la 70 de ani distanță: revolta studenților timișoreni din toamna anului 1956 – când informația circula cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT
Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
Timp de trei zile, între 2 şi 4 octombrie, platoul Stadionului „Dan Păltinișanu” se transformă într-un spațiu dedicat berii, muzicii, gastronomiei, tradițiilor și distracției. Organizat de Consiliul Județean Timiș, Hamei Festival va aduce concerter live şi o suprafţă de  7.500 mp pentru distracție, Aproape 20 de food truck-uri vor aduce gastronomie pentru toate gusturile, bere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri începe Hamei Festival, pe Platoul Stadionului Dan Pǎltinişanu. Organizatorii aduc trei zile de distracţie, concerte live, gastronomie şi… multă bere
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.