Timişorenii care au semnat contractul cu compania furnizoare de gaz sunt expuşi abuzurilor din partea E.ON Gaz. Cel puţin aşa susţine Petru Olariu, preşedintele Asociaţiilor de Locatari Timişoara, care a reclamat compania la AgenţiaNaţională de Reglementare în Domeniul Energiei.
Petru Olariu spune că varianta de contract propusă timişorenilor de către E.ON Gaz conţine clauze abuzive, care nu trebuie acceptate de timişoreni. Olariu a solicitat, de altfel, sprijinul Agenţiei Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, care a somat compania de gaz să semneze forma contractului publicat în Monitorul Oficial. „Cei de la E.ON sunt în concediu, probabil, întrucât nu îi găseşte nimeni ca să semneze acel contract legal”, explică preşedintele FALT. „După estimările mele, mai bine de jumătate din timişoreni au semnat contractul, la presiunile E.ON, care a ameninţat că va sista furnizarea gazului”, a explicat Olariu. Principala clauză pe care preşedintele FALT o consideră abuzivă se referă la taxa de debranşare-rebranşare, impusă fără stabilirea vreunui preţ. „În contractul original se prevede că, dacă un cetăţean este debranşat de la gaz pe motiv de neplată şi achită factura, rebranşarea se face în 24 de ore. Cei de la E.ON mai vor să plătim o taxă de debranşare-rebranşare, stabilită de distribuitor. Momentan, aceasta este 104 lei, dar, pentru că nu există o bază de evaluare, ea ar putea creşte oricât”, mai spune Olariu. În plus, E.ON Gaz refuză să trimită facturile şi orice fel de informare în regim recomandat. „Facturile şi informările ajung târziu sau se pierd. Am solicitat să le primim în regim recomandat, dar compania refuză costurile. Este o clauză foarte importantă”, a precizat liderul de la FALT. Petru Olariu le recomandă timişorenilor care nu au semnat, până în prezent, noile contracte să nu facă acest lucru. „Orice completare a contractului comercial de furnizare reglementată, faţă de prevederile contractului-cadru, poate fi făcută cu acordul părţilor. În cazul în care părţile nu convin cu privire la completările propuse, acestea au obligaţia să încheie contractul comercial cu respectarea prevederilor contractului-cadru în vigoare”, a subliniat acesta.
Comentarii prin facebook