Lui Macovei nu i-au placut deloc doi candidati din Timis

Membrii comisiei de etică a ARD au decis, joi, să nu mai analizeze contestaţiile depuse la avizele negative ale comisiei. Ei sunt nemulțumiți că, în unele cazuri, s-a trecut peste deciziile lor. Acum, că Monica Macovei nu mai face triajul candidaților, doi timișeni pot să răsufle ușurați.

Nemulțumirea membrilor așa-numitei comisii Macovei este legată de faptul că unii lideri ai partidului nu doar că au comentat deciziile lor, ba chiar, în unele cazuri, au trecut peste ele. Teoretic, ideea ca o comisie să stabilească în ce măsură candidații pentru alegeri sunt sau nu „curați” nu e rea. Practic, era clar de la bun început că o analiză la rece a unora dintre cei care visează să intre în parlament urma să se lase cu mult „sânge”.

Comisia de etică a analizat, pe baza criteriilor de integritate ale Monicăi Macovei, 476 de candidaturi. Au primit aviz negativ 36 de candidați propuși de ARD. Partidele care compun alianța au decis înlocuirea a 12 dintre cei respinși, iar câteva contestații erau pe rol în momentul în care membrii comisiei au decis să se retragă.

În mare, candidații din Timiș nu au avut probleme în a primi avizele. Deși, la „general”, scorul le-a fost favorabil, doi dintre candidații propuși de ARD Timiș au primit câte un vot negativ chiar din partea Monicăi Macovei. Sursele noastre susțin că este vorba despre Cornel Sămărtinean, fostul director al aeroportului, și, surprinzător, actualul deputat Valeriu Tabără. Deși Macovei a votat împotrivă, ceilalți patru membri ai comisiei au fost convinși de argumentele candidaților, așa că aceștia au trecut testul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

stire pe surse a spus: (octombrie 25th, 2012 at 17:17 )

Ceva confirmare despre ”cei doi” sau o aruncati la ghici pe piata? Maine e posibli sa anuntati ”alti doi”?

iasmin a spus: (octombrie 25th, 2012 at 17:28 )

tabara oare de ce??

@iasmin a spus: (octombrie 25th, 2012 at 18:39 )

e barfa, nu stire. atat.

Nicu a spus: (octombrie 25th, 2012 at 21:37 )

Ce prosteala de presa marca debanat,care bineinteles nici nu e semnata.Pai cum sa il respiga pe Tabara.Cred ca e unul din cei mai corecti parlamentari din 90′ pana acum.

Ion a spus: (octombrie 25th, 2012 at 22:18 )

Dar de ce astia si nu altii ?ce are tabara ,samartinean si nu are popoviciu ?sau ciuhandu sau rus sau popescu?a trimis cumva un fax semnat ?de ce nu dati hartia oficiala?

Carina a spus: (octombrie 27th, 2012 at 18:19 )

bai Nicule, nu mai fii atat de sigur pentru ca in curand o sa se dovedeasca „cinstea” lui nea Tabara!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișorenii vor discuta cu asistentul virtual Timi pentru a obține informații de la primărie

Am ajuns în momentul în care și Primăria Timișoara trece la folosirea tehnologiei AI pentru a relaționa cu oamenii. Municipalitatea a lansat un serviciu de asistență virtuală bazat pe tehnologie de inteligență artificială. Asistentul digital „Timi” este integrat în Contul Unic, utilizat de peste 141.000 de timișoreni. Tehnologia artificială va oferi informații 24 de ore...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii vor discuta cu asistentul virtual Timi pentru a obține informații de la primărie
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp

Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad

CSC Dumbrăvița a câștigat astăzi, scor 2-1, împotriva formației de Liga a III-a Viitorul Arad, într-un amical disputat în deplasare, pe terenul sintetic din cartierul Șega. Puternic încărcați în cantonament, jucătorii de la Pădurea Verde au controlat ostilitățile încă din începutul meciului, în căutarea golului care să deblocheze tabela. Pericolul cel mai mare în prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița a câștigat astăzi, scor 2-1, împotriva formației de Liga a III-a Viitorul Arad, într-un amical disputat în deplasare, pe terenul sintetic din cartierul Șega. Puternic încărcați în cantonament, jucătorii de la Pădurea Verde au controlat ostilitățile încă din începutul meciului, în căutarea golului care să deblocheze tabela. Pericolul cel mai mare în prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad
Am ajuns în momentul în care și Primăria Timișoara trece la folosirea tehnologiei AI pentru a relaționa cu oamenii. Municipalitatea a lansat un serviciu de asistență virtuală bazat pe tehnologie de inteligență artificială. Asistentul digital „Timi” este integrat în Contul Unic, utilizat de peste 141.000 de timișoreni. Tehnologia artificială va oferi informații 24 de ore...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii vor discuta cu asistentul virtual Timi pentru a obține informații de la primărie
Iluzia controlului: Bolojan crede în merit, PNL crede în funcții  În partidele românești, verticalitatea nu e o virtute. E un semn de slăbiciune. Iar când vii cu mentalitatea de primar într-un partid obișnuit să trăiască din negociere, nu conduci — provoci reacții imune. Iar PNL tocmai își activează toți anticorpii. Ilie Bolojan trăiește, poate pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce PNL își respinge propriul premier: anatomia unui sabotaj intern
Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe care l-a primit, în condiții extrem de avantajoase, în zona zero a Timișoarei, fosta florărie din Piața Operei. „Nu vrem ca jocurile politice să distrugă misiunea Kenosis”. Un anunț în acest sens a fost postat pe Facebook, nu pe pagina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice
Un centru de 70 de milioane de lei, din care jumătate din bani fonduri europene nerambursabile, FORUM 01115″, un proiect pilot New European Bauhaus, va fi ridicat la ieșirea din Timișoara spre Giroc, pe terenul fostei unități militare de acolo, pe terenul deținut de zeci de ani de Consiliul Județean Timiş. Va fi un nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite toate detaliile viitorului centru FORUM 01115 de la Giroc. Investiția va fi de 70 de milioane de lei, durata de execuție trei ani
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.