Robu: „ACS Poli nu este si nu va fi de vanzare!”

sport

Nicolae Robu nu vrea ca echipa sa de suflet să mai treacă prin experienţe umilitoare precum cea de anul trecut, când finanţatorul Marian Iancu a lăsat clubul de izbelişte. Tot el face lumină şi în ceea ce priveşte situaţia juridică a clubului, într-o scrisoare adresată mulţilor săi prieteni de pe Facebook.

1. Subsemnatul, văzând la ce dezastru a ajuns fotbalul timişorean în urma formulelor juridice în care a funcţionat am conceput şi inițiat proiectul ACS Poli, ca o colaborare între Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Universitatea ”Politehnica” din Timișoara, pusă în operă prin asocierea acestor entități publice într-un ONG.

2. Această formulă juridică – ONG- este perfect statutară şi din punct de vedere al FRF, şi din punct de vedere al UEFA şi FIFA, nu numai pt. Liga 2, cum afirmă unii, ci şi pt. Liga 1.

3. Ea are, pt. noi, timişorenii, trecuţi prin atâtea, avantajul că nu este vulnerabilă la deturnări. Noi nu ne mai putem permite niciun risc de-acum înainte şi eu vreau să o spun răspicat: atâta vreme cât voi avea un cuvânt de spus pt. Poli, Poli nu va mai ajunge sub controlul nimănui din afara parteneriatului între cei trei actori publici numiţi mai sus. A fost prea greu să construim un club curat, cum este ACS Poli astăzi, a fost prea greu să aducem palmaresul, numele şi culorile înapoi în Timişoara -şi nu oricum, ci sub controlul nostru total!-, ca să ne mai expunem! Nici pt. tot aurul din lume!

4. Căutăm parteneri privaţi, ca sponsori sau clienţi pt. publicitate, dar nu avem nevoie de cumpărători ai clubului pt. că ACS Poli nu este şi nu va fi de vânzare! Nici măcar parţial! Chiar fac un apel la firmele timişorene să se apropie de ACS Poli, să-i devină sponsori de pe-acum, când îi e greu, să-i ofere contracte de publicitate de pe-acum, când are nevoia cea mai mare de ele, pt. că, după promovare, discuţiile se vor purta în alţi termeni. Cine uită că „prietenul la nevoie se cunoaşte” uitat va fi şi el.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

carl a spus: (februarie 8th, 2013 at 10:47 )

ce se intampla daca se sparge alianta si o majoritate covarsitoare din consilioul local si cel judetean va vota impotriva alocarii de sume mari clubului de fotbal? oare ne poate spune domnul robu?

drukeria-membriidepartid a spus: (februarie 8th, 2013 at 13:28 )

„echipa lui de suflet”.. hmmm… asa s-a spus si in 2002 „echipa lor de suflet!” si uite ca aek si fara banateni a devenit si ‘echipa de suflet’ a timisoarenilor si chia al lui ‘buricu pamantului'(brancovan).
Rautatile cu iz politic vor trece!
Unii NU sustin Poli duar din cauza USL-ului,.. oameni mici.. oameni de nimic..oameni care pun politica mai presus de Poli!

Ana a spus: (februarie 8th, 2013 at 14:00 )

ASU nu e Poli!

@pt. carl si multi altii a spus: (februarie 8th, 2013 at 14:00 )

se pare ca toti acesti superinformati fotbalistic, habar n-au ca la Pandurii s-a redus bugetul cu 50%,Gaz metan la fel, iar Hagi a fost sincer despre Viitorul; dar e greu sa citesti despre ceva ce nu te intereseaza, doar la nivelul pur romanesc(autentic mioritic..) de a baga strambe; asa ca ce vor face altii v-a face si ACS POLI !

dixy a spus: (februarie 8th, 2013 at 18:16 )

Băi Brâncovane ţie ar trebui să-ţi crape obrazul de ruşine în faţa lui Robu care te-a ţinut în braţe că te dai mare polist dar ai pus numai beţe-n roate în loc să fii alături de Robu. Băi fraiere Robu a făcut ce-a promis adică ne-a făcut echipă şi ne-a adus palmaresul şi ţi-a dat şi ţie şi şmecherilor din gaşca ta echipa ASU şi terenul făcute de el (asta-i realitatea şi echipa şi terenul unde faceţi voi circ sunt făcute de Robu ştie toată lumea).

Tupeu si nesimtire = cat CATEDRALA a spus: (februarie 8th, 2013 at 20:12 )

Se pare ca acest Gigi Brancovan si-a propus sa-l intreaca cu mult , la tupeu si nesimtire pe adevaratul GIGI(adica pe Becali..) si se pare ca reuseste!

Demnitate si onoare a spus: (februarie 9th, 2013 at 15:17 )

Sunteti din ce in ce mai putini la ASU .Dovada este nr de spectatori stransi azi la Sala C Jude pt meciul de cupa,cca 25 de suporteri.Oricum pe Dan Paltinisanu nu mai puteti sa va intoarceti NICIODATA , pentru ca veti fi PAPAGALII Europei !

@demnitatea a spus: (februarie 9th, 2013 at 15:58 )

http://www.druckeria.ro/wp-content/uploads/2013/02/529561_421729304578204_552053170_n.jpg

Dragi p(r)ostaci, discutam de meciuri AMICALE disputate de la ora 9 si de la ora 11 dimineata? Sa vedem cati spectatori se vor strange la urmatorul amical al ACS Poli, ce o sa se aibe loc pe Stiinta (dar oare e intamplator faptul ca o sa se joace acolo?)

ionut a spus: (februarie 9th, 2013 at 21:02 )

In primul rand dragi Timisoareni lasati criticile la o parte si fiti alaturi de cei care intradevar vor sa faca ceva bun pentru Timisoara, lasati diversiunile si provocarile si fiti Banateti adevarati, sustineti echipa ACS Poli si multumitii D-lui Primar Robu pentru ceea ce a facut pana acum pentru Echipa,
Eu inteleg frustrarile unora care sunt din tabere adverse (politic vorbind) care timp de 16 ani doar su JAGMANIT Primaria Timisoara, si si-au batut joc de Timisoareni,
Dar este tipic Romanesc, cand cineva face ceva bun, hai sa-i dam la gioale, sa-l denigram. fiti mai Civilizati si dati dovada ca iubiti Timisoara, si Puneti Umarul si faceti ceva Folositor nu doar gasiti motive,
Luati exemplul echipelor de fotbal din Spania de exemplu.
Asa ca PUNETI MANA SI FACETI CEVA FOLOSITOR COMUNITATII UNDE TRAITI Daca vreti sa o duceti mai bine, altfel veti ramane niste barfitori si niste oameni care nu stiu altceva sa faca.
Felicitari D-le Robu,

@ionut a spus: (februarie 10th, 2013 at 12:49 )

inainte sa-i multumim lui robu hai sa luam, cum spui si tu, exemplul echipelor din spania. iti spune ceva termenul de socios? probabil ca nu. hai sa luam si exemplul echipelor din germania. sau din portugalia, care au la baza notiunea de socios. mai exact si mai pe intelesul tau, echipele alea sunt sustinute aproape exclusiv din cotizatiile suporterilor. nu prea vezi implicari politice, asa cum e cazul la poli.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025

CSC Dumbrăvița dispută la finalul acestei săptămâni, ultimul joc oficial din deplasare din acest an calendaristic. Sâmbătă, de la ora 11.00, joacă în fieful celor de la FC Voluntari, în cadrul etapei a 16-a din Liga 2. Cele două echipe se întâlnesc pentru a doua oară într-un meci direct. La 14 decembrie 2024, tot pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”, De această dată este vorba de  “Turul Timișoara interbelică”, pe care îl puteţi descoperi alături de istoricul Dan Codre. Evenimentul este găzduit de Visit Timişoara şi Timisoara Citz Tours. Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost momentul în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat
Bazele de deszăpezire aparținând Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și cele ale Consiliului Județean Timiș au în stoc destul material antiderapant, iar utilajele pot interveni la nevoie. Prefectul de Timiș. Cornelia Elena Micicoi, a vizitat bazele respective. Au fost vizitate Centrul de întreținere și coordonare Orțișoara, Centrul de întreținere și coordonare Țipari, Bazele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazele de deszăpezire din Timiș au în stoc material antiderapant necesar pe vreme de iarnă
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, aduce din nou în prim plan ”unirea” Spitalului Județean și a Spitalului Municipal în cadrul unui consorțiu medical. După ce a insistat că spitalele aflate în subordinea instituției pe care o conduce oferă condiții mai bune, el a subliniat că e important ca achizițiile de dotări să se facă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis propune din nou unirea Spitalului Județean cu Spitalul Municipal Timișoara în cadrul unui consorțiu
Pentru o seară, duminică de la ora 18.00, Piața Libertății va deveni un loc în care imaginația se întâlnește cu arta într-un mod unic. Pationoarul din Piața Libertății devine duminică loc de spectactol. Trupa Circus on Ice Savieliev Grand va transforma patinoarul într-un univers magic inspirat din lumea Harry Potter, într-o producție spectaculoasă care îmbină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Personajele din Harry Potter prind viață pe gheața patinoarului din Piața Libertății
La Serele Horticultura plantele sunt crescute pentru spații care prind viață, iar verdele este mereu în sezon. Aici, plantele sunt crescute cu grijă și pregătite să transforme orice interior într-un spațiu mai primitor și mai aproape de natură. Colecția Horticultura de plante include: Aloe vera Aspidistra Chlorophytum Cyperus Euonymus Ferigă Ficus Lavandă Palmier Trachycarpus Sansevieria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oferte de iarnă de la Horticultura. Verdele este mereu în sezon/Foto
Iubitorii de colinde sunt invitați duminica aceasta (7 decembrie), de la ora 14:00, departe de aglomerația din Timișoara, la cea de-a treia ediție a „Concertului de Crăciun” din Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Concertul va avea loc în Biserica Romano-Catolică din localitate, într-o atmosferă inedită de sărbătoare. Publicul va putea urmări un program muzical...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recomandare de weekend – Visit Timiș: Concertul de Crăciun din Charlottenburg
Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat joi contractul prin care municipalitatea va beneficia de finanțare europeană pentru regenerarea urbană a Pieței Mocioni (Küttel). Revitalizarea cartierului istoric Iosefin va fi susținută prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu peste 9,1 milioane de euro, iar de la bugetul local cu peste 5,6 milioane de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara primește nouă milioane de euro, fonduri europene, pentru reabilitarea zonei Piața Mocioni
A noua partidă din actualul sezon pentru prim-divizionara de baschet a orașului a însemnat a patra victorie, una categoreică, e adevărat, în fața unui adversar modest, dar venită la capătul unui meci în care fiecare jucător de la amfitrioni înscris pe foaia de arbitraj și-a adus contribuția. A fost 106-84 pentru elevii lui Dragan Petricevic,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a făcut un meci excelent cu Galațiul
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.