O perioada buna de incepere a tratamentului stomatologic

Întotdeauna când vine vorba de mers la medicul stomatolog, majoritatea dintre noi găsim tot felul de pretexte prin care să amânăm această vizită. Motive precum „nu merg acum pentru că vine Paștele, vine Crăciunul, este prea frig afară” apar în mintea noastră atunci când ne uităm în oglindă și ne amintim că avem ceva probleme dentare.

dinti4

Imagine din filmul „Hangover”, când Stu, stomatolog de profesie, demonstrează prietenilor lui că este capabil să-și scoată propriul incisiv lateral în timpul unei nopți petrecute în Vegas. Desigur că atunci când am menționat că ne uităm în oglindă și ne amintim de ceva probleme dentare, nu avem în cap chiar situația aceasta. Dacă pățiți așa ceva, atunci acum chiar este cea mai bună perioadă să vă începeți tratamentul stomatologic.

Ma gândeam care să fie tema acestui articol, un caz cu ce se întâmplă dacă nu ajungeți la timp la stomatolog: ceva cu o fistulă, durere, o secreție purulentă, dar am decis să abordez lucrurile într-o manieră optimistă și să încerc să vă conving să consultați medicul dentist până să ajungeți la asemenea complicații!

dinti1

Cred că și dumneavoastră v-ați săturat de gândurile negre: ce se întâmplă dacă nu fac lucrul acela, dacă nu mă duc acum, așa că am decis să abandonez subiectul cu puroiul și mi-a venit în minte perioada dinainte de Crăciun, când era așa de aglomerat, când toată lumea voia să aibă dinți până la sărbători, neapărat. În același timp, câțiva dintre pacienți veneau doar la control după o săptămână de la cimentarea lucrărilor protetice și erau așa de relaxați, totul era ok.

Atunci mi-a venit ideea cu aceasta este o perioadă bună pentru a ne începe tratamentul stomatologic și chiar este pentru că mai sunt trei luni până la Paști, ne putem planifica tratamentul fără grabă! Întotdeauna am în minte expresia: este mult mai ieftin să previi decât să tratezi!

dinti3

Atât de adevărat, atât de ușor și totuși atât de rar se întâmplă să ne prezentăm la doctor în momentul în care descoperim că avem o problemă. Este păcat pentru că o plombă simplă este mult mai ieftină decât un tratament de canal, care, la rândul lui, este mai ieftin decât o coroniță, ca să nu vorbim de situația în care se ajunge la necesitatea unui implant dentar.

Acesta este adevărul, aceasta este bătălia unui dinte de a-și păstra cât mai mult din ceea ce este al lui, până când moare și este înlocuit de un implant. Chiar și atunci, cu ultimele forțe, dintele păstrează os în jurul lui pentru ca plasarea unui implant dentar să fie posibilă. Totul este să fim un pic atenți, pentru că problemele dentare nu apar peste noapte sau într-o lună, apar în ani de zile în care, în loc să ne ducem la medicul dentist, preferăm să luăm calmante și să ignorăm semnele pe care dintele ni le dă atunci când este în suferință.

Este fantastic cât de bine gândit este corpul uman, cât de mari sunt progresele medicinii în ultimele decenii și pe cealaltă parte cât de ocupați am devenit noi, oamenii, cât de încărcați de tot mai multe sarcini și lipsiți de timpul necesar de a ne ocupa de sănătatea noastră.

La prima consultație, majoritatea pacientilor sunt interesati de timpul necesar tratamentului și de costuri. Dacă vă simțiți descurajați de ceea ce auziți, gândiți-vă că prima consultație, ziua aceea când vă aflați în scaunul stomatologic, reprezintă statistic cel mai bun moment de a vă ocupa de sănătatea dumneavoastră dentară. Amânarea lucrează în defavoarea dumneavoastră: costurile și durata tratamentului nu au cum să fie mai mici o dată cu trecerea timpului.

„Am fost eu fraier că nu m-am apucat mai devreme să-mi repar dinții”; „Nu, acum nu, pentru că-mi e frică, nu am timp… când o fi pun, o placă și cu asta basta” – atât de des auzite sunt aceste replici în cabinetele stomatologice, nici nu vă puteți imagina! Cu amânatul lucrurilor știm cu toții că nu aducem decât regrete, însă a doua replică este cea mai interesantă. Știți de ce?

Pentru că nimeni, absolut nimeni de pe acest pământ nu vrea o proteză totală! De abia reușim să ne convingem pacienții să accepte această soluție pentru câteva luni, ca ceva provizoriu până își primesc restaurările definitive pe implante… și atunci cu mare dificultate!

Sperăm că ați înțeles cât de important este să vă prezentați la medicul dentist atunci când descoperiți o problemă dentară sau cel puțin la un an de la ultima vizită la acesta. Numai dumneavoastră sunteți cei care puteți stabili când este momentul să treceți la treabă, să vă reparați dantura, rolul nostru fiind acela de a vă sfătui și de a vă explica ce este mai bine pentru sănătatea dumneavoastră dentară.

Vă dorim o săptămână minunată, plină de realizări, în care să vă păstrați entuziasmul, simțul umorului… și dinții!

www.dentaldesign.ro

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale

Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni

Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean

O nouă ediție a expoziției naționale „România în acuarelă” s-a deschis publicului la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. Holul central al instituției găzduiește, începând de marți, 29 septembrie 2026, cea de-a IV-a ediție a acestui proiect cultural de anvergură. Evenimentul aduce în fața comunității 68 de lucrări unice, realizate pe parcursul acestui an de 52 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Preşedintele USR, Dominic Fritz, spune că actuala criză politică poate fi depăşită doar prin organizarea alegerilor anticipate. El a mai afirmat că USR nu va vota un guvern girat de PSD. Într-o primă reacţie după ce Guvernul desemnat condus de Siegfried Mureşan nu a obţinut voturile de învestitură, Dominic Fritz a vorbit de necesitatea alegerilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz cere alegeri anticipate, în urma eşecului Guvernului Mureşan: “A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor”
Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar și lider de parteneriat, împreună cu Fundația „Centrul de Afaceri și Meserii EUROTRAINING” și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea, în calitate de parteneri, anunță finalizarea proiectului „ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în regiunea Vest și Sud-Est”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul ECOTECH se încheie cu rezultate peste țintele asumate
Pe cele două tronsoane ale drumului județean 684 care vor fi modernizate pot începe lucrările de modernizare. Consiliul Județean a anunțat că au fost emise ordinele de începere, amplasamentele au fost predate constructorului, iar lucrările sunt deja în desfășurare. Investiția vizează traseul DN 68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – limita județului Caraș-Severin,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a DJ 684
Oferta Primăriei Timișoara de a contribui cu 25 de milioane de lei la construcția noului stadion Dan Păltinișanu este apreciată de Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, dar el spune că apreciază, mai ales schimbarea de atitudine a celor din partea municipalității. Totuși, el recomandă primăriei să se gândească să investească bani mai mult în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e circumspect la oferta Primăriei Timișoara pentru stadionul Păltinișanu, dar apreciază inițiativa pozitivă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.