Casa Regală a României, prin Principesa Margareta, l-a decorat zilele trecute pe Sorin Oprescu cu ordinul Coroana României în grad de Ofițer. Seamănă a troc. Anul trecut, primarul Capitalei s-a băgat în seamă și a dezvelit în București o statuie a Regelui Mihai, iar astăzi nu putea să refuze întoarcerea acestui favor. „Merite deosebite”. Astfel s-ar explica onoarea ce i s-a făcut lui Oprescu cumva „la excepțional”, sărind peste distincția de Loialitate ori peste cea de Cavaler, ce premergeau acordarea celei de Ofițer. Despre ce „merite deosebite” putem vorbi în cazul lui Sorin Oprescu vă poate lămuri doar purtătorul de cuvânt al Casei Regale sau dl Duda direct. Iar în lipsa unor lămuriri, eu zic că putem fi mulțumiți că acest schimb amical de favoruri n-a fost făcut pe ruta Mihai de România – Marean Vanghelie, în calitate de primar de sector și ginere al răposatului Paul Niculescu-Mizil.
Încerc să ghicesc ce urmează. După reconcilierea așa-zis istorică cu Ion Iliescu în 2001, Regele Mihai a jucat rolul lui Pavel Bartoș când i-a înmânat lui Adrian Năstase distincția „Omul Anului” decernată de revista VIP. Asta se petrecea în 2003 și lăsa impresia unei abdicări la fel de triste precum cea din fața șenilelor rusești. În timp ce autocrația lui Adrian Năstase îl făcea invidios până și pe inventatorul mineriadelor moderne, când presa s-a luptat din răsputeri să supraviețuiască tăvălugului pedeserist, iar corupția dădea materie primă procurorilor DNA pentru mai bine de un deceniu de activitate, Regele Mihai făcea, obosit, pace cu cele mai sinistre figuri ale politicii românești.
Liniștea după care a tânjit ani de zile Ion Iliescu urma să fie instaurată în discursuri laudative între fostul președinte și cel pe care l-a fugărit până la scara avionului. Tot „în interesul poporului”, Regele Mihai a devenit mascota televiziunilor turnătorului Felix și zău că nu m-ar mira ca următoarea distincție în grad de Ofițer să-i fie acordată fostului ofițer Dan Voiculescu, spre stupefacția Anei Blandiana, Doinei Cornea și de ce nu, a timișorenilor, Oscar Berger, Flavius Boncea, liderilor „Societății Timișoara”, decorați în ultimii ani de Casa Regală de România.
Monarhismul a devenit o treabă a naibii de grea în România de azi. Pe vremuri, măcar știam de-o treabă. Convinși că revenirea la regalitate ar fi un pas înapoi, republicanii pasionali n-ar fi acceptat revenirea după 1989 la ultima Constituție din vremea Coroanei. Neocomuniștii lui Ion Iliescu și fosta Securitate, ca parte interesată în menținerea unor privilegii izvorâte din vechiul regim, dar și prostimea abundentă, manevrată vârtos de FSN, proclamau cu Sergiu Andon la unison „Fir’ai al dracului, Majestate!”, să știe toată lumea cum merg lucrurile în țara asta aproape blestemată.
De partea cealaltă, intelectualii din jurul CDR, partea „neinfiltrată” din PNȚCD și PNL visau degeaba la o Românie cu rege șef al statului. Astăzi, o astfel de misiune ar fi și mai complicată. Simpatizanții Majestății Sale sunt mai degrabă confuzi, după toate compromisurile făcute de Casa Regală în ultimul deceniu și după o serie de dezamăgiri provocate de cei ce doreau să reprezinte Dreapta românească. Cumetriile lui Traian Băsescu cu Paul Lambrino și alte „case regale” mai colorate, răbufnirile gratuit antimonarhiste ale șefului statului i-ar face pe mulți regaliști cu perseverență antipesedistă să se întrebe, precum cetățeanul turmentat, „eu cu cine votez?” dacă mâine ar avea loc un referendum pe tema schimbării sau menținerii formei de guvernământ.
Cu toate acestea, monarhistul autodeclarat Crin Antonescu ar avea obligația morală, ca președinte PNL și șef al comisiei de modificare a Constituției, să ofere poporului român șansa să opteze pentru monarhie sau să închidă definitiv subiectul. Ar fi păcat ca unii dintre noi să trăim cu frustrarea că am fost degeaba contemporani cu Mihai de România în țara lui Gigi Becali.
Comentarii prin facebook