Sf. Mare Mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir și făcătorul de minuni din Tesalonic, este prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 26 octombrie. Sfântul a trăit în vremea împăraților Diocletian și Maximian, fiind cunoscut pentru viața sa plină de curățenie și pentru credința sa puternică.

dimitre

În acea perioadă, împărații se temeau de cei care le puteau distruge autoritatea propovăduind creștinismul. Maximian l-a aruncat pe Sfântul Dimitrie în temniță pentru a-l ține la distanță de poporul care ar fi putut fi influențat de învățăturile sale. Tot în acea vreme, împăratul se lăuda cu un supus al sau, Lie, despre care spunea că era cel mai puternic om de pe pământ, invitându-i pe curajoși să-l confrunte. Un tânăr creștin, Nestor, a vrut să se lupte cu Lie, așa că a mers la temnița în care era închis sfântul, pentru a-I cere binecuvântarea. Dimitrie l-a însemnat cu semnul crucii pe frunte și i-a prezis că va învinge, ceea ce s-a și întâmplat. Când Maximian a aflat că victoria i se datora prizonierului săi, le-a poruncit soldaților să-l străpungă cu sulițele. Se povestește că moaștele și sângele Sfântului Dumitru au înfăptuit numeroase miracole, aducând sănătate unor oameni care nu mai aveau nici o speranță.

Sfântul Gheorghe încuie iarna și înfrunzește natura, iar Sfântul Dimitrie desfrunzește codrul și usucă plantele. Există credința că, în această zi, căldura intră în pământ, iar gerul începe să-și arate colții. Sfântul Dimitrie este considerat și patronul păstorilor. Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Ei își pun cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră.

Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI, sâmbătă îşi vor sărbători onomastica 315.895 de persoane, din care 277.700 sunt bărbaţi. Cei mai mulți dintre aceștia se numesc Dumitru – 261.437. Alți 8.112 se numesc Mitică, 5.393 – Dimitrie, iar 1.036, Dumitrache. În rândul femeilor, 29.941 poartă numele de Dumitra, 6.580 se numesc Dumitriţa, 480 – Mitra, 383 – Dumitrica, 340 – Demetra, iar 337 – Dumitrana.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun

Orașul Buziaș dorește introducerea transportului în comun în localitate, dar și în localitățile din jur. În acest scop a fost lansată o licitație, pe SEAP, pentru cumpărarea a trei microbuze electrice, suma alocată fiind de aproape 3,7 milioane de lei. ”Autoritatea contractanta dorește contractarea unui operator economic in vederea atribuirii contractului având ca obiect „Achiziția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda pierde două puncte mari acasă, Politehnica se impune în sfârşit cu Buziaşul

Înainte de Paștele ortodox, în Liga 3 s-a jucat doar vineri, 3 mai 2024, partidele din cadrul etapei a VI-a din play-off şi play-out. Reamintim, în play-off și play-out, echipele au intrat cu punctele acumulate în sezonul regular. În turneul care determină formațiile care merg în barajele de promovare se joacă în sistem tur, retur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda pierde două puncte mari acasă, Politehnica se impune în sfârşit cu Buziaşul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara

Cartierul Tipografilor continuă să rămână surpriza imobiliară a Timișoarei. Prețurile cerute pentru locuințele de aici continuă să fie cele mai mari din oraș, chiar mai ridicate decât cele din zona zero a orașului. Conform datelor deținute de imobiliare.ro în zona amintită, un metru pătrat de locuință scoasă la vânzare a ajuns la 1933 de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această noapte, în jurul orei 01:50, pompierii au fost solicitați să intervină pe strada Independenței din municipiul Caransebeș, acolo unde a avut loc un incendiu într-o garsonieră situată la parterul unui imobil tip P+1. La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt, pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș, cu două autospeciale de stingere cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în noaptea de vineri spre sâmbătă. Un bărbat de 44 de ani a murit într-un incendiu
Înainte de Paștele ortodox, în Liga 3 s-a jucat doar vineri, 3 mai 2024, partidele din cadrul etapei a VI-a din play-off şi play-out. Reamintim, în play-off și play-out, echipele au intrat cu punctele acumulate în sezonul regular. În turneul care determină formațiile care merg în barajele de promovare se joacă în sistem tur, retur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda pierde două puncte mari acasă, Politehnica se impune în sfârşit cu Buziaşul
Sunt prognozate ploi de Paşte în jumătatea vestică a țării, în timp ce în rest va fi vreme frumoasă, cu maxima de 25 de grade Celsius. „În ziua de duminică, de Paşte, în jumătatea estică a țării, vom avea o vreme frumoasă. În partea de vest, este posibil ca, la nivel local, să consemnăm averse,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prognoza meteo de Paște. Ce spun meteorologii
CSC Dumbrăviţa a pierdut meciul disputat azi, la Mioveni, cu FC Argeș, în penultima etapă a play-out-ului din Liga 2. Alb-violeții s-au impus cu 1-0, prin golul lui Valentin Buhăcianu, în vreme ce alb-verzii au ratat un penalty în minutul 82, prin Răzvan Ghinescu. Echipa bănăţeană a arătat azi mult mai hotărâtă decât în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Păcătoşi! Eşec greu de digerat într-un meci în care s-au ratat multe şanse de salvare
Cartierul Tipografilor continuă să rămână surpriza imobiliară a Timișoarei. Prețurile cerute pentru locuințele de aici continuă să fie cele mai mari din oraș, chiar mai ridicate decât cele din zona zero a orașului. Conform datelor deținute de imobiliare.ro în zona amintită, un metru pătrat de locuință scoasă la vânzare a ajuns la 1933 de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara
Orașul Buziaș dorește introducerea transportului în comun în localitate, dar și în localitățile din jur. În acest scop a fost lansată o licitație, pe SEAP, pentru cumpărarea a trei microbuze electrice, suma alocată fiind de aproape 3,7 milioane de lei. ”Autoritatea contractanta dorește contractarea unui operator economic in vederea atribuirii contractului având ca obiect „Achiziția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun
Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la nivel național, privind rezultatele manageriale notabile și cuantificabile din diferite domenii de activitate din România – afaceri, educație, cultură, cercetare,  administrație publică, resurse umane etc. – înregistrate pe durata anului precedent. Teatrul Național din Timișoara măsoară excelența în parametri de o altă amploare decât cifrele: în beneficiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024
Vinerea Mare reprezintă pentru creștinii ortodocși ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi a fost pus în mormânt. Vinerea Mare se mai numește și Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, pentru că este zi de post negru, adică nu se mănâncă și nu se bea decât apă toată ziua. Postul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vinerea Patimilor, zi de post negru
Top