La multi ani, Poli Timisoara!

Da, au trecut deja 92 de ani de când fotbalul este vedeta Politehnicii din Timişoara! Un club care le-a adus bucuria în casă timişorenilor şi bănăţenilor prin performanţele obţinute şi prin starea de spirit creată în jurul lui. Patima s-a cuibărit in sufletul suporterilor timişoreni, cei care au râs sau au plâns pentru mare lor iubire: Poli Timişoara!

suporteri poli

Începuturile au fost timide, atunci când o mână de profesori şi studenţi au înfiinţat secţia de fotbal a Politehnicii. Era considerată, în acea perioadă, echipa românilor. Până după cel de-al doilea război mondial, Poli a stat, timp de mai bine de două decenii, în umbra „galacticilor” şi „extratereştrilor” fotbalului românesc de atunci, Chinezul Timişoara şi Ripensia Timişoara. Anul 1948 este unul dintre cei mai importanţi în istoria echipei de fotbal. Atunci Poli promova în primul eşalon. Istoria echipei care a evoluat în tricouri alb-negru, alb-albastru sau, începând cu 1966, alb-violet, avea să se îmbogăţească cu performanţe notabile în fiecare deceniu. A fost, în câteva rânduri, la un pas de cucerirea titlului naţional, a câştigat de două ori Cupa României. Au fost şi lacrimi, atunci când „studenţii” au retrogradat din primul eşalon.

Radiografie pe scurt a istoriei celei mai importante echipe din Banat
1920 – La îndemnul matematicianului Traian Lalescu, se pun bazele clubului sportiv al studenţilor timişoreni, prin înfiinţarea unei echipe de fotbal.
1921 – În 4 decembrie se organizează Adunarea Generală a Societăţii Sportive Politehnica Timişoara, clubul de fotbal organizându-se astfel oficial. Primul preşedinte a fost profesorul Victor Vlad, echipa evoluând in Campionatul districtual, categoria a III-a. Primul antrenor al echipei a fost italianul Carnelli, care pregătea echipa voluntar, fără pretenţiimateriale, acesta mai fiind antrenor şi la Club Atletic Timişoara. Meciurile oficiale se jucau pe stadionul „Patria”.
1924 – Poli promovează în Campionatul districtual categoria I, după succesul din barajul câştigat cu 2-0 în faţa celor de la Kadima.
1928 – Se inaugurează terenul Societăţii Politehnica, pe Bulevardul Mihai Viteazu, teren pe care în prezent îşi desfăşoară jocurile ASU Politehnica, echipa agreată de suporterii timişoreni.
1936-37 – Poli este repartizată în seria de vest a Diviziei C şi termină sezonul doar pe ultimul loc.
1938-40 – Poli revine în Campionatul districtual, unde nu se laudă cu rezultate apreciabile.
1942-1945 – Se pun bazele echipei ce avea să promoveze în primul eşalon. Poli dispută doar jocuri amicale, competiţiile oficiale fiind suspendate din cauza războiului mondial.
1945 – Ion Vasile este primul polist selecţionat în naţionala României pentru un joc cu Ungaria, pierdut de români cu 2-7.
1946-47 – Poli pierde barajul de promovare în primul eşalon în faţa concitadinilor de la CFR Timişoara.
1948 – Poli reuşeşte prima promovare în Divizia A, cu antrenorul Victor Carte pe banca tehnică. În acelaşi an Poli işi schimbă denumirea în Clubul Sportiv Universitar (CSU).
1950 – Echipa îşi schimbă din nou denumirea, devenind “Ştiinţa”Se schimbă şi culorile, acestea devenind alb-albastru, în loc de alb-negru. În acel sezon „Ştiinţa” se clasează pentru prima dată pe podium, obţinând locul 3.
1951 – Poli retrogradează în Divizia B pentru prima dată.
1956 – Ştiinţa ocupă locul 3 al Diviziei A.
1957-58 – Ştiinţa ocupa loucl 3 cu 27 de puncte, la fel ca Petrolul şi CCA, dar cu un golaveraj mai slab. La 6 iulie 1958, Poli câştigă pentru prima dată Cupa României. A fost 1-0 pentru studenţii timişoreni în confruntarea cu Progresul Bucureşti. În acelaşi an, atacantul Cisescu, golgheterul timişorenilor şi al României, devine primul atacant român care înscrie de şase ori într-un joc.
1958-59 – Poli retrogradează în B.
1963 – La 19 mai se inaugurează stadionul „1Mai”, actualul „Dan Păltinişanu”, în partida cu Crişana Oradea, scorul fiind 1-1.
1964 – Poli retrogradează în Divizia B.
1966 Echipa redevine „Politehnica” şi îşi schimbă culorile în alb-violet.
1967 – Poli retrogradează în B, unde va sta şase ani.
1970 – Poli îşi schimbă din nou denumirea, de această dată în Ripensia. Modificarea numelui a durat doar jumătate de an.
1973 – Se reuşeste revenirea în Divizia A.
1974 – Poli termină campionatul pe locul 7 şi ajunge în finala Cupei României pe care o pierde (2-4) în faţa Jiului Petroşani.
1977-78 – Poli ocupă locul 3 în Divizia A. La 13 septembrie 1978 Poli a debutat în cupele europene, învingând cu 2-0 pe MTK Budapesta prin golurile lui Păltinişanu şi Cotec. În retur a fost 1-2 şi Poli a mers mai departe în turul II al Cupei Uefa. Au urmat meciurile cu Honved, 0-4 a Budapesta şi 2-0 la Timişoara.
1979-80 – Poli cîştigă pentru a doua oară în istorie Cupa României cu 2-1, învingând în finală pe Steaua. Golurile au fost marcate de Vişan şi Păltinişanu. În toamna anului 1980, în Cupa Cupelor, Poli a întâlnit-o pe Celtic. În tur a fost 2-1 pentru scoţieni. În faţa a 50.000 de fani, Poli învinge cu 1-0 prin golul lui Păltinişanu şi se califică în turul II, acolo unde a fost eliminată de West Ham (0-4 si 1-0, gol Păltinişanu.)
1980-81 – Poli a pierdut finala cupei, învinsă de Universitatea Craiova cu 6-0. Primeşte dreptul de a juca în Cupa Cupelor, deoarece Craiova a câştigat în acel sezon eventul. În primul joc al Cupei Cupelor, Poli a bătut cu 2-0 pe Lokomotiv Leipzig, dar a pierdut în deplasare cu 5-0.
1982-83 – Poli retrogradează în B, dar joacă finala cupei, unde pierde cu 1-2 în faţa Craiovei.
1989 – Poli se califică în Cupa UEFA cu regretatul Costică Rădulescu pe bancă. În toamna anului 1990, pe 12 septembrie, respectiv 3 octombrie, are loc dubla cu Atletico Madrid: 2-0 la Timişoara prin golurile înscrise de Bungău şi Popescu şi 0-1 la Madrid, iar Poli obţinea o calificare incredibilă în turul II, acolo de unde a fost eliminată de Sportig Lisabona, după 7-0 în Portugalia şi 2-0 la Timişoara (goluri înscrise de Varga şi Vlaicu.)
1992 – Poli joacă finala Cupei Romaniei pe care o pierde în faţa Stelei după loviturile de la 11 metri. În toamna acelui an, în Cupa UEFA, Poli joacă cu Real Madrid, 1-1 la Timişoara şi 0-4 la Madrid.
1994 – Poli retrogradează.
1997 – Poli retrogradează din nou din primul eşalon.
1997-2002 – Urmează cinci ani negri în istoria lui Poli, care a ajuns mai întâi pe mâna lui Eugen Seracin şi mai târziu pe cea a lui Claudio Zambon, italianul de tristă amintire care a mutat echipa la Drăgăşani. Culmea umilinţei a fost retrogradarea echipei în liga a treia, dar salvarea a venit de la Dacia Piteşti, care a renunţat la locul din eşalonul secund cedându-l Politehnicii Timişoara.
2002-2003 – Toni Doboş, susţinut masiv de PSD, aduce AEK Bucureşti la Timişoara, echipă care a fuzionat cu Politehnica, astfel că echipa a revenit, printr-un tertip specific acelei perioade, în primul eşalon.
2005 – Începe o nouă eră la Poli. Finanţator devine Marian Iancu, cel care la început a transferat la Timişoara cei mai importanţi fotbalişti din România şi a instalat pe banca tehnică antrenori cu nume.
2008 – Poli ajunge în turul I al Cupei UEFA unde pierde în faţa lui Partizan Belgrad (1-2 la Timişoara şi 1-0 în Serbia).
2008-2009 – La finalul acelui sezon Poli a devenit vicecampioana României. A participat în turul II preliminar al UCL unde a eliminat-o pe deţinătoarea Cupei UEFA la acea vreme, Sahtior Donetk (2-2 în Ucraina prin golurile înscrise de Bucur şi 0-0 la Timişoara). În play-off Poli a pierdut în faţa celor de la Stuttgart (0-2 la Timişoara şi 0-0 in Germania.) După play-off Poli a ajuns în grupele Cupei UEFA, unde a făcut 5 puncte.
2009-2010 – Poli joacă în turul III preliminar al Europa League cu finlandezii de la MYPA pe care îi şi elimină. A fost 2-1 pentru Poli în deplasarea din Finlanda, iar la Timişoara a fost 3-3. A urmat dubla cu cei de la Manchester City, 0-1 şi 0-2.
2010-2011 – Poli termină sezonul pe locul 2 şi pierde din nou titlul. Din cauza problemelor administrative ale clubului, Poli este retrogradată în eşalonul secund.
2012 – Marian Iancu anunţă falimentul echipei din Liga II, care a promovat degeaba în primul eşalon. Municipalitatea şi CJT, la iniţiativa lui Nicolae Robu şi Titu Bojin, aduc la Timişoara ACS Recaş, echipă recent promovată în Liga II-a şi o redenumesc ACS Poli Timişoara. Este momentul în care fotbalul timişorean s-a împărţit în două tabere. Cei mai mulţi suporteri din galerie au ales o altă cale, preferând să susţină ASU Politehnica, echipă care la vremea respectivă evolua în campionatul judeţean, în vreme ce alţi timişoreni aprobă noul proiect fotbalistic în care sunt angrenate trei entităţi: Consiliul Local Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş, Universitatea Politehnica.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

jaime a spus: (decembrie 4th, 2013 at 18:41 )

Sabine, de unde stii tu ca mai multi suporteri sprijina ASU?Ai facut vreun sondaj?

@jaime a spus: (decembrie 4th, 2013 at 19:06 )

hai sa nu cadem in penibil. uita-te cati spectatori merg pe dan paltinisanu. chiar nu maia vem masura in ceea ce afirmam? sau un suporter de la acs valoreaza cati 400 de la asu? r5iscam sa pozam in penibili daca interpretam astfel lucrurile. eu, daca as fi in locul vostru, as lasa-o mai moale cu lozincile si mi-as chema prietenii la stadion. nu crezi ca e o ide mai buna?

alt druker a spus: (decembrie 4th, 2013 at 20:20 )

SS Poli cea mai buna echipa din tara, cu cea mai fulminanta ascensiune,cu cel mai bun antrenor din tara si cu cei mai multi spectatori

ino the perfect spirit a spus: (decembrie 4th, 2013 at 21:37 )

ASU PU LI DESFIINȚAREA SÎNTEȚI PENIBILY! DĂNUȚ LAȚA NU VĂ MAI POATE AJUTA! ASU NU REPREZINTĂ DECÂT RUȘINE SĂ I -O SUGEȚI LA ADEVĂRATA ACS POLI TIMIȘOARA!NU SÎNT EI OK DAR MAI BUNI DECÎT ASU PU LI ORICUM!!!LA MULȚI ANI ACS POLI TIMIȘOARA SINGURA POLI TIMIȘOARA CARE NE REPREZINTĂ ÎN FOTBALUL CARE CONTEAZĂ!!YESSSSSSSS!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (decembrie 5th, 2013 at 04:10 )

EXISTA O SINGURA URMASA A POLITEHNICI TIMISOARA SI ACEEA ESTE ACS POLI TIMISOARA!RESTUL ESTE TAM TAM!DE ASU CARE O SUG LA TOTI PENTRU PROMOVARE INTR -O LIGA SUPERIOARA DANUT LATA NU MAI POATE SA VA AJUTE ANY MORE FRAIERI ASI-STI !ASU = MIZERIE SI PROSTITUTIE ASTA ESTE ASU!DESFIINTAREA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

birlic a spus: (decembrie 5th, 2013 at 09:44 )

mai fratilor, vazurati ce facura olteni se luara de par intre ei Crai Olguta cu Mititelu noi trebuie sa facem la fel sa ne batem cu caramida-n piept care-i mai polist ,sa fim sanatosi si unii si altii sa fim multumiti ca nu mai avem gripa aviara si vaci nebune ca in rest avem de toare ,stiti voi care, nu le mai enumar.

1921 a spus: (decembrie 5th, 2013 at 12:20 )

Poli a murit de mult , mazilita de Zambon si Boit .

in 1958. a spus: (decembrie 5th, 2013 at 14:17 )

Stiinta Timisoara a jucat pentru prima oara in violet, in anul 1958, intr-un meci cu Dynamo Praga, in cadrul primului tur in Cupa DUNARII, 2-0 la Praga pt. Dynamo si 3-0 la Timisoara pt. Stiinta, care s-a calificat si in turul II, a intalnit pe Radnicki Beograd !

Tom a spus: (decembrie 6th, 2013 at 11:01 )

Unirea celor doua proiecte este singura solutie de supravietuire. Cine nu intelege asta…

@ Tom a spus: (decembrie 6th, 2013 at 16:02 )

esti nebun? care doua? asu e o cacialma politica, fara trecut, fara prezent si fara viitor! doar ca vreo 30-40 vanduti pt. alcool striga pe acolo? ce unire? ei nu au identitate sportiva, nu au juniori, nu au perspectiva profesionista, pana la ce nivel crezi ca poti ajunge cu amatori, chiar si in Romania?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Copil minune! La doar 14 ani face furori în lumea sporturilor pe patru roți

Foarte tânărul pilot timișorean Andreas Benea, în vârstă de numai 14 ani, a impresionat la prima sa participare în Romanian Endurance Series, reușind să urce pe podium și să obțină inclusiv cel mai bun timp într-una dintre cursele care au avut loc în weekend pe circuitul Transilvania Motor Ring. La numai 14 ani, Andreas Benea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copil minune! La doar 14 ani face furori în lumea sporturilor pe patru roți
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timp de două ore, vameșii din România s-au aflat în protest. În ceea ce privește Timișoara, aceasta s-a simțit la Aeroportul Internațional Timișoara. Cel mai important, greva personalului din vama aeroportului nu a perturbat desfășurarea zborurilor și nu a afectat programul acestora. Singurul efect a fost prelungirea timpului necesar pentru verificarea pasagerilor la intrarea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vameșii au fost în grevă de avertisment. Operarea pasagerilor, întârziată la AIT
Salariului brut al angajaţilor Societăţii de Transport Public Timişoara (STPT) va creşte în medie cu 6,5%, a anunţat viceprimarul Ruben Laţcău. Creşterea salariilor nu va fi plătită din bani suplimentari de la Primărie, ci din încasările în creștere ale STPT.Această majorare vine după ce în 2025 veniturile proprii ale STPT au crescut cu 5,7 milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanţele economice ale STPT de anul trecut aduc mai mulţi bani în buzunarele angajaţilor. Salariile cresc în medie cu 6,5%
Primarul Dominic Fritz reacţionează după ce Poliţia Locală a amendat “cimitirul de hârburi” din zona METRO 2 cu 10.000 lei și obligația de a face curățenie. Fritz spune că Garda de Mediu n-a observat rablele părăsite pe câmp, angajaţii de acolo fiind ocupaţi să numere bolovanii din oraş. Dominic Fritz n-a uitat amenda primită de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, înţepături la Garda de Mediu, după o amendă aplicată de Poliţia Locală pentru un cimitir de rable
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 38 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de viol asupra unui minor și pornografie infantilă. Din probatoriul administrat a rezultat faptul că,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prădător sexual care droga o minoră pentru a profita de ea, arestat preventiv. Orori de neimaginat
Consiliul Local Timişoara a aprobat înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Timișoara”. Într-o primă etapă, asociația va reuni Timișoara, Dumbrăvița și Ghiroda, iar pe termen lung, structura va fi deschisă tuturor localităților din zona metropolitană, potrivit cadrului legal aplicabil. Asociația va crea un cadru comun pentru rezolvarea problemelor care apar la granița dintre localități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, Dumbrăvița și Ghiroda pun bazele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Timișoara”
După accidentul de dimineață din apropierea Lugojului, un alt eveniment nefericit s-a petrecut tot aproape de municipiul de pe Timiș, la Jabăr. În această situație, au fost implicate un autoturism în care se afla doar conducătorul auto și o motocicletă pe care se aflau două persoane. La sosirea echipajelor de intervenție, o victimă a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi neagră pe șoselele din Timiș. Accident mortal la Jabăr, unde o motocicletă a intrat într-o mașină, iar doi adolescenți au murit
Conferința Municipală a PSD Timișoara a decis ca Mihai Ritivoiu să continue în funcția de președinte al organizației locale a partidului. În prezența președintelui PSD Timiș, Alfred Simonis, a fost votată noua structură de conducere a organizației pentru următorul mandat. În urma votului exprimat de delegați, în funcția de președinte al PSD Timișoara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mihai Ritivoiu rămâne președintele organizației municipale PSD Timișoara
Consilierii locali timișoreni au aprobat demararea unor negocieri cu prorprietarii unei baze sportive de pe bulevardul Pârvan, una pe care în urmă cu doar câteva săptămâni primăria se prezenta cu buldozerele și dărâma mai multe construcții, despre care spunea că sunt ridicate ilegal. Acum, municipalitatea vrea să cumpere clădirile ”legale”, probabil pentru a le demola....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima dată cu buldozerul, ulterior cu comisia de negocieri. Primăria vrea să cumpere clădirile de la baza Electrometal, de pe malul Begăi
Timișoara poate ajunge în aceeași situație cu două comune, Jibert din Brașov, și Ciuperceni din Gorj, respectiv va avea o bijuterie de bază sportivă făcută cu bani de la bugetul național, dar nu va avea acces la toate utilitățile. Din fericire, la Timișoara, la Baza Costică Rădulescu lipsește doar gazul, dar lucrările de amenajare a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără trage din nou Primăria Timișoara la răspundere pentru baza Rădulescu: Realizați conectarea la gaz!
USR a depus un proiect prin care va face ca Timișoara să se număre printre puținele orașe din România care garantează copiilor un spațiu de joacă de calitate chiar în ansamblul în care locuiesc, respectând standarde clare de siguranță și calitate. Regulamentul stabilește criterii precise: suprafață minimă, echipamente sigure, zone umbrite și accesibilitate, astfel încât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noile ansambluri rezidenţiale din Timişoara vor avea în mod obligatoriu locuri de joacă pentru copii. Proiect USR Timiş
Top