„Big Brother” de la PSD, cu ochii pe proiectele aprobate

Florin Bîrsăşteanu, liderul aleşilor PSD din Consiliul Local Timişoara, este mulţumit de modul în care executivul primăriei a înţeles să prindă în proiectul de buget pe 2014 cele 30 de proiecte propuse de social-democraţi. El avertizează însă că acestea trebuie și în practică, nu doar lăsate pe hârtie.

birsasteanu

Florin Bîrsăşteanu atrage însă atenţia municipalităţii că în acest an PSD va sta cu ochii ca pe butelie pe proiectele pe care social-democraţii le-au propus. Asta, pentru a se evita un scurtcircuit ca în 2013, când, deşi noua construcţie a spitalului de copii a primit bani de la bugetul de stat, aceştia nu au putut fi cheltuiţi de muncipalitate. „Vom insista ca proiectele pe care noi le-am inclus pe lista proiectelor bugetate să fie duse la bun sfârşit. Vom urmări ca fiecare etapă din proiectele noastre, proiecte foarte concrete şi realiste, să se desfăşoare normal. Nu mai vrem să avem surprize ca anul trecut cu spitalul de copii”, a declarat Florin Bîrsăşteanu. Unul dintre proiectele propuse de social-democrați, și anume cel legat de gratuitățile la transportul în comun pentru personalul din învățământul preuniversitar, a fost respins din start de primarul Nicolae Robu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Pipa a spus: (ianuarie 30th, 2014 at 21:05 )

Barsasteanu marele psdist si sponsor al druckeriei sa ne lase….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Jurnal de campanie(6). În “lupta” sa second hand cu “clanurile”, Robu îşi asumă acum meritele unui om care nu mai poate reacţiona: Horia Vermeşan

Cu voturile clanurilor imobiliare ale romilor asigurate de Cristopher Cîrpaci, Nicolae Robu a încercat un joc de glezne şi pentru timişorenii care nu sunt familiarizaţi cu lumea lui Florin Răvăşilă. Exact, mă refer la omul său de casă, pentru care Robu a spart în două patrimoniul Timişoarei, Răvăşilă ajungând stăpân peste o jumătate de oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie(6). În “lupta” sa second hand cu “clanurile”, Robu îşi asumă acum meritele unui om care nu mai poate reacţiona: Horia Vermeşan
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăviţa mai pierde o şansă de salvare, după eşecul cu Metaloglobus şi mai are doar 3 puncte avans

Suspansul se menţine în lupta pentru salvarea de la retrogradare în Grupa A din play-out-ul ligii secunde. Deşi la un moment dat părea doar o formalitate, Dumbrăviţa încă nu reuşeşte să se salveze matemic de la retrogradare. Echipa bănăţeană a avut un meci accesibil acasă cu Metaloglobus şi avea nevoie de victorie pentru a depinde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa mai pierde o şansă de salvare, după eşecul cu Metaloglobus şi mai are doar 3 puncte avans
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

După Paşte încep lucrările la extindere a grădiniţei din Ghiroda

În curând vor demara lucrările pentru extinderea grădiniței din Ghiroda, pentru ca la toamnă aceasta să primească două grupe suplimentare. Contractul de finanţare este de peste 2,6 milioane de lei. Vineri a avut loc predarea de amplasament pentru acest proiect, urmând ca ordinul de începere a lucrărilor să fie emis în curând, imediat după sărbătorile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După Paşte încep lucrările la extindere a grădiniţei din Ghiroda
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Suspansul se menţine în lupta pentru salvarea de la retrogradare în Grupa A din play-out-ul ligii secunde. Deşi la un moment dat părea doar o formalitate, Dumbrăviţa încă nu reuşeşte să se salveze matemic de la retrogradare. Echipa bănăţeană a avut un meci accesibil acasă cu Metaloglobus şi avea nevoie de victorie pentru a depinde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa mai pierde o şansă de salvare, după eşecul cu Metaloglobus şi mai are doar 3 puncte avans
În curând vor demara lucrările pentru extinderea grădiniței din Ghiroda, pentru ca la toamnă aceasta să primească două grupe suplimentare. Contractul de finanţare este de peste 2,6 milioane de lei. Vineri a avut loc predarea de amplasament pentru acest proiect, urmând ca ordinul de începere a lucrărilor să fie emis în curând, imediat după sărbătorile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După Paşte încep lucrările la extindere a grădiniţei din Ghiroda
Vineri, la Muzeul Național de Artă Timișoara a avut loc Balul Conacului Mocioni. Din păcate, nu a fost să fie organizat chiar la conacul unde lucrările de reabilitare sunt în partea lor finală, dar problemele descoperite au făcut necesare lucrări suplimentare. Totuși, evenimentul vine să încununeze 10 luni de muncă susținută și colaborări de excepție....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Balul Conacului Mocioni, la Muzeul de Artă. Partea culturală a proiectului a fost un real succes
Cu voturile clanurilor imobiliare ale romilor asigurate de Cristopher Cîrpaci, Nicolae Robu a încercat un joc de glezne şi pentru timişorenii care nu sunt familiarizaţi cu lumea lui Florin Răvăşilă. Exact, mă refer la omul său de casă, pentru care Robu a spart în două patrimoniul Timişoarei, Răvăşilă ajungând stăpân peste o jumătate de oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie(6). În “lupta” sa second hand cu “clanurile”, Robu îşi asumă acum meritele unui om care nu mai poate reacţiona: Horia Vermeşan
Alianţa Dreapta Unită (USR, Forţa Dreptei, PMP) a finalizat lista pentru Consiliul Judeţean Timiş. În fruntea listei se află Alin Nica, actualul preşedinte al CJ Timiş şi candidat pentru un nou mandat în fruntea instituţiei. Pe următoarele locuri se află doi tineri, Vlad Şendroiu (USR) şi Ionuţ Sîrbu (FD), fost preşedinte al TNL Timiş. De...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianţa Drepta Unită şi-a finalizat lista pentru Consiliul Judeţean. Alin Nica ocupă prima poziţie, fiind urmat de doi tineri din USR, respectiv Forţa Dreptei
România găzduiește în acest weekend, 26 – 27 aprilie, Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness, ce se va desfășura în premieră, la Timișoara, în Iulius Town. În cadrul competiției vor fi prezenți 150 de sportivi din România, Muntenegru, Kosovo, Grecia, Cipru, Serbia, Nord Macedonia, Albania și Croația, care își vor  demonstra abilitățile. Concurenții vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție, toate la Iulius Town Timișoara
Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Top