Funeriu, aproape candidat pe Colegiul III Deputati Timisoara

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, este tot mai aproape de a fi desemnat candidatul Partidului Mişcarea Populară pentru alegerile de pe Colegiul III Deputaţi. Acum două săptămâni, fostul ministru susținea că ar câștiga categoric scrutinul de pe colegiul lăsat liber după demisia Mariei Grapini.

funeriu la timisoara

Surse din conducerea PMP Timiş susțin că negocierile cu Daniel Funeriu sunt aproape perfectate şi este o chestiune de zile până când acesta va fi prezentat ca şi candidat oficial al partidului. Când încă mai credea că va prinde o poziţie eligibilă la europarlamentare, Funeriu ne declara că lasă şansa altor colegi să se afirme. „Chiar vreţi să existe un colegiu în România în care se bat toate recordurile? Adică chiar vreţi să aveţi un colegiu care este câştigat cu 100%? Nu, vreau să las o şansă şi altora, nu vreau să devalizez toată competiţia politică din Timiş. Sincer, nu vreau să comentez o eventuală candidatură a mea, pentru a nu demoraliza adversarii PMP”, ne-a spus fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu. Misterios, preşedintele PMP Timiş, Radu Lambrino, susţine că are două variante pentru acest colegiu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Noni a spus: (aprilie 14th, 2014 at 16:06 )

Eu eram curios ce se tot baga Funeriu in seama pe FB-ul lui Robu cu diverse probleme ale Timisorenilor, din moment ce nu traiaste aici. Asadar de aia vrea sa candideze pe un colegiu din Timisoara si sa reprezinte timisorenii si probemele lor evident neavand habar de ele…

Cetateanul Derutat a spus: (aprilie 14th, 2014 at 16:29 )

Gata. Acum putem rasufla usurati. L-am gasit.
Asta-i urmasul lu DRAGNEA.
Ala a reusit scor de 130%, asta, mai puiut, castiga cu 100%. Bine ca nu cadideaza, ca nu stiu ce ne-am fi facut.
Ptiu pe tine de „minune” ce esti!

narcisus a spus: (aprilie 14th, 2014 at 21:30 )

astia din invatamant au un narcisism dus la extrem. si funeriu si robu par atinsi de aceeasi boala.

diana a spus: (aprilie 14th, 2014 at 23:22 )

nu cred ca se baga ca nu e tampit baiatu, stie ca oa bataie de nu se vede ! dar poate sa fie candidat si la europarlamentare si pe col 3 in acelasi timp???

semidocul a spus: (aprilie 15th, 2014 at 10:42 )

semi(sferto)docul asta sa ne arate diploma de bac si apoi sa vorbeasca!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Licitația primăriei pentru o nouă creșă în zona Ion Ionescu de la Brad a atras o singură ofertă

O singură ofertă a fost depusă la licitația organizată pentru proiectarea și construirea unei noi creșe în zona de nord a orașului, pe strada Ion Ionescu de la Brad, aceasta fiind înaintată de o asociere formată din două firme. Noua creșă este destinată copiilor cu vârste între 3 luni și 3 ani și va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația primăriei pentru o nouă creșă în zona Ion Ionescu de la Brad a atras o singură ofertă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timiș intră în Naționala de Edu Fin: peste 1.200 de români s-au antrenat pe 15 septembrie pentru ca România să fie mai educată financiar

Peste 1.200 de angajați din mai mult de 35 de companii și instituții publice din Timiș au participat, pe 15 septembrie, la antrenamentul Naționalei de Edu Fin, inițiativa Băncii Comerciale Române (BCR) prin care banca își propune să aducă educația financiară mai aproape de oameni și să contribuie la creșterea nivelului de cunoștințe financiare din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timiș intră în Naționala de Edu Fin: peste 1.200 de români s-au antrenat pe 15 septembrie pentru ca România să fie mai educată financiar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările pentru reconstruirea Podului Muncii au ajuns în etapa finalizării primului pilon, cel dinspre Gara de Nord, iar în acest moment se lucrează la pilonul dinspre Calea Șagului. Ulterior se va realiza și montarea tablierului, a structurii metalice ce va lega cele două maluri și peste care vor fi amenajate carosabilul, trotuarele și pista velo....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul finalizează primul pilon la Podul Muncii și lucrează la cel de al doilea. Ulterior se va monta și tablierul
Peste 1.200 de angajați din mai mult de 35 de companii și instituții publice din Timiș au participat, pe 15 septembrie, la antrenamentul Naționalei de Edu Fin, inițiativa Băncii Comerciale Române (BCR) prin care banca își propune să aducă educația financiară mai aproape de oameni și să contribuie la creșterea nivelului de cunoștințe financiare din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timiș intră în Naționala de Edu Fin: peste 1.200 de români s-au antrenat pe 15 septembrie pentru ca România să fie mai educată financiar
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Beneficiind de închiderea circulației rutiere, constructorii continuă lucrările la șinele de tramvai care trec pe sub pasajul Solventul. În curând, acolo va funcționa o nouă buclă de întoarcere pentru tramvaiul nr. 5. Deocamdată, în loc, circulă o linie de autobuz. Realizarea buclei de întoarcere a tramvaielor e doar o primă etapă a investiției. Ulterior, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Pasajul Solventul se montează liniile de tramvai pentru noua buclă de întoarcere
Un incident grav, care se putea solda cu o tragedie, a fost evitat în ultimul moment de polițiștii din județul Timiș. Șoferul unui microbuz destinat transportului școlar a fost depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice în timp ce transporta 20 de elevi, deși capacitatea legală a autovehiculului era de doar 15 locuri. Mai mult,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pericol pe roți: șofer de microbuz școlar, prins băut la volan și cu vehiculul supraîncărcat. Avea permisul anulat în trecut pentru aceeași faptă
În cursul zilelor următoare, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va desfășura anchete de circulație de tip Origine – Destinație. Prima are loc miercuri, iar următoarele în cursul lunii octombrie. Anchetele au loc pe drumurile naționale și pe autostrada A1. Aceste anchete au rolul de a colecta date privind deplasările efectuate pe rețeaua rutieră și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pune întrebări șoferilor din trafic. Aceștia vor fi opriți în anumite puncte de pe șosele
Peste 200 de studenți internaționali au ales Universitatea de Vest Timișoara (UVT) ca loc de realizare a studiilor din primul semestru al acestui an universitar în cadrul programului Erasmus+. Întâmpinarea acestora a avut loc în cadrul unui eveniment „Welcome Day”. Este cel mai numeros grup de studenți Erasmus+ găzduit până în prezent pe parcursul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a atras peste 200 de studenți prin Erasmus+ în primul semestru al acestui an universitar
Doar două zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de banii europeni atraşi în ultimii ani. Dominic Fritz spune că, în ultimii şase ani, adică perioada de când ocupă funcţia de primar al Timişoarei, au fost atrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara
CS Studențesc Medicina Timișoara va participa la Superliga Națională feminină de șah, programată între 5 și 11 octombrie la Eforie Nord, cu o prezență unică între echipele înscrise: Lu Miaoyi, campioană olimpică en titre atât cu echipa Chinei, cât și individual la masa a treia. Cele două medalii de aur au fost câștigate la cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră! Medicina Timișoara merge la Superliga de șah pe echipe cu o dublă campioană olimpică en-titre în lot
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.