A damblagit Romania, 46%

A murit de Crăciun și o mână de sociologi l-a înviat înainte de Florii, pentru o mai bogată imaginație a românilor. E vorba de Nicolae Ceaușescu, soțul Elenei din Petrești, omul care ar obține 46% din voturile cetățenilor care mâine-poimâine s-ar duce la urne să aleagă președintele țării. Alți 46% din români nu l-ar dori pe „nea Nicu” și poate i-ar prefera pe Victor Ponta, Crin Antonescu, Oprescu, MRU sau alții. Iar dacă printre toți candidații la Cotroceni ar mai fi și-un Corneliu Vadim Tudor, să-i dea patru procente în turul doi „Cârmaciului”, atunci din toamnă am fi avut un președinte pe cât de nou pe atât de vechi: Nicolae Ceaușescu, 96 de ani. Întrebarea care se pune e ce-am face cu un Ceaușescu după 25 de ani de democrație mai mult sau mai puțin originală. Căci odată reales Ceaușescu, n-am mai vorbi de un dictator și de sinistra sa soție, ci de un candidat care ar câștiga niște alegeri libere, iar apoi, despre un președinte care ar trebui să conducă și să reprezinte țara asta după regulile democrației.

Cum în toamnă vom avea doar alegeri prezidențiale, nu și parlamentare, Nicolae Ceaușescu ar trebui să negocieze, să semneze și să respecte un pact de coabitare cu Victor Viorel Ponta, premierul. Doi ani de zile PSD și UDMR vor trebui să legifereze în Parlament, iar apoi să conducă de la Palatul Victoria, în condițiile în care șeful statului devine Nicolae Ceaușescu. Cei 46% dintre românii dornici de Ceaușescu vor fi dezamăgiți cumplit când vor vedea că, devenind președinte în capitalism, Tiranul nu va fi în stare să ofere locuri de muncă pentru tot leneșul, bilete gratis la mare pentru sindicaliști, energie electrică ieftină… Ba mai mult, Nicolae Ceaușescu nici măcar nu va putea riposta cu trimisul în lagăre la Canal, ca pe vremuri, dacă Victor Ponta îl va face în direct la Romania TV „moș beșinos”, „personaj degradant”, iar Ion Iliescu, președintele de onoare al PSD, îi va reproșa, e adevărat, cu jumătate de gură, fostului dictator că a întinat nobilele idealuri ale socialismului.

Doi ani vor fi grei, chiar foarte grei pentru politica românească. Coabitarea probabil nu va funcționa mai bine decât cu Traian Băsescu, concurența dintre cele două palate s-ar duce în pomeni electorale socialist-comuniste neonorate, iar reprezentarea României la Bruxelles va învenina și mai tare relația dintre cei doi poli de putere. Amintindu-și de a doua tinerețe, când a condamnat invazia sovietică în Cehoslovacia, Ceaușescu a criticat vehement anexarea Crimeei de către Moscova și se aștepta să fie primit ca un erou la mesele occidentale. De aia nici nu voia să audă că merge Ponta la reuniunile Uniunii Europene. Nici abordarea economică nu găsea punți de legătură. În timp ce Ponta tot mărea plafonul de îndatorare a României, ca să dea de la el pensii, „nea Nicu” făcea apel la solidaritate națională și la strângerea curelei. Senil, el nu-și dădea seama că, din cauza embargoului impus Rusiei de UE, nu mai putem exporta tot în URSS, ca pe vremuri, iar piețele vestice sunt mult prea pretențioase pentru economia românească pe care și-o amintea el.

Dar gâlceava asta politică nu avea să mai dureze mult. Treptat-treptat, generalul Oprea se pregătea să schimbe armele, ducând UNPR tot mai aproape de o colaborare cu PCR (Partidul Conservator din România), formațiunea securistului Dan Voiculescu, deja mutat cu tot cu televiziune spre noul pol de putere. În cele din urmă, după alegerile din 2016, România avea să se așeze într-un frumos climat de stabilitate politică. Opoziției îi era teamă să mai deschidă gura, dar nu de frica pușcăriilor lui Ceaușescu, ci de furia celor 46% dintre români obișnuiți ca regimul ceaușist să meargă ca uns cu decizii luate în unanimitate, nu în tot felul de libertăți care nu-ți asigură parizerul, slănina, sarmaua, tăria, vinul, berea, elemente de bază ale democrației, civilizației și culturii naționale.

La Timișoara, leagănul luptei anticeaușiste, Tudorin Burlacu și Costel Bursuc au convenit cu noua putere un pact de neagresiune în schimbul rentei viagere pentru participarea la revoluție, mărită de Ceaușescu cu 100 de lei, de la 2100, la 2200. Interesantă a fost prima vizită a noului președinte la Timișoara. Cu ocazia dineului de lucru, lui Ceaușescu i se părea că-l recunoaște de undeva pe Titu Bojin, dar cineva din anturaj i-a explicat că nu e vorba de Ioan Josu de la Topolovăț, ci de fostul primar din Remetea, om de mare viitor și șansa noastră a timișenilor ca județul să nu mai fie marginalizat la capitolul investiții, cum s-a întâmplat în ultimii 25 de ani de capitalism. Mare parte a presei s-a aliniat fără mari eforturi. Cu o excepție: Bogdan Herzog (Vocea Rusiei), care a dispărut misterios după ce-a lăudat politica externă a lui Vladimir Putin, iar Ceaușescu a pus gând rău agenților FSB, urmașii turiștilor societici din iarna lui ’89.

Din fericire, acest scenariu este o pură ficțiune. Ceaușescu nu are cum să se mai întoarcă din Ghencea, dar 46% dintre români au ratat șansa să tacă cu ocazia acestui sondaj de opinie, oferindu-ne nouă ipoteze de lucru de pe urma cărora am tras concluzia că nespălații cu drept de vot din România ar fi în stare să ne băge în rahaturi și mai mari decât să voteze PSD.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Rumânu a spus: (aprilie 17th, 2014 at 17:49 )

46% din români sunt nespălați ? Mă miram eu de ce aproape toate reclamele Tv sunt cu produse de igienă și cosmetice… !

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (aprilie 17th, 2014 at 18:45 )

NU! ĂȘTIA 49% CARE AU MAI RĂMAS SÎNT DAMBLAGI-ȘI REZULTATELE SE VĂD ÎN ȚARĂ!VAI DE ROMÂNIA NU MAI EXISTĂ VIITOR SIGUR ÎN ACEASTĂ ȚARĂ AȘA CĂ URMAȚI SFATUL MEU INO CREAȚI-VĂ SINGURI VIAȚA NIMENI NU VĂ POATE AJUTA MAI MULT DECÎT NOI ÎNȘINE!SĂRBĂTORI FERICITE BĂNĂȚENI-TIMIȘORENI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

antirob a spus: (aprilie 18th, 2014 at 07:59 )

si daca s-ar implica din nou in fotbal? Ar lua steaua inapoi? Sau poate s-ar baga la alta echipa de partid, gen acese recas?

carmen a spus: (aprilie 18th, 2014 at 13:47 )

Cine ar fi nespalatii astia? Cei care munceau la cules de porumb la Ferma Partidului, stateau la cozi ore in sir pentru un pui sau un pachet de unt? Stateau la intuneric 2-3 ore pe seara cu „Europa Libera” data la miximum in timp ce locuitorii din Centru erau cei mai iluminati si cei mai anticomunisti? Cei care NU vroiau sa fure din fabrica ca asa fac toti ? De v-ati gindit ca nu exista politicieni mai rai ca Ceausescu v-ati inselat amarnic…Faptul ca mai mult de populatia orasului locuieste tot in blocurile comuniste nu va zice nimic?

@carmen a spus: (aprilie 18th, 2014 at 18:14 )

Ori n-ai inteles nimic, ori rastalmacesti ca ticalosii de la A3.
Cei 46% nu si-au dorit revolutia si nici n-au iesit decat ca sa-l aleaga pe criminalul lui Ceausescu, le-a fost bine pe intuneric, la cozile pentru alimente, la 2 ore de tv si credeau ca libertatea insemna sa poti spune bancuri cu Ceausescu.

Acum se victimizeaza si se spala doar pe creier cu A3, romaniatv sau cu ce indruga hotii in sutana, dar uita ca ne-au vandut tara pe o plasa cu nimicuri. Au nevoie de minciuni, de un ticalos care sa-i duca cu biciul intr-o directie sau alta, sa-i fure dar sa-i faca sa se creada cei mai destepti si cei mai cei.

Trist e si ce nu spune autorul, anume ca exista un mare procent de indecisi. Sper ca votul sa nu devina obligatoriu iar pensionarii sa se tot duca. Iar aia 46% sunt niste jeguri care tin tara asta in loc!

Victor Viorel a spus: (aprilie 19th, 2014 at 03:12 )

doctrina nostra este urmatoarea: sa acaparam toti mai multi fani ASU ,pentru ca sunt devotati …unei cauze , pe care doar ei o stiu …inca nu am aflat ,dar niciodata nu e prea tarziu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj

Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dragan Petricevic

Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei

Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT

Timișoara devine din nou epicentrul artei digitale și al reflecției istorice. În perioada 2–18 octombrie 2026, spațiul UPT Campus Creativ din cadrul Universității Politehnica Timișoara găzduiește expoziția „Révolution Numérique”. Evenimentul propune un dialog curajos între două momente aflate la 70 de ani distanță: revolta studenților timișoreni din toamna anului 1956 – când informația circula cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
Proiectul stadionului nou Dan Păltinișanu are emis certificatul de urbanism pentru a se putea începe etapa de proiectare, a anunțat, marți, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Vestea și mai interesantă este că municipalitatea se oferă să contribuie cu o sumă importantă la acest proiect, așa cum Consiliul Județean Timiș a făcut în proiectul stadionului de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru stadionul Dan Păltinișanu. Vrea să contribuie cu 25 de milioane de lei la proiect
Timișoara devine din nou epicentrul artei digitale și al reflecției istorice. În perioada 2–18 octombrie 2026, spațiul UPT Campus Creativ din cadrul Universității Politehnica Timișoara găzduiește expoziția „Révolution Numérique”. Evenimentul propune un dialog curajos între două momente aflate la 70 de ani distanță: revolta studenților timișoreni din toamna anului 1956 – când informația circula cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT
Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
Timp de trei zile, între 2 şi 4 octombrie, platoul Stadionului „Dan Păltinișanu” se transformă într-un spațiu dedicat berii, muzicii, gastronomiei, tradițiilor și distracției. Organizat de Consiliul Județean Timiș, Hamei Festival va aduce concerter live şi o suprafţă de  7.500 mp pentru distracție, Aproape 20 de food truck-uri vor aduce gastronomie pentru toate gusturile, bere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri începe Hamei Festival, pe Platoul Stadionului Dan Pǎltinişanu. Organizatorii aduc trei zile de distracţie, concerte live, gastronomie şi… multă bere
Un scurtmeraj documentar realizat de o masterandă la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara a fost selectat în programul „Emerging Voices” al Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului „One World România”. „Cu pași mărunți” este realizat de Callista Birta, absolventă a Facultății de Arte și Design a Universității de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un scurtmetraj realizat de o studentă UVT a fost selectat la Festivalul One World România
Trenul metropolitan: viitoarea Piaţă a Victoriei, noul Spital Municipal; termoficarea Timișoarei printr-un proiect cu o tehnologie inovatoare. Sunt patru mari proiecte care vor redefini Timişoara în viitor şi pe care Dominic Fritz le aminteşte cu o zi înainte de-a părăsi scaunul de primar. Primul mare proiect de viitor despre care vorbeşte Dominic Fritz este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu o zi înainte de-a părăsi scaunul de primar, Dominic Fritz vorbeşte de Timişoara viitorului
În ultimele cinci luni, în special de la începutul verii, Poliţia Locală a efetuat 1041 acțiuni de verificare și reverificare a terenurilor necurățate de vegetație. Au fost date sancțiuni în valoare totală de 184.000 de lei pentru terenuri necosite și cu ambrozie. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat verificările pentru luarea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sancţiuni de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pentru terenuri necosite și cu ambrozie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.