Viorel Matei: „Copilul e naiv, e in sistem de un an si ceva”

Arestarea poliţistului de frontieră Viorel Liliam Matei l-a scos la rampă pe tatăl acestuia, fostul senator PSD de Timiş, Viorel Matei. Seniorul susţine că fiul său a fost obligat să ia şi să împartă banii de şpagă de către ofiţerii sub acoperire din vama Stamora-Moraviţa. Tânărul vameş locuieşte la o fermă de câteva mii de metri pătraţi, undeva lângă Sânnicolau Mare.

Viorel Liliam Matei a fost poliţist la Sânnicolau Mare, după care, în 2009, s-a angajat la Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Timiş. În acelaşi an, a cumpărat o fermă întinsă pe un teren de mii de metri pătraţi, lângă Sânnicolau Mare. Conform declaraţiei de impunere de la Primăria Cenad, achiziţia a fost făcut în aprilie 2009. Conform declaraţiei de avere a lui Viorel Liliam Matei însă, acesta a cumpărat terenul de aproape 6.000 de metri pătraţi în 2008. Nu e singura neconcordanţă, pentru că, în declaraţia de avere, vameşul a micşorat cu peste 1.000 mp suprafaţa terenului. }n aceeaşi declaraţie de avere, Matei junior a menţionat că a avut un salariu lunar de puţin peste 3.000 de lei.

Ferma aparţinea societăţii Sinagro, iar surse din zonă susţin că a fost cumpărată de Viorel Liliam Matei cu aproximativ 60.000 de euro. Asta, în contextul în care acelaşi proprietar cere, pentru un domeniu similar, peste 200.000 de euro. În această sumă intră şi drumul public, cumpărat o dată cu ferma, pentru a asigura intimitatea absolută a noului proprietar.

Viorel Liliam Matei s-a angajat la Sectorul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare cu intervenţii puternice pe filieră PSD. Tatăl său, Viorel Matei, a fost, timp de 11 ani, primar al comunei Cenad. El a devenit, ulterior, senator, în prezent fiind consilier judeţean din partea aceluiaşi partid.
„Fiul meu era poliţist de frontieră la Sânnicolau Mare, era şeful pregătirii de luptă. În urmă cu 45 de zile, a fost detaşat la Moraviţa, nu ştiu de ce, a fost unul dintre puţinii ofiţeri detaşaţi. Iar şeful lui, SRI-stul, l-a pus să împartă banii la colegi, în timp ce îl fila. El a fost pe post de căţeluş. În aceste 45 de zile a luat 1.800 de euro. Când comandantul tău îţi spune «ia banii şi împarte-i», ce faci? Copilul e naiv, e în sistem de un an şi ceva”, a explicat Viorel Matei situaţia fiului său. Fostul senator nu crede că arestarea tânărului are conotaţie politică, dar este convinsă că acesta a fost determinat de ofiţerii sub acoperire să comită infracţiunile de care este acuzat. „Cei mai ai dracului, care strângeau bănuţul, erau ofiţerii sub acoperire. Nu cred că e o răzbunare politică. A fost un sistem diabolic de bine gândit de a acoperi marii rechini. Toţi marii traficanţi, în ultimele două luni, au fost plasaţi pe alte zone. Novicii şi fraierii au fost puşi în faţă”, a mai spus Matei. Consilierul judeţean susţine că fiul său a raportat superiorilor ierarhici lucrurile necurate care se petreceau la Stamora-Moraviţa: „A raportat şefului de la judeţ, Cornel Iureş, căruia i-a spus ce se întâmplă acolo (la Moraviţa – n.r.), iar şeful i-a spus să îşi vadă de treaba lui”. Viorel Lilian Matei, ofiţer în cadrul PTF Moraviţa, este acuzat de aderare la un grup infracţional organizat şi luare de mită, în formă continuată. Tatăl său spune că este destul de matur pentru a-şi demonstra nevinovăţia.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

oprea a spus: (februarie 11th, 2011 at 10:20 )

Daca era asa copil cuminte de ce vrut sa se transfere la Politia de Frontiera? Fiindca era spaga mai mare.

dr dre a spus: (februarie 11th, 2011 at 10:33 )

Hahaha….ce vrajeala de rahat la mincinosul asta…..trebuie sa fii naiv sa crezi ca ala nu stia ce face si era un biet naiv…..aici s-au facut mari interventii de catre senatorul (PeSeDe, evident) ca fi-su sa mearga la frontiera, ca spaga era imensa.
Lovi-v-ar boalele pe toti banditii PeSeDisti din tara asta, mafia din vami de voi a fost instaurata.

vamesu' vamuit a spus: (februarie 11th, 2011 at 13:07 )

spaga= atentie=pesches= mita=miluire=plocon=imparteala =bacsis=ciupeala etc.
zii mai bine asa „baietzas de senator”: CINE FACE CA MINE CA MINE SA PATEASCA !
intrebarea este> EXISTA VOINTA POLTICA SA SAPUNA STOP SPAGILOR si EVAZIUNII?
ca doar sunt surori bune, care lucreaza mana in mana!

pavel a spus: (februarie 11th, 2011 at 13:20 )

curios ca la Jimbolia nu a avut loc nici o arestare.

turnator a spus: (februarie 18th, 2011 at 20:36 )

Cunosc personal pe cei doi Matei … Matei senior…prin prisma faptului ca a fost primar al com.Cenad…imediat dupa „90 … timp de 11 ani a furat tot ce se putea … ba mai mult de atat…pentru a ajunge senator l-a mai inzestrat si pe Adrian Nastase cu majoritatea fermelor de pe raza Cenad Sannicolau-Mare (aceste ferme fiind in proprietatea lui Moise…acesta fiind paravan … la fel ca si in zona Curtici dl.Musca)…..mafie organizata la nivel national cu sigla P.S.D.
Referitor la Matei Jr. drept ca e „naiv” pe omul asta nu il duce capul nici ca prinda o gaina … tatal sau l-a infiltrat peste tot acolo unde se fura.
Ceva interesant…oare de ce s-au zdrobit sa ajunga in vama Moravita (trecere in Serbia) … cand el locuieste in Cenad si exista un punct de frontiera si aici, e drept cu Ungaria … pai sa va spun, omul nostru facea trafic de tigari si combustibil…ba chear statia peco Lucoil din vama Cenad fiind condusa de fam. Matei.
E jale de tara asta … P.S.D. fura si acum chear daca nu conduc ei … e drept in rand cu toate partidele

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Mutare surprinzătoare la Prefectura Timiş. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu va fi schimbat cu Sorina Ciurlea, şefa femeilor PNL

Potrivit unor surse din PNL, Ovidiu Drăgănecu va fi demis din funcţia de subprefect, în locul lui urmând să fie instalată Sorina Ciurlea, şefa Organizaţiei de Femei a PNL Timiş. Este al doilea subprefect schimbat în ultima perioadă, după ce, pe partea PSD, Sorin Ionescu a demisionat din funcţie, fiind înlocuit de Raul Ambruş. Subprefectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mutare surprinzătoare la Prefectura Timiş. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu va fi schimbat cu Sorina Ciurlea, şefa femeilor PNL
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ghiroda, victorie importantă la Filiaşi. Poli pierde acasă cu Bihorul

Liga 3 a ajuns la runda a 5-a din play-off şi play-out. Ghiroda continuă să impresioneze, în timp ce Politehnica a înregistrat prima înfrângere pe teren propriu în acest sezon. În C7, Ghiroda a obţinut o victorie preţioasă la Filiaşi, 3-1, care o ţine pe prima poziţie. Razvan Trandu, Dragoş Coroiu şi Ion Vasluian au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ghiroda, victorie importantă la Filiaşi. Poli pierde acasă cu Bihorul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea

Sâmbătă seara, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizati prin apel 112, în jurul orei 19:40, cu privire la faptul că pe strada Ardealului dinl Timișoara, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului. Polițiștii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările la Centura Sud au depășit pragul de 80 la sută din total/Foto

Luna iulie ca termen pentru finalizarea lucrărilor la Centura Sud de ocolire a Timișoarei va fi respectat, spunea, joi, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Iar situația din teren pare să evolueze favorabil, constructorul român a ajuns cu investiția la 80 la sută din total. Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că stadiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la Centura Sud au depășit pragul de 80 la sută din total/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sâmbătă seara, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizati prin apel 112, în jurul orei 19:40, cu privire la faptul că pe strada Ardealului dinl Timișoara, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului. Polițiștii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea
Luna iulie ca termen pentru finalizarea lucrărilor la Centura Sud de ocolire a Timișoarei va fi respectat, spunea, joi, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Iar situația din teren pare să evolueze favorabil, constructorul român a ajuns cu investiția la 80 la sută din total. Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că stadiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la Centura Sud au depășit pragul de 80 la sută din total/Foto
Administrația județeană a lansat, în sfârșit, licitația pentru realizarea unui nou pod peste canalul existent în localitatea Tapia. Acesta fusese închis circulației în toamna anului trecut, ceea ce a însemnat probleme mari pentru locuitorii din zonă, care nu au mai avut pe unde traversa acel canal. La finalul lunii noiembrie, Consiliul Județean Timiș anunța închiderea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost demarată licitația pentru noul pod de la Tapia
Lucrările la mult așteptata reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, care include și porțiunea care traversează Timișoara, sunt demarate, deocamdată pe un singur lot dintre cele patru, Lugoj – Timișoara Est. Pentru alte două loturi, inclusiv cel timișorean, au fost emise autorizațiile de construire. Primul șantier de pe tronsonul Caransebeș – Timișoara –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la reabilitarea și dublarea căii ferate dintre Lugoj și Timișoara
Potrivit unor surse din PNL, Ovidiu Drăgănecu va fi demis din funcţia de subprefect, în locul lui urmând să fie instalată Sorina Ciurlea, şefa Organizaţiei de Femei a PNL Timiş. Este al doilea subprefect schimbat în ultima perioadă, după ce, pe partea PSD, Sorin Ionescu a demisionat din funcţie, fiind înlocuit de Raul Ambruş. Subprefectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mutare surprinzătoare la Prefectura Timiş. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu va fi schimbat cu Sorina Ciurlea, şefa femeilor PNL
Sâmbătă au venit deciziile definitive în privinţa candidaturilor primarilor PSD din Recaş şi Şandra, Teodor Pavel şi Luchian Savu, acestora fiindu-le interzise candidaturile. Ei vor fi înlocuiţi chiar de… fiii lor, Aurel Adrian Pavel şi Natanael Savu. Şi la Recaş şi la Şandra, sunt candidaţi comuni PSD-PNL. Modelul Piedone de-a lăsa primăria moştenire prinde prozeliţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modelul Piedone. Neavând voie să candideze, primarii PSD din Recaş şi Şandra vor să lase primăriile moştenire fiilor lor
Nici nu prea a apucat să transpire. Timişoreanul Flavius Biea a obținut o victorie clară prin abandonul adversarului Darleys Perez, sâmbătă seara, în Gala Biea Fighting Championship 4. Prima rundă a fost echilibrată, apoi a doua dominată de român, iar columbianul s-a retras după două runde, acuzând o accidentare la braţ. Aşadar, KO tehnic şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea, victorie uşoară la gala de la Timişoara
Timișoara va avea un program plin, joi 9 mai, cu ocazia Zilei Europei. Casa de Cultură Timișoara a pregătit un concert pentru iubitorii tuturor genurilor muzicale, vedeta serii fiind cuoscuta DJ Sonique. de asemenea, are loc și un cros. Joi, 9 mai, în Piața Victoriei din Timișoara, cu începere de la ora 18:00, va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sonique va cânta la Timișoara de Ziua Europei
Top