Membrii guvernului ar putea ajunge după gratii, dacă refuză să răspundă interpelărilor parlamentarilor și nu prezintă documentele solicitate de aceștia. Un astfel de proiect, inițiat de 11 parlamentari PSD, se află în consultare publică la senat.
Parlamentarii PSD Dumitru Chiriţă, Florin Tătaru, Nuţu Fonta, Gheorghe Simon, arădeanul Dorel Căprar, Cătălin Croitoru, Adrian Mocanu, Mihai Weber, Scarlat Iriza, Matei Călin, Flavius Măduţa au redactat un proiect de lege care își propune să-i sancționeze drastic pe membrii guvernului care ignoră solicitările legislativului. Potrivit proiectului, care se află în dezbatere la senat, va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la șase luni la trei ani refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaţilor şi Senatului informaţiile şi documentele cerute de parlamentari, dar şi refuzul miniștrilor de a răspunde în termen de 20 de zile la întrebări şi
Comentarii prin facebook