Dugulescu nu renunta: negociaza Colegiul III la Bucuresti

Consilierul judeţean PD-L Marin Popescu vrea să candideze la alegerile parlamentare din decembrie. El a depus deja o cerere la PD-L Timiş şi speră ca aceasta să fie acceptată şi de conducerea de la Bucureşti. Există însă o mică problemă, și anume deputatul Marius Dugulescu.

Opţiunile din teritoriu pentru colegiile parlamentare trebuie trimise până pe 20 septembrie. Situaţia fostului inspector școlar general este însă destul de delicată. Conform surselor noastre, Marin Popescu ar fi repartizat în Colegiul III Timișoara. Este vorba de acelaşi colegiu pe care Marius Dugulescu a devenit deputat din partea PD-L.

Deputatul neoprotestant a încercat să părăsească PD-L pentru PNL Timiş și, oricât de incredibil ar fi, se pare că Dugulescu şi-ar fi negociat o nouă candidatură direct la Bucureşti. „Mi-am depus opţiunea scrisă la partid pentru a candida la alegerile parlamentare. Nu am o opțiune pentru un anumit colegiu, acest lucru va fi stabilit în cadrul partidului”, a spus Marin Popescu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

25 comentarii pentru acest articol

Profu de mate a spus: (septembrie 13th, 2012 at 17:35 )

Nu-i mai satura nimic pe astia! N-au nici frica de dumnezei, nici bun simt, doar obraz ffff gros!

revine pe dracu a spus: (septembrie 13th, 2012 at 17:38 )

Aveti voi impresia ca il mai vrea organizatia? Nici vorba! Sa se duca unde vede cu ochii, nu o sa ii faca nimeni campanie

diana a spus: (septembrie 13th, 2012 at 17:42 )

si cu cine putea sa negocieze papagalul asta tradator? daca va apuca sa candideze inseamna ca politca nu mai are niciun rost.

andries a spus: (septembrie 13th, 2012 at 17:44 )

sper ca e o gluma revenirea astuia! ca e cel mai mare nesimtit vazut vreodata!!

cristinel a spus: (septembrie 13th, 2012 at 17:49 )

si de la ce partid vrea fratele sa primeasca gir pt parlamenare? credeti ca pdeleii, chiar si cei de la bucuresti il mai asculta?

Deny a spus: (septembrie 13th, 2012 at 21:09 )

f bine ca nu renunta, va fi ales 100% ! e singilurul pedelist care a fost OM, de bun simt si nu a uitat de cetatenii col 3 ! va sustinem d-le Deputat Dugulescu!

scolaru' intarziat a spus: (septembrie 13th, 2012 at 21:23 )

Sa traiasca Dugulescu,ca cu foc negociaza
Sa jura ca-n viata lui partidul nu-l mai tradeaza
Spune c-o fost ratacire si cum stie dumnealui
Pacatosu’ sa indreapta si nu se vrea moartea lui
Si ca useleu atunci intruchiparea lu’ satan
Isi facu’ pe de ascuns cu dansu un mare plan
Ii promise un loc frumos tocma sus in paradis
Asta sa-l scoata din joc sa-l tremita in abis
Si decat ca sa ramana asta dat’ pe dinafara
Isi pune cenusa-n cap si sa picura cu ceara.

Alice a spus: (septembrie 13th, 2012 at 21:26 )

Daca chiar este adevarat atunci e mai mult decat bine . In orice caz este un OM ADEVARAT care stie ce inseamna politica adevarata si corecta .
S-a vazut ce au putut face celelalte partiduri … cred ca nu e cazul sa fie aici explicat .
Tot respectul pentru DOMNUL DUGULESCU si o stima deosebita . Dumnezeu sa va deie putere , sanatate si tot ce este nevoie ca sa reusiti in cele ce va propuneti .

carasanu a spus: (septembrie 13th, 2012 at 21:47 )

cei care il vorbesc de rau pe Dugulescu nu stiu s-au au uitat ce fel de om este . Am avut placerea sa il cunosc personal si va pot spune ca este unul dintre putinii oameni cu coloana vertebrala din P.D.L. si credeti-ma cunosc foarte multi oameni din partid. Este omul (singurul de fapt) care nu a uitat sa ma felicite atit de ziua de nastere ,dar si cu ocazia sarbatorilor d e craciun s-au de paste . Acest om a ajutat pe toti care au solicitat ajutor, nu a uitat de copiii din colegiu nici de 1 iunie ,nici de paste si nici de craciun, acest om pe care multi il hulesc a ajutat scoli, gradinite, azilul de batrini, cu alte cuvinte pe toti care a cerut ajutorul .Usa cabinetului sau parlamentar a fost deschisa pentru toata lumea deci fara comentarii. As putea spune foarte multe lucruri bune despre domnul deputat dar cred ca oamenii din colegiu stiu si apreciaza toate aceste lucruri.Prin urmare cred ca asemenea oameni ar trebui sa ne reprezinte in parlament ,nu oameni care isi vad doar interesul propriu. As putea spune multe alte lucruri bune pe care le-a facut dar ma rezum la acestea si doresc din toata inima sa ma poata reprezenta in parlament in urmatoarea legislatura.

Stefania Pop a spus: (septembrie 13th, 2012 at 21:58 )

Deputatul DUGULESCU candideaza PENTRU Colegiul 3, pentru locuitorii lui.
Mult succes domnule deputat, vrem sa va avem alaturi si in urmatorii 4 ani!

banateanu a spus: (septembrie 13th, 2012 at 22:08 )

inainte sa il etichetezi pe acest deputat ar trebui sa sti care este prezenta sa in parlament sa vezi daca a facut ceva pentru tine s-au a dormit ca antonescu, sa vezi daca a avut initiative in parlament , sa sti ca s-a zbatut ca spitalul de copii sa primeasca ajutor, ar trebui sa sti ca a facut-o dezinteresat si ce a primit inb schimb? injuraturi a fost margiunalizat si ma intreb oare de ce ? pentru ca nu a avut afaceri cu statul? oare nu acest fel de oameni sint cei care ar trebui sa populeze parlamentul? ginditi-va inainte de a arunca cu noroi in oameni.Dumnezeu sa il ajute sa cistige batalia ,iar pe noi sa ne inzestreze cu mai mult creier sa putem distinge ce este bine si ce este rau pentru noi.

Alice a spus: (septembrie 13th, 2012 at 22:10 )

Bravo Banatanu ! Corect si la subiect . Nu mai este nimic de adaugat .

doina a spus: (septembrie 13th, 2012 at 22:22 )

IN ATENTIA RASPINDACILOR! Dugulescu este P.N.L? in acest caz este singurul penelist care a devenit membru fara sa complecteze o adeziune ,fara sa anunte de la tribuna parlamentului trecerea sa la P.N.L cum au facut-o altii , fara sa voteze motiunea de cenzura, fara a vota demiterea lui BASESCU, In consecinta cautati altceva care sa stea in picioare nu minciuni. Va astept cu placere sa discutam despre subiect daca il stapiniti. Va pup

Sandu Felician a spus: (septembrie 13th, 2012 at 23:38 )

Bey, ce aveti cu Dugulescu? Nu votez cu PDL dar Dugulescu imi place. Nici un parlamentar nu ma felicitat la ziua mea de nastere si nu am primit pana la Dugulescu vreo data anunturi si tot felul de informatii aceasta, asa ca daca nu as fi membru la alt partid chair cred ca mi ar placea acest deputat, pacat ca nu a ramas in PNL !

Felicianura a spus: (septembrie 14th, 2012 at 00:01 )

Bey, p(r)ostaci pedelei agramați, mai treceți și pe la școală, că ajungeți de râsul lu’ EBA :
Alice: celelalte partiduri…, să vă deie putere…
Carasanu: de crăciun s-au de paște…
Banațeanu: s-au a dormit ca…, să ști că…
Sandu: nu ma felicitat…, nu miar plăcea…

CianuraMatiiiiiiiiiiiiiii a spus: (septembrie 14th, 2012 at 00:11 )

Tu esti postac PDL ist cu mata! ca numai voi va vindeti oamenii de valoare, la noi ii luam pe toti ca sa fim si mai puternici. Habar nu aveti de poltica, va vindeti unu pe altul pe maruntis, Vai de capu vostru ! Te asteptam in PSD Dugulescule !

AGRAMATU ' a spus: (septembrie 14th, 2012 at 00:26 )

– Scuze, nu suntem doar agramați, suntem și retardați !

cristinel a spus: (septembrie 14th, 2012 at 13:53 )

cel mai penibil pedeleu sunt eu
cristinel, cel bombonel

catre dugulescu a spus: (septembrie 14th, 2012 at 14:16 )

mai oprestete din postat despre tine. lumea stie ce hram porti. daca esti barbat, ne spui la cel mai oficial mod de ce ai mers la acea conferinta de presa alaturi de antonescu. cum s-a numit gestul ala, daca nu tradare?

ion din timisoara a spus: (septembrie 14th, 2012 at 16:45 )

carasanule,gura mica caci te recunosc J…ne,minti in numele domnului,e pacat.

Alice a spus: (septembrie 14th, 2012 at 20:39 )

Felicianura : mai mult nu ai de comentat ? nu avem ora de gramatica daca chiar nu ai comentat .
Mai bine ai fi comentat la subiect ca poate dadeai seama de mai multa inteligenta .

Felicianura a spus: (septembrie 15th, 2012 at 00:08 )

Alice, care este -după părerea ta inteligentă- subiectul ce merita comentat ? Traseismul politic, NEGOCIERILE POLITICE ale unui slujitor al Domnului ? …. cam despre asta era vorba în articol…. Dă-le dreakului de subiecte fumate și răs-fumate în cocina politică românească, cocină în care s-au băgat unii fără să se gândească la urmări. Mai bine să ne descrețim puțin frunțile comentând gramatica p(r)ostacilor zeloși….

:-) a spus: (septembrie 15th, 2012 at 01:08 )

Cainii latra, caravana trece!:-))

Alice a spus: (septembrie 15th, 2012 at 10:02 )

Felicianura:na bine domn profesor , ma bucur ca are cine ma corecta

GRINDEANU a spus: (septembrie 23rd, 2012 at 18:46 )

dugulescu era singurul pdl ist care putea castiga un colegiu pe Timisoara, Costi esti tare, ne bucuram ca lucrezi pentru USL!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo

Etapa a treia din Liga de Rugby programează un nou meci acasă pentru Leii Timișoarei. SCM USV va primi vizita campioanei Dinamo București. Partida va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10.30, în Ronaț. Precedenta înfruntare de la Timișoara, dintre cele două echipe, a însemnat un meci cu 95 de puncte. Acesta a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Top