Poli ia un punct de la Mioveni, dupa ce a egalat de la 0-2

Poli Timişoara a fost la un pas de prima victorie într-un joc oficial de când evoluează în actuala formulă. Jucătorii lui Vali Vecea au întors rezultatul de la 0-2, reuşind să egaleze, în deplasarea de la Mioveni, pe finalul jocului. Poparadu & co ar fi putut chiar să şi câştige, în condiţiile în care în poarta Daciei Mioveni a stat aproape un sfert de oră atacantul Rică Neaga, după ce arbitrul întâlnirii l-a eliminat de pe teren pe portarul gazdelor.

Prima repriză de la Mioveni a fost echilibrată, cele două formaţii fiind extrem de zgârcite în privinţa fazelor ofensive. A urmat însă al doilea mitan, perioadă în care spectacolul şi suspansul au fost ingredientele de bază. După doar trei minute din a doua repriză, Dacia Mioveni a deschis scorul prin Dică. Fotbalistul care a trecut şi pe la FC Argeş, Rapid sau CFR Cluj a profitat de o eroare în defensiva timişorenilor care l-a avut în prim-plan pe Bălace, tocmai omul care ar trebui să confere echilibru defensivei şi echipei în general, dacă ţinem cont de experienţa sa.

În minutul 61, arbitrul întâlnirii a dictat penalty pentru Dacia Mioveni, în urma unui fault comis de portarul Kirev. A executat tot Dică, iar scorul a devenit 2-0 pentru Dacia. Când nimeni nu se mai aştepta ca Poli să revină în joc, o diagonală de excepţie marca Poparadu a ajuns la Boştină, care a înscris pentru 2-1. A fost momentul în care timişorenii au început să spere din nou. A fost însă o speranţă de scurt timp, pentru că Poli a rămas în zece, după eliminarea fundaşului Redzepi, care a trebuit să faulteze în calitate de ultim apărător, ceea ce i-a adus cartonaşul roşu.

În minutul 81, gazdele au rămas și ele în zece oameni. Acestea efectuaseră însă toate schimbările și, cum cel trimis la vestiare a fost chiar portarul Popescu, au fost nevoite să trimită în poartă un jucător de câmp. Şansele Politehnicii au crescut considerabil. Zece minute s-au chinuit oamenii lui Velcea să trimită o minge mai periculoasă la poarta reprofilatului Rică Neaga, dar acesta a fost protejat impecabil de o defensivă aflată într-o zi bună. Poli a înscris până la urmă în minutul 90, printr-o torpilă a fundaşului Petrovici, din afara careului mare. E greu de crezut că şutul lui Petrovici putea fi scos chiar şi de un portar de meserie. În minutele de prelungire, Poli a presat, dar fără rezultat pe tabelă. În urma jocului de la Mioveni, Poli are două puncte în clasament, obţinând două remize.

Velcea a folosit următorii jucători: Kirev – Nohai, Petrovic, Șakir, Bălace – Goge, Artean, Poparadu (cpt.), Nanu – Boldea, Szekely. Au mai evoluat: Boştină, Dobricean, Miculescu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

26 comentarii pentru acest articol

Olguta Vasilescu a spus: (septembrie 16th, 2012 at 18:56 )

Ma bucur sa ii salut pe adeptii mei din Timisoara = drukeria! Decat sa ai o echipa reala, care costa bani si mai si pierde, e mai bine sa ai o echipa in suflet, chiar daca ea nu exista in realitate! Dar ea, in inima ta va fi mereu castigatoare, cum e Craiova acum si cum e si POLI a voastra!

doru a spus: (septembrie 16th, 2012 at 19:15 )

poli nu a jucat deloc rau astazi. dar cel mai important lucru ramane revenirea de la 0-2. sunt sperante de bine.

LOVErul de....concret a spus: (septembrie 16th, 2012 at 20:40 )

dna Olguta, ce ne propui d-ta e …un fel de papusa gonflabila! Care e cuminte,frumoasa si tot timpul acasa! Dar eu prefer o nevasta concreta,reala in carne si oase, chiar daca ne mai batem, ne mai paruim si altele,chiar daca e mai mica si mai urata!

sorin A a spus: (septembrie 16th, 2012 at 21:27 )

olguto , lasa-ne cu adeptii tai si vezi sa nu arzi mancarea . Poli a scos un pct in deplasare la o echipa bunicica de liga 2-a . Adeptii tai au luat 5 goluri acasa in liga……5-a ! Suporterii timisoreni asteapta in continuare un posibil investitor ptr ACS sau asteapta sa „creasca” Ripensia unde organizarea e mult mai serioasa

PITURCA din BANAT a spus: (septembrie 16th, 2012 at 22:33 )

De remarcat ca PITURCA de BANAT a facut niste schimbari foarte reusite, cu care a reintrat in joc!

EXISTA VIATA a spus: (septembrie 16th, 2012 at 22:42 )

A existat viata si dupa Hitler si dupa Saddam si dupa Gadaffi, asa ca sigur va exista viata si dupa drukeria!

Interesant a spus: (septembrie 16th, 2012 at 23:03 )

Desi pregatirea de vara s-a facut,cum s-a facut,am terminat meciul ,fizic peste ei .

Balotelli a spus: (septembrie 16th, 2012 at 23:12 )

Bostina = acest BALOTELLI – ALB !

Injumatatirea la....jumate! a spus: (septembrie 16th, 2012 at 23:41 )

Astia de la drukeria s-au cam injumatatit la jumate! Abia daca au mai fostvreo suta si ceva!

POLI suntem TOTI a spus: (septembrie 17th, 2012 at 09:25 )

ce tot aveti cu drukeria si ei sunt POLI………………POLI suntem TOTI

Cristi Brancovan a spus: (septembrie 17th, 2012 at 09:42 )

Ce va mai incurajati intre voi sperand ca rautatile ce le scrieti aici sa influenteze pe cineva …. A fost cea mai buna prezenta pe Stiinta de cand a inceput campionatul. Poze gasiti aici: https://www.facebook.com/sspolitimisoara#!/media/set/?set=a.358523814232087.86821.336155846468884&type=1

@Cristi Brancovan a spus: (septembrie 17th, 2012 at 10:22 )

problema e ca rautatile vin din ambele sensuri, in loc sa se faca pace. cine i-a oprit pe cei care sustin ss poli sa mearga la jocurile echipei acfum un an. sau doi. ba chiar trei. patru… cinci. si tot asa. exista un dram de ipocrizie in ambele tabere, asta e problema. hai poli!

adi a spus: (septembrie 17th, 2012 at 12:29 )

forta poli rog suporterisa vina sa sustinem echipa acs si felicitari domnului robu pentru tot cea facut daca acs nuie poli atunci nici asu nuepoli sifara brincovan si emacernescu si prodana sid rucheria mergm inainte forta acs poli timisoara

suporter adevarat a spus: (septembrie 17th, 2012 at 12:49 )

rusine domnule brancovat nuteam crezut las aifost un lider bun dar nu puteti tine pasu cu suporteri din cluj bucuresti si ploiesti si fugiti sa va dati in spectacol la sate un de nu aveti concurenta pacat ca acum sintem mai curati ca nicio data recas apierdut timisoara acistigat forta poli timisoara

@@Cristi Brancovan a spus: (septembrie 17th, 2012 at 13:56 )

Prietene, nu ai inteles ca acum un an,doi,trei…nu primisera ordin de la fatalaii politici sa se duca acolo?

@ Cristi Brancovan a spus: (septembrie 17th, 2012 at 13:59 )

sincer n-am crezut ca ati luat-o chiar asa pe aratura? pai voi sunteti pe alt level, cu trei etaje mai jos! cred ca ati „invins” galeriile din Racovita,Ictar si nu stiu mai care! Dar daca asta e pt. voi asa o mare realizare, O.K. , ma bucur ca sunteti fericiti! eu sper sa va tina naravul, macar turul asta, sa mai bantuiti vreo 5-6 sate!

@Cristi Brancovan a spus: (septembrie 17th, 2012 at 14:02 )

Am fost la meci. Ati fost exact 121 de suflete.(bine, ma refer pe partea voastra, sau ii considerati si pe cei de vis-a-vis, tot d-ai vostri? De altfel e plin de poze, pe toate site-urile, numarati-va si voi si apoi hai sa punem pariu !

Cristi Brancovan a spus: (septembrie 17th, 2012 at 15:06 )

Continuati sa va felicitati intre voi pe acest site. Suporterii ce au fost nevoiti sa o ia de la capat, alegand liga a5a nu au niciun fel de rautati fata de suporterii polisti ce vin la meciuri indiferent ca la liga a 2a sau la liga a 5a sau chiar la amandoua … noi reactionam la tentativele de discreditare venite dinspre aparatul de partid ce si-a asumat politic un alt proiect.

Nimeni nu va opreste si pe voi sa „bantuiti” Pancota, ca doar e aproape sau Mioveniul. Organizati un autocar cu tot felul de functionari impusi de voi prin diverse posturi, odata cu preluarea puterii. Va sunt datori…

Am urmat sfatul sefului vostru si ne-am vazut de treaba noastra pornind de la capat alaturi de Universitatea Politehnica, acum muriti de invidie cand vedeti ca ideea prinde si pe meci ce trece se strang tot mai multi oameni, in ciuda amatorismului de la acest nivel. Cheltuiti banii timisenilor in mod eficient si faceti un club profesionist din ACS si lumea o sa aleaga liga a 2a.

Liga a 5a o sa aibe succes doar datorita greselilor facute de voi. Sunt curios cat o sa rezistati fara sa faceti diverse presiuni asupra antrenorului si jucatorilor, prin mijloacele specifice puterii.

palacio a spus: (septembrie 17th, 2012 at 15:15 )

brancovane, esti de admirat ca nu folosesti pseudonime, dar cateodata mai gresesti si tu. chestia asta cu aparatul de partid e dusa putin cam departe. aparat de partid era si pe vremea celuilalt primar, daca asa pui problema. s-au dat 12 milioane de euro din partea orasului si judetului, dar nu v-am auzit sa protestati impotriva lui iancu, despre care stiati de atunci ca e un infractor notoriu. ori de cate ori iancu a facut ceva care a deranjat galeria, nu am auzit pe cineva sa maraie. acum se poate macar marai. pe vremea lui iancu nici asta nu puteati sa o faceti. chestia cu liga a cincea e faina, dar nu va dura prea mult. oamenii vor veni pana la urma spre echipa din liga a doua, care tot echipa orasului e. te intreb si eu… de ce nu ai sustinut echipa asta din judet si acum doi sau trei ani? hai sa o lasam mai moale cu cine e si cine nu e poli, pentru ca poli a murit de prin 2000, daca e sa fim corecti intre noi.

Cristi Brancovan a spus: (septembrie 17th, 2012 at 16:40 )

Eu taxez toate derapajele lui Iancu de la venirea lui la Timisoara. Am ajuns chiar sa fiu etichetat drept „omul lui Ostaficiuc”.

Noi sustineam si acum echipa de liga a 2a daca Iancu nu-si falimenta singur societatea prin modul in care a tratat licentierea din martie 2011 (locul 2 -divizia A). In iunie 2012 dupa ce una ne-a promis domnul primar si alta a facut, noi am urmat sugestia dansului de a merge la liga a 5a, alaturandu-ne unui partener ce pana acum nu ne-a dezamagit (Universitatea Politehnica). La fel pot sa intreb si eu, de ce penelistii sau alte persoane rautacioase nu au sustinut AC Recasul din 2009 de la infiintarea asociatiei?

palacio a spus: (septembrie 17th, 2012 at 17:32 )

acelasi partener, universitatea politehnica, e si dincolo. foarte bine ca ai taxat deraierile lui iancu. nu imi amintesc sa fi avut cineva din galerie vreo opinie vizavi de numirea lui craciunescu sau, mai grav, chivorchian la fosta poli. eu, ca timisorean, m-am simtit deranjat ca unul din initiatorii smenurilor in fotbalul romanesc vine sa faca performanta la timisoara. exemplele pot continua in acest sens.

Cristi Brancovan a spus: (septembrie 17th, 2012 at 18:05 )

Da, bem de la bere de import pana la bere la pet. Nici mancatul semintelor nu e un gest care sa fie unul caracteristic elitelor, dar este unul acceptat pe stadion. Coboara si tu din noul birou administrativ in care te-a pus partidul si priveste realitatea de pe stadioane si din societate(unde berea la pet conduce detasat in topul consumului de bere). Cu astfel de remarci te dai singur de gol ca nu ai niciun interes legat de ce se intampla pe stadioane ci iti faci doar datoria.

palacio – cand a fost numit Craciunescu au iesit cateva sute de oameni in strada. De atitudine ostila din partea galeriei a avut parte si Chivorchian http://www.romanialibera.ro/actualitate/sport/poli-timisoara-a-ramas-fara-sustinerea-galeriei-19756.html

palacio a spus: (septembrie 17th, 2012 at 18:16 )

„Daca se vor constitui alte grupari, le dorim sa suplineasca absenta noastra. Decizia nu este si nu trebuie privita ca o strangere cu usa, ci doar ne-am spus punctul de vedere”, a declarat Cristi Brancovan, unul dintre liderii „Comando Viola”. Presedintele Marian Iancu nu a fost afectat de decizia suporterilor si a spus ca va merge inainte pe drumul pe care l-a ales pentru Poli Timisoara.

si din 2006 pana in 2011 poli nu a mai fost sustinuta? a fost o atitudine ostila fara efect si de scurta durata. iancu a facut doar ce a dorit. eu asta am vrut sa spun… ca trebuia sa mergeti atunci spre , ca si aia era un hibrid politic adus in eprubeta de la bucuresti de catre cozmin gusa din psd-ul acelor vremuri.

Cristi Brancovan a spus: (septembrie 17th, 2012 at 18:48 )

M-ai intrebat de ce nu am avut vreo opinie la momentul numirii lui Craciunescu. Eu ti-am demonstrat ca am avut. In rest, este destul de greu sa intorci spatele unui club caruia i se alaturase in calitate de membru al asociatiei si Marian Iancu ce venise cu foarte mari lichiditati in perioada respectiva. Doar ca ulterior, dupa impunerea managementului, a urmat abandonarea clubului si mutarea activitatii pe un nou club societate pe actiuni(prin complicitatea lui Florentiu Staicu – retribuit ulterior ca si reprezentant a lui Iancu in consiliul de administratie a societatii comerciale), lucru ce a insemnat si oprirea investitiilor si santajul permanent asupra autoritatilor, lucru care nu era atat de deranjant daca Iancu trata in mod serios problema licentierii din martie 2011 (locul 2 in divizia A)

suporter adevarat a spus: (septembrie 17th, 2012 at 21:21 )

domnule brancovan sunteti polist adevarat sau at ifost doar labine trebuie sane unim cutotii si sa sustinem proiectu lui acs saputem promova si binenteles asu poate sa mearga mai de parte safim mai puternici nu trebuie sa ne dusmanim daca nu vrem sa se uite de noi

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Top