Garajele ilegale vor fi demolate cand primaria va sti ce pune in locul lor

Toate garajele ridicate fără autorizație de construire pe terenul primăriei vor fi demolate. Asta au votat joi consilierii locali, care au decis și interzicerea amplasării de noi construcții de acest tip. Nu se știe însă când vor dispărea garajele, pentru că hotărârea de consiliu local nu prevede un termen.

garaj

Consiliul Local Timişoara a votat, joi, în favoarea demolării garajelor ridicate fără autorizaţie. Conform datelor municipalității, este vorba de peste 3.400 de garaje aflate în această situație. În cazul în care existau premise de intrare în legalitate, deținătorii au fost somați, de-a lungul timpului, să rezolve situația. Interesul acestora nu pare să fi fost însă foarte mare, pentru că, în intervalul mai 2010 – septembrie 2013, au fost eliberate doar 126 de autorizaţii de construire.

Social-democratul Andrei Petrișor a cerut un amendament care să stabilească o dată până la care să poată fi demolate aceste garaje, pentru că vine iarna, și a avansat ca termen primăvara viitoare. Primarul Nicolae Robu a răspuns că nu se va interveni în iarnă, că fiecare caz în parte va fi analizat și că această hotărâre creează doar cadrul legal pentru a face curățenie între blocuri, fiindcă, la un moment dat, „vor fi schimbări importante ale feței orașului”.

„Desfiinţarea se face prin dispoziţia primarului. Primarul nu o să emită dispoziţii lăsând paragină acolo, ci doar când suntem pregătiţi să facem ceva. Primăria intenţionează să facă amenajări – locuri de parcare, spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii, de la caz la caz. Nu există un termen în care să se producă demolarea. Nu vrem să se mai intre în legalitate, a fost o greşeală că s-au tot lungit perioadele în care s-au acordat şanse de intrare în legalitate. Nu ne atingem de garajele care au fost făcute cu respectarea legii. Deocamdată, acţionăm asupra acelor garaje care au fost făcute fără autorizaţie şi vom acţiona asupra celor 90 de garaje care aparţin primăriei şi pe care vrem să le desfiinţăm”, a spus Nicolae Robu. Proiectul a trecut, în cele din urmă, fără niciun amendament.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

Clădirea Cinema Studio a fost predată primăriei

În scurt timp, Primăria Timișoara va avea disponibil un al treilea cinematograf. După Victoria și Timiș, cinefilii și nu numai vor putea vedea spectacole cinematografice la Cinema Studio. Primăria a anunțat că în urmă cu două zile a recepționat clădirea de la constructorul care s-a ocupat de reabilitarea și transformarea Cinema Studio. ”Cinema Studio poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clădirea Cinema Studio a fost predată primăriei
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

rares bogdan

Rareș Bogdan, atac deschis la adresa primarului Timișoarei. Dominic Fritz îi răspunde

Întâlnirea liberalilor de la Timișoara s-a lăsat cu o nouă ieșire ”colorată” a aceluiași Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, care de această dată a lansat un atac dur, inclusiv la adresa primarului Timișoarei, despre care a a spus, adresându-se timișorenilor, ”Voi l-ați ales primar pe unul din ăsta”, încadrându-l în ceea ce se numește un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rareș Bogdan, atac deschis la adresa primarului Timișoarei. Dominic Fritz îi răspunde
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

CSC Ghiroda

Liga a 3-a. Liderul Peciu Nou pierde surprinzător acasă, Ghiroda câştigă printr-un penalty în minutul 98

Etapa a 12-a din Seria 9 a Ligii 3 a dus o mare surpriză, liderul din Peciu Nou fiind întrecut pe teren propriu de o echipă din subsolul clasamentului, Gloria Cermei. Poli Timişoara reuşeşte să învingă acasă Lotus Oradea, urcând un loc în clasament. Meciul cel mai aprins al etapei s-a jucat la Ghiroda, acolo...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga a 3-a. Liderul Peciu Nou pierde surprinzător acasă, Ghiroda câştigă printr-un penalty în minutul 98
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut în municipiul Lugoj

În urma unei coliziuni între două maşini, patru persoane cu vârste cuprinse între 68 şi 79 de ani au ajuns în spital. Accidentul a avut loc la intersecţia dintre strada Hezerişului şi Centura Lugojului.  Un bărbat în vârstă de 79 de ani a condus un autoturism dinspre str. Hezerișului înspre Autostrada A6, iar la intersecția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut în municipiul Lugoj
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Centura Vest e blocată din nou. ARL Cluj a contestat din nou pe acest proiect

Proiectul Centurii Vest Timișoara pare din nou în impas. Societatea clujeană care a mai contestat o dată proiectul a depus o nouă contestație, după ce a fost anunțat câștigătorul licitației organizate de CNAIR pentru proiect. În urma concursului, turcii de la Nurol Insaat Ve Ticaret AS au primit contractul, dar cei de la ARL Cluj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest e blocată din nou. ARL Cluj a contestat din nou pe acest proiect

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În scurt timp, Primăria Timișoara va avea disponibil un al treilea cinematograf. După Victoria și Timiș, cinefilii și nu numai vor putea vedea spectacole cinematografice la Cinema Studio. Primăria a anunțat că în urmă cu două zile a recepționat clădirea de la constructorul care s-a ocupat de reabilitarea și transformarea Cinema Studio. ”Cinema Studio poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clădirea Cinema Studio a fost predată primăriei
Primăria Timișoara se pregătește să își exercite dreptul de preempțiune pentru o parte dintr-un apartament situat într-o clădire din zona istorică a Timișoarei. Deține deja două treimi din acel apartament, iar o treime este deținută de o persoană privată. Odată achiziționată acea parte, apartamentul ar putea fi închiriată pentru cazuri sociale. Cu ocazia depunerii jurământului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara devine ”activă” pe piața imobiliară locală
Duminică, 17 noiembrie, începând cu ora 13.00, localitatea Cerneteaz va fi gazda celei de-a VI-a ediții a Festivalului Nica Iancu Iancovici, un eveniment devenit deja tradiţional, care celebrează tradiția, muzica și talentul artistic. Evenimentul este un omagiu adus memoriei lui Nica Iancu Iancovici, un simbol al culturii bănățene, cunoscut pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment deja tradiţional, Festivalul Nica Iancu Iancovici, duminică, la Cernăteaz
Seria de trei spectacole susținute de John Malkovich pe scena Teatrului Național Timișoara, cu piesa The Infamous Ramirez Hoffman s-a încheiat cu succes. Interesul publicului local a fost la nivel maxim. O revenire a actorului american nu e exclusă anul viitor. Proiectul imaginat pentru anul Capitalei Europene a Culturii, proiect pe care, mai departe, îl...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seria de spectacole susținute de John Malkovich la Timișoara a fost un succes/FOTO
Tabloul ”Copil mușcat de o șopârlă”, realizată de Michelangelo Merisi da Caravaggio, parte a colecției Roberto Longhi, poate fi admirată de publicul românesc, fiind piesa principală în cadrul expoziției deschise sâmbătă, la Muzeul Național de Artă Timișoara. Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”, prezintă, alături de pictura amintită,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost deschisă oficial expoziția mult așteptată, dedicată lui Caravaggio/FOTO
Întâlnirea liberalilor de la Timișoara s-a lăsat cu o nouă ieșire ”colorată” a aceluiași Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, care de această dată a lansat un atac dur, inclusiv la adresa primarului Timișoarei, despre care a a spus, adresându-se timișorenilor, ”Voi l-ați ales primar pe unul din ăsta”, încadrându-l în ceea ce se numește un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rareș Bogdan, atac deschis la adresa primarului Timișoarei. Dominic Fritz îi răspunde
Sala Constantin Jude din Timișoara a devenit, sâmbătă, centrul de întâlnire al liberalilor din zona de vest a României. În prezența președintelui Partidului Național Liberal, candidatul formațiunii la funcția de președinte al țării, Nicolae Ciucă, a avut loc întâlnirea regională PNL Vest. Cu această ocazie a fost prezentat programul cu care Ciucă va candida la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Ciucă și-a prezentat la Timișoara programul pentru alegerile prezidențiale și cel de guvernare în fața liberalilor din vestul României/Foto
De vineri, la Timișoara funcționează un nou consulat onorific, cel al Columbiei. Noul consul onorific al Columbiei la Timișoara este Cristian Florin Crișan. Trebuie menționat că, în acest moment, Columbia nu are deschisă o ambasadă la București, consulatul onorific de la Timișoara reprezintă singura legătură diplomatică directă între cele două țări.  Noul consul onorific a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost deschis consulatul onorific al Columbiei
Top