PSD Timisoara a decis: va taxa toate derapajele lui Robu! Acum, faza pe terase

Cu un an înainte de alegerile locale, PSD Timișoara și-a amintit că e în opoziție! Noul președinte Sebastian Răducanu a anunțat că nu va mai lăsa nesancționate declarațiile pe care le consideră hazardate ale primarului Nicolae Robu. El le cere consilierilor locali să fie mai… războinici și spune că încearcă să găsească o soluție pentru a-i ajuta pe proprietarii de terase din zona Cetate.

seba raducanu

Noul președinte al PSD Timișoara, Sebastian Răducanu, își pune la lucru colegii din CL. „Nu intrăm în vacanță. Lucrăm pe departamente, avem întâlniri în toate zonele orașului. Vom sancționa orice derapaj din partea administrației locale și vom reacționa de fiecare dată când considerăm necesar. Îmi doresc o mai mare implicare în problemele orașului și trebuie să găsim rezolvare pentru lucrurile pe care multă lume ni le semnalează”, spune Răducanu. Președintele PSD Timișoara a dat și primul exemplu: revolta proprietarilor de localuri din zona Pieței Unirii, cărora primăria le cere să plătească taxa pentru ocuparea domeniului public, deoarece și-au deschis terasele. „O mare parte din cei care își desfășoară activitatea au încă au de suferit din cauza șantierului din zonă. Li s-a dat aprobare să-și pună terase, dar apoi li s-a cerut să plătească o taxă. Primarul Robu a declarat că vrea să-i ajute, dar îl obstrucționează Codul Fiscal. Să dai vina pe Codul Fiscal cred că e o greșeală. Din punctul meu de vedere, ne aflăm în fața unei dispoziții permisive a Codului Fiscal și cred că s-ar putea găsi o soluție pentru ca acești oameni să-și poată desfășura activitatea. Taxele locale se stabilesc cu un an înainte, dar eu nu vorbesc de taxe locale. În plus, nu am găsit niciunde în Codul Fiscală că nu este voie să-i exonerăm de plată pe o perioadă determinată. Mă consult cu juriștii pe care îi cunosc și, după ce voi avea un răspuns clar, vom încerca o propunere în consiliul local, pentru ca, pe o perioadă determinată, două sau trei luni, să rezolvăm problema asta”, a spus Răducanu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

pfft a spus: (June 26th, 2015 at 19:23 )

Soluție pentru a-i ajuta pe proprietarii de terase din zona Cetate? Poate stiu pesedeii sa puna piatra.

ciuma rosie a spus: (June 26th, 2015 at 20:47 )

Poate le spune dl Raducanu cum sa faca ilegalitati celor cu terase,asa cum a facut la clubul dansului Epic de la Proiectantul.

naeraM a spus: (June 27th, 2015 at 07:55 )

dar si FAC VREODATA CEVA,cei de la psd, sau numai NE TAXEAZA PE TOTI pana la MAXIMUM, sau la LIMITA CERUUL cu TAXELE ?!?

brusc a spus: (June 27th, 2015 at 15:11 )

cel mai bine ar fi ca psd sa se mute in rusia , tradatori de tara manelisti

papagal a spus: (June 27th, 2015 at 16:08 )

papagalul asta de radukakanu mai bine ii sta la zgomoteka lui! corespunde profilului!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Se stie primul candidat oficial la functia de presedinte al AJF Timis

Cu trei săptămâni înainte de alegerile care vor stabili viitorul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş, un singur pretendent şi-a depus dosarul. Dănuţ Laţa, cel care conduce destinele fotbalului timişean de mai bine de 25 de ani, nu va mai candida.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se stie primul candidat oficial la functia de presedinte al AJF Timis
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Cu Hora Unirii, in drum spre Centenar. Oficialii din Timis se intalnesc, in sfarsit, sa faca un program oficial / FOTO

Ziua Unirii Principatelor, 24 ianuarie, a fost celebrată, miercuri, la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, în fața sediului Inspectoratului de Poliție Timiș. Prefectul de Timiș a anunțat, cu această ocazie, că urmează să discute, săptămâna viitoare, cu președintele CJ și primarul Timișoarei, despre programul Cententarului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu Hora Unirii, in drum spre Centenar. Oficialii din Timis se intalnesc, in  sfarsit, sa faca un program oficial / FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ziua Unirii Principatelor, 24 ianuarie, a fost celebrată, miercuri, la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, în fața sediului Inspectoratului de Poliție Timiș. Prefectul de Timiș a anunțat, cu această ocazie, că urmează să discute, săptămâna viitoare, cu președintele CJ și primarul Timișoarei, despre programul Cententarului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu Hora Unirii, in drum spre Centenar. Oficialii din Timis se intalnesc, in  sfarsit, sa faca un program oficial / FOTO
Unul dintre cei mai vechi parlamentari din România, senatorul UDMR Verestoy Attila, a încetat din viață. El ar fi împlinit, pe 3 martie, 64 de ani și era în Parlamentul României din 1990. Datorită afacerilor sale din domeniul materialului lemnos, se alesese cu porecla „Drujba lui Dumnezeu”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit senatorul UDMR Verestoy Attila
Elevii sunt mult mai interesaţi decât profesorii de schimbările din sistemul de învăţămâni din România. Este doar una dintre concluziile trase în urma dezbaterii organizate, la Timișoar, de asociaţia „Iniţiativă în Educaţie”, pe tema programelor-cadru pe care Ministerul Educaţiei le propune pentru schimbarea procesului educaţional preuniversitar.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liceenii timisoreni au discutat despre viitorul sistemului educational preuniversitar
La Timișoara au început să se ridice mașinile parcate cu nesimțire pe trotuare sau pe căile de acces. Poliția Locală nu mai prididește cu număratul, iar primarul Nicolae Robu spune că s-a terminat cu „duhul blândeții” și s-arecurs la această măsură extremă din cauza nesimțirii unor șoferi. Unitatea de măsură pare însă diferită în funcție de cine și unde parchează.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Si Politia Locala are bizonii ei. Pe ei cine-i amendeaza? / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top