Primul tramvai din Romania n-a fost la Timisoara?

Un articol din publicația „Historia” va genera în mod cert multe controverse, el demontând istoriografia oficială privind prima linie de tramvai de pe teritoriul actual al României. Potrivit articolului, primul tramvai tras de cai n-a apărut la Timișoara, cum știa toată lumea, ci în micul orășel arădean Lipova.

tramvai 1869

Orice copil din Timișoara știe că orașul de pe malurile Begăi are mai multe premiere la nivel național, ba chiar european. Astfel a fost: primul oraș european cu străzile iluminate electric; primul serviciu telegrafic de pe teritoriul României; primul canal navigabil etc. Printre aceste premiere se numără și prima linie de tramvai cu cai, inaugurată pe data de 8 iulie 1869. Revista „Historia” susține însă că în micul orășel Lipova din județul Arad se înființase o astfel de linie cu nouă ani mai devreme, în 1860. Sursa acestei descoperiri este o lucrare monografică, apărută recent, „Stațiile CFR Radna-Lipova”, autor Radu Bellu. Potrivit acestei lucrări, la începutul anului 1860, la Lipova a fost înființată o mică linie de tramvai cu o lungime de aproximativ 4 kilometri. Aceasta făcea legătura între Bazarul turcesc din centrul orașului și băile care deveneau o tot mare atracție turistică balneară. În 1920, se mai arată în această monografie, micul tramvai tras de cai a fost înlocuit de „locomotiva domnului mecanic Gotz”. Un deceniu mai târziu, această linie se desființa.

Istoriografia oficială consemnează, în schimb, ca dată de debut al tramvaiului ziua de 3 noiembrie 1867, atunci când un grup de oameni de afaceri din Timișoara, sub conducerea primarului Carol Kuttel, a înființat prima societate de exploatare a tramvaielor de pe teritoriul actual al României. Pe 20 februarie 1868, proiectul înființării tramvaiului a fost avizat pozitiv de Ministerul Lucrărilor Publice din Budapesta. La 29 octombrie 1868 au demarat lucrările primei linii de tramvai care pornea din „Gara din Josefin” și se finaliza în cartierul Fabric, în Piața „Împăratul Turcesc”, după ce străbătea 7.584 de metri. Într-un timp record, linia este finalizată și inaugurată pe data de 8 iulie 1869. De remarcat că, fără utilajele performante de astăzi, întreaga lucrare, de la idee până la finalizare, a durat un an și jumătate. Astăzi, probabil ar avea nevoie de cel puțin cinci, diferența fiind dată, în afară de birocrație, și de comisioane… (sursa foto: www.ratt.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

poli21 a spus: (noiembrie 25th, 2015 at 13:45 )

Este totalmente adevarat : primul tramvai din Romania nu a fost la Timisoara dintr-un motiv simplu : In 1869 Timisoara NU facea parte din tara numita mult mai tirziu Romania.

vest a spus: (noiembrie 25th, 2015 at 15:15 )

Nici Lipova nu era in Romania pe atunci. Probabil ca la Lipova era de fapt o linie de tren, trecand de la locomotiva cu abur la tractiune cabalina.

birlic a spus: (noiembrie 26th, 2015 at 10:16 )

Povesti de la Batrana Doamna ,nu mar mira sa apara si prima ambarcatiune pe Mures inaintea celei de pe Bega .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
În prag de Paști, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre Institutul Regional de Oncologie, care va fi ridicat la Timișoara. Pe lângă specializările clasice, acesta va avea și un centru pentru transplant medular și afereză de celule stem. Conform ministrului, noul Institut ar urma să fie ridicat, ”pe locul clădirii-fantomă”. ”Construim Institutul Regional de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul Institut Oncologic Timișoara va avea un centru de transplant medular și afereză celule stem
În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”. Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române. Şi la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfânta Lumină ajunge pe calea aerului în Timişoara sâmbătă seară
În această noapte, în jurul orei 01:50, pompierii au fost solicitați să intervină pe strada Independenței din municipiul Caransebeș, acolo unde a avut loc un incendiu într-o garsonieră situată la parterul unui imobil tip P+1. La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt, pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș, cu două autospeciale de stingere cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în noaptea de vineri spre sâmbătă. Un bărbat de 44 de ani a murit într-un incendiu
Top