Prin pasajele Jiul si Popa Sapca nu va mai fi potop! Robu: Va fi ca la Michelangelo

La fiecare ploaie serioasă, pasajele Jiul și Popa Șapcă devin impracticabile pentru șoferi. Pentru a trece pe sub ele ar fi nevoie, eventual, de bărci, dar primarul Nicolae Robu promite că această situație va deveni istorie. Cel mai devreme, probabil, anul viitor.

inundatii pasaje Timisoara 11

La începutul lunii august, o ploaie torențială care a căzut timp de câteva ore la Timișoara a făcut aproape imposibilă circulația în mai multe zone ale orașului. Apa s-a revărsat pe străzi și pe sub pasaje, iar în fotografii au putut fi văzute numeroase autoturisme plutind efectiv. Situația se repetă la fiecare ploaie serioasă, iar la pasajele Jiul și Popa Șapcă inundațiile au devenit deja o „tradiție”, spre disperarea șoferilor. Primarul Nicolae Robu promite că lucrurile se vor schimba radical, după finalizarea șantierelor de extindere a pasajelor. Cel de la Jiul a început deja, la cel de la Popa Șapcă se așteaptă încă o autorizație de la CFR.

„Apa de la Jiul nu va mai fi preluată de canalizarea orașului, care este mai sus decât cota cea mai joasă a pasajului. Prin urmare, nu numai că nu poate prelua apa pluvială, ci se ajunge ca prin sistemul de canalizare să se deverseze apă. La finalul lucrărilor, apa va ajunge direct în Bega, printr-un sistem de evacuare separat de canalizarea orașului, după ce va fi epurată la parametrii de mediu corespunzători. O soluție similară va fi aplicată și la Popa Șapcă. N-o să mai avem probleme, așa cum cum nu mai avem nici la Michelangelo”, a declarat, marți, edilul.

Pasajul Jiul a fost închis complet circulației la începutul lunii august, pentru primele lucrări de pe șantier. Între timp, el a fost redeschis luni, 29 august. Conform proiectului, Pasajul Jiul va avea cinci benzi de circulație, trotuare pe ambele părți, dar și piste pentru biciclete. Urmează să fie lărgită și strada Jiul, care va avea patru benzi. Constructorul este SC Porr Construct SRL, care va primi 17,69 milioane de lei, fără TVA, iar șantierul ar trebui să dureze 14 luni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Amenzi anti-ambrozie de peste 3.300 de euro in ultimele zile

Vă lăsați terenurile în paragină? Veți fi amendați cu până la 2.500 de lei. Polițiștii locali încearcă să prevină, astfel, invazia de ambrozie, care dă de furcă timișorenilor la fiecare început de toamnă. Sunt pasibili de amendă, în acest moment, în jur de 250 de proprietari de terenuri.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi anti-ambrozie de peste 3.300 de euro in ultimele zile
Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top