„Bijutierii” Zicu si Goga au lichefiat Gazul

Poli Timişoara – Gaz Metan Mediaş 3-1 (0-0)

Poli a debutat în campionat cu o victorie obţinută de „bijutierii” echipei, Zicu şi Goga. În primele 45 de minute, puţinii spectatori care au avut curajul să înfrunte gradele cu minus de afară au primit fotbal cu pipeta.

Doar două ocazii importante, câte una la fiecare poartă, au însemnat prea puţin pentru a-i încălzi pe suporteri. A urmat însă actul secund, când s-au marcat patru goluri. Conform tradiţiei din acest sezon, Gaz Metan Mediaş a deschis scorul, spre disperarea timişorenilor. Scenariul începea să fie comparabil cu cel din ultimul joc de pe teren propriu în compania medieşenilor. A lipsit însă brazilianul Eric, care în retur le-a administrat alb-violeţilor o „dublă” usturătoare, care i-a îndepărtat de podiumul clasamentului în campionatul trecut. Iar la Poli s-au aflat pe teren Goga şi Zicu, până atunci invizibili. După doar câteva minute după stupidul gol primit de Pantilimon de la Dudiţă, în urma unei greşeli copilăreşti a lui Scutaru, şi-a intrat în rol Goga, care l-a executat pe portarul advers cu o execuţie de zile mari, printr-un şut cu piciorul stâng, din afara careului. A fost momentul în care rolul principal al partiturii i-a fost cedat lui Ianis Zicu. Sau mai bine spus şi-a intrat singur în acest rol. „Machidonul”, după încă două ocazii bune ale lui Poli prin Alexa şi Axente, s-a desprins de un fundaş advers şi l-a executat pe Pleşca. „Pentru mama” a fost mesajul scris pe un tricou alb arborat după gol de Zicu. Internaţionalul român şi-a spus ultimul cuvânt în jocul cu Gaz Metan Mediaş cu 15 minute înainte de final, reuşind să-şi treacă în cont o nouă „dublă” şi cel de-al 11 gol din acest sezon pentru Poli Timişoara. Pentru Poli urmează două confruntări extrem de dificile, o deplasare la Cluj, pentru jocul cu CFR, şi o partidă pe teren propriu cu Universitatea Craiova.

Poli Timişoara: Pantilimon 6 – Scutaru 4, Luchin 5, Ghionea 6, Sepsi 6 – Goga 6,5, Alexa 6, Cisovski 5,5, Zicu 8 – Magera 5, Axente 5,5. Au mai evoluat Ricketts si Rafael Rocha.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Gigi a spus: (februarie 26th, 2011 at 22:08 )

Bradule’..asta-i anul nostru..ce zici?!..le rupem fashul?..hai Bradule’…Forza VIOLAAAAAAAAAA!!

Gigi a spus: (februarie 26th, 2011 at 22:11 )

era sa uit!!pune berea la rece!!!..la cat e de frig nu mai e cazul dar na’ pt la vara!!!POLIIII

ovidiu a spus: (februarie 26th, 2011 at 22:29 )

mare echipa! acum sa vedem cum ne descurcam la cluj fara alexa… sa speram ca zicu si goga vor ramane in mare forma!

textieru a spus: (februarie 27th, 2011 at 09:36 )

Anul asta e al nostru, cine nu crede sa mearga in masa.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025

CSC Dumbrăvița dispută la finalul acestei săptămâni, ultimul joc oficial din deplasare din acest an calendaristic. Sâmbătă, de la ora 11.00, joacă în fieful celor de la FC Voluntari, în cadrul etapei a 16-a din Liga 2. Cele două echipe se întâlnesc pentru a doua oară într-un meci direct. La 14 decembrie 2024, tot pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița merge la Voluntari în ultima deplasare din 2025
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș

Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și arhitecturală. Imobilul va fi transformat într-un hub educațional și cultural pentru studenți, deschis pentru întreaga comunitate. • Casa Mühle – o clădire cu o importantă valoare arhitecturală și emoțională pentru Timișoara – este amplasată în vecinătatea campusului Universității Politehnica Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și arhitecturală. Imobilul va fi transformat într-un hub educațional și cultural pentru studenți, deschis pentru întreaga comunitate. • Casa Mühle – o clădire cu o importantă valoare arhitecturală și emoțională pentru Timișoara – este amplasată în vecinătatea campusului Universității Politehnica Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș
Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”, De această dată este vorba de  “Turul Timișoara interbelică”, pe care îl puteţi descoperi alături de istoricul Dan Codre. Evenimentul este găzduit de Visit Timişoara şi Timisoara Citz Tours. Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost momentul în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat
Bazele de deszăpezire aparținând Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și cele ale Consiliului Județean Timiș au în stoc destul material antiderapant, iar utilajele pot interveni la nevoie. Prefectul de Timiș. Cornelia Elena Micicoi, a vizitat bazele respective. Au fost vizitate Centrul de întreținere și coordonare Orțișoara, Centrul de întreținere și coordonare Țipari, Bazele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazele de deszăpezire din Timiș au în stoc material antiderapant necesar pe vreme de iarnă
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, aduce din nou în prim plan ”unirea” Spitalului Județean și a Spitalului Municipal în cadrul unui consorțiu medical. După ce a insistat că spitalele aflate în subordinea instituției pe care o conduce oferă condiții mai bune, el a subliniat că e important ca achizițiile de dotări să se facă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis propune din nou unirea Spitalului Județean cu Spitalul Municipal Timișoara în cadrul unui consorțiu
Pentru o seară, duminică de la ora 18.00, Piața Libertății va deveni un loc în care imaginația se întâlnește cu arta într-un mod unic. Pationoarul din Piața Libertății devine duminică loc de spectactol. Trupa Circus on Ice Savieliev Grand va transforma patinoarul într-un univers magic inspirat din lumea Harry Potter, într-o producție spectaculoasă care îmbină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Personajele din Harry Potter prind viață pe gheața patinoarului din Piața Libertății
La Serele Horticultura plantele sunt crescute pentru spații care prind viață, iar verdele este mereu în sezon. Aici, plantele sunt crescute cu grijă și pregătite să transforme orice interior într-un spațiu mai primitor și mai aproape de natură. Colecția Horticultura de plante include: Aloe vera Aspidistra Chlorophytum Cyperus Euonymus Ferigă Ficus Lavandă Palmier Trachycarpus Sansevieria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oferte de iarnă de la Horticultura. Verdele este mereu în sezon/Foto
Iubitorii de colinde sunt invitați duminica aceasta (7 decembrie), de la ora 14:00, departe de aglomerația din Timișoara, la cea de-a treia ediție a „Concertului de Crăciun” din Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Concertul va avea loc în Biserica Romano-Catolică din localitate, într-o atmosferă inedită de sărbătoare. Publicul va putea urmări un program muzical...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recomandare de weekend – Visit Timiș: Concertul de Crăciun din Charlottenburg
Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat joi contractul prin care municipalitatea va beneficia de finanțare europeană pentru regenerarea urbană a Pieței Mocioni (Küttel). Revitalizarea cartierului istoric Iosefin va fi susținută prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu peste 9,1 milioane de euro, iar de la bugetul local cu peste 5,6 milioane de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara primește nouă milioane de euro, fonduri europene, pentru reabilitarea zonei Piața Mocioni
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.