Bani europeni pentru romani si sarbi

Autorități locale, ONG-uri, asociații non-profit și instituții de învățământ au la dispoziție o nouă modalitate de a accesa fonduri europene. Este vorba de proiecte din cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia.

Sunt disponibili, de la Uniunea Europeană, 15,3 milioane de euro. Prima sesiune de alocare, finalizată anul trecut, s-a bucurat de mult succes. Anca Lolescu, directorul executiv al Biroului de Cooperare Transfrontalieră Timişoara, spune că, în prezent, sunt 45 de proiecte aprobate anul trecut, aflate în curs de desfășurare. Sunt trei direcţii pe care se pot solicita finanţări: pentru dezvoltare economică şi socială, mediu şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă dar şi pentru promovarea activităţilor „people to people” din zona de graniţă dintre România şi Republica Serbia. Alocarea financiară a Uniunii Europene reprezintă 85% din valoarea proiectelor, la care se adaugă încă 15 procente, prin cofinanţare naţională. Anul acesta, programul vine şi cu o altă veste bună pentru solicitanţi. “Cofinanţarea din partea română pentru participanţi este de doar 2%”, explică Anca Lolescu. Pot beneficia de acest program autorităţi regionale şi locale, ONG-uri, asociaţii non-profit, universităţi, institute de cercetare, din județele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, respectiv cinci districte din Republica Serbia. Data limită pentru depunerea proiectelor este de 27 iunie. Informaţii suplimentare pot fi găsite accesând: www.romania-serbia.net sau www.brct-timisoara.ro

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița bate așteptat Reșița și respiră!

Meci cu final așteptat la Pădurea Verde, acolo unde Dumbrăvița avea nevoie de victorie ca de oxigen în meciul cu CSM Reșița, formație fără obiectiv în play-out! Și gazdele s-au impus în fața unei formații care nu a forțat, dar emoțiile nu au dispărut, mai ales că Satu Mare continuă seria victoriilor, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița bate așteptat Reșița și respiră!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de expert dezvoltare durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului gratuit de Expert Dezvoltare Durabilă. Acesta este derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest”. Cursul este cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de expert dezvoltare durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Meci cu final așteptat la Pădurea Verde, acolo unde Dumbrăvița avea nevoie de victorie ca de oxigen în meciul cu CSM Reșița, formație fără obiectiv în play-out! Și gazdele s-au impus în fața unei formații care nu a forțat, dar emoțiile nu au dispărut, mai ales că Satu Mare continuă seria victoriilor, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița bate așteptat Reșița și respiră!
Peste 15 luni, la Ciacova ar urma să fie finalizat noul Centru de recuperare a minorilor cu adicții. Investiția este realizată de Consiliul Județean Timiș, iar din această săptămână au început lucrările. Administrația județeană a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea primului centru public de tip comunitate terapeutică din România dedicat recuperării minorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început lucrările la viitorul Centru de recuperare a minorilor cu adicții de la Ciacova
Universitatea de Vest Timișoara organizează o nouă întâlnire din seria Conferinţele ArheoTim, dedicată uneia dintre cele mai actuale teme ale prezentului: relația dintre inteligența artificială și mediul universitar. Evenimentul intitulat „AI și cunoașterea academică: o conversație necesară” va avea loc marţi, 28 aprilie, de la ora 18:00, în Amfiteatrul Institutului de Cercetări Avansate de Mediu. Invitatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Universitatea de Vest va avea loc o nouă ediție a conferinței ArheoTim
Consiliul Județean Timiș are alocat, în proiectul de buget pentru 2026, 40 de milioane de lei pentru participarea la ridicarea noului stadion de la Timișoara, chiar dacă semnarea contractului de construcție nu a avut încă loc. Premierul Ilie Bolojan a declarat deschis că o astfel de investiție nu prea are susținere și doar presiunea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Timișoarei nu poate fi în pericol. Alfred Simonis: ”Vă promit că există metode pentru a putea să convingem”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.