„Jocul” în sase, o moda in Liga a IV-a Timis

Orice etapă intermediară programată în Liga a IV-a Timiş se lasă cu jocuri întrerupte înainte de fluierul final. Motivul este foarte evident şi în defavoarea formaţiilor din seria timişeană, deoarece cei mai mulţi dintre jucătorii echipelor ce evoluează la acest nivel au un loc de muncă, ei nefiind jucători profesionişti.

Etapele intermediare devin astfel un veritabil blestem pentru unele echipe din serie. Aşa s-a întâmplat şi miercuri, când au fost programate primele cinci întâlniri din cadrul etapei cu numărul 26. AJF a decis să se joace în cursul săptămânii pentru a nu complica şi mai mult situaţia, în condiţiile în care la sfârşitul săptămânii au loc Sfintele Sărbători de Paşte. Partida dintre Viitorul Sânandrei (Teremia Mare) şi Unirea Cerneteaz a fost întreruptă la mijlocul reprizei secunde, la scorul de 4-0 pentru gazde, după ce oaspeţii au fost penalizaţi cu trei cartonaşi roşii, iar alţi doi echipieri au părăsit terenul accidentaţi. Cum regulamentul spune clar că dacă pe teren rămân mai puţin de şapte jucători jocul se întrerupe, arbitrul întâlnirii a pus punct unui meci dominat de Viitorul Sânandrei. Romeo Malac a precizat că nu a putut aduna mai mult de 11 jucători pentru jocul de miercuri, cei mai mulţi dintre aceştia fiind la serviciu. Real Dragşina şi Flacăra Făget au oferit un joc la fel de scurt. Tot în repriza secundă, gazdele de la Real Dragşina au aruncat prosopul după ce nu mai puţin de cinci jucători au părăsit terenul pe parcursul întâlnirii, toţi accidentaţi. Jocul a fost întrerupt la scorul de 5-0 pentru oaspeţi. La Timişoara, pe terenul sintetic de lângă arena „Dan Păltinişanu”, speranţele fotbalistice ale clubului cu pretenţii la câştigarea campionatului au oferit din nou un spectacol care are natura să-i pună pe gânduri pe cei care ţin cu alb-violeţii mari. Tinerii jucători pregătiţi de Cristi Contescu au fost eclipsaţi de fotbaliştii de la Spartak Gottlob, într-un joc câştigat de „lubeniţari” cu 3-0. Evident, pe lista marcatorilor apare din nou Roman, cu două reuşite, Jivan fiind cel care a pus cireaşe de pe tortul amar al tinerilor de la Poli 2002. Înainte de debutul partidei, Andrei Cobliş, un portar care trebuia să devină urmaşul lui Pantilimon, dar care a ajuns frate cu gafele monumentale în Liga a IV-a Timiş, a găsit că este firesc să-i ia pe adversarii din Gottlob la mişto. „Azi vă dăm cel puțin cinci fără probleme”, i-ar fi spus lui Nastor, mijlocaşul de la Spartak portarul adus cu surle şi trâmbiţe de la Hunedoara. Spartak nu a încasat cinci goluri, dar Cobliş se poate „lăuda” că două dintre cele trei goluri încasate şi le poate trece la capitolul gafe de începător. Vulturii Lugoj şi Pobeda Dudeştii Vechi s-au întâlnit într-un joc în care localnicii prezenţi la întâlnire au asistat la un duel interesant între două echipe solide ale seriei, capabile să pună probleme oricărui adversar. S-a terminat 1-1, ambele echipe mulţumindu-se cu câte un punct. Surpriza vine dinspre Informatica Timişoara. Adi Casap, finanţatorul Informaticii, declara, la finalul săptămânii trecute, că va retrage echipa din campionat. Până la urmă, acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar „informaticienii” au evoluat şi în această etapă în faţa celor de la AS Peciu Nou. Informatica, ciuca bătăilor din serie, cu 24 de insuccese, a produs surpriza şi a obţinut un punct pe teren propriu în faţa formaţiei din Peciu Nou.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

vali a spus: (aprilie 22nd, 2011 at 11:59 )

conducerea ajf si arbitri poarta vina pentru nebunia asta… etapa trebuia reprogramata tot la un final de saptamana, nu in cursul saptamanioi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis

Actualul primar al orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, evită să vorbească despre ceea ce ar fi ”colaborare politică”, atunci când e alături de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis. Nu vrea să spună că va candida sub sigla acestui partid, el fiind liberal la origini, ani bun, un partid din care a fost dat afară nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vești bune din Jebel și Pădureni! Peste 60 de copii aduși la fotbal în doar o lună, iar acum urmează și înființarea unei secții de handbal feminin

Comunitățile din Pădureni și Jebel pun bazele unui proiect sportiv de anvergură dedicat copiilor și juniorilor. Inițiativa primarilor Dan Vatriș și Dorin Ignuța, implementată în parteneriat cu echipa de antrenori condusă de profesorul Flavius Ion, a atras deja un val masiv de simpatie și înscrieri în rândul celor mici. Un exemplu de bune practici și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune din Jebel și Pădureni! Peste 60 de copii aduși la fotbal în doar o lună, iar acum urmează și înființarea unei secții de handbal feminin
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Proiectului „DigiTIM: Digital upskilling!”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – „Competențe digitale pentru piața muncii”, organizează cursul gratuit de Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. Proiectul vizează actualizarea competențelor și perfecționarea angajaților din companii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un cetățean timișorean, nemulțumit de intervenția celor de la Horticultura, a considerat că pomii de pe o stradă din Timișoara nu au fost îndeajuns de mult toaletați, așa că s-a pus din proprie inițiativă să ”finalizeze” toaletarea. Total ilegal, spune primăria, acum se va căuta identitatea persoanei și aceasta va fi sancționată. Zilele acestea, cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un timișorean cu spirit civic în exces a toaletat suplimentar mai mulți pomi de pe o stradă din Timișoara, după intervenția Horticultura
Dumbrăvița, comuna periurbană a Timișoarei, va beneficia de un nou teren sintetic de fotbal unde se vor putea antrena 400 de copii. Amenajarea acestuia se va face cu contribuția Consiliului Județean Timiș. Așa cum deBanat.ro a anunțat deja, parteneriatul va include banii județului, cei ai primăriei și ai părinților. Administrația județului și cea a comunei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul pentru finanțarea din banii județului a unui nou teren de fotbal pentru copii, la Dumbrăvița, a fost semnat
Zilele trecute, Primăria Șag a lansat  licitația pentru construirea unei “Şcoli Verzi”, investiție de aproape nouă milioane de lei, fără TVA, care se va face prin ADR Vest. Data limită de depunere a ofertelor este 28 iulie. Un proiect foarte important pentru comunitatea din Șag, noua “Şcoală Verde”,  părea la un moment dat sortit eșecului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost lansată licitaţia pentru „Şcoala Verde” din Şag, o investiţie de aproape nouă milioane de lei, fără TVA
Comunitățile din Pădureni și Jebel pun bazele unui proiect sportiv de anvergură dedicat copiilor și juniorilor. Inițiativa primarilor Dan Vatriș și Dorin Ignuța, implementată în parteneriat cu echipa de antrenori condusă de profesorul Flavius Ion, a atras deja un val masiv de simpatie și înscrieri în rândul celor mici. Un exemplu de bune practici și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune din Jebel și Pădureni! Peste 60 de copii aduși la fotbal în doar o lună, iar acum urmează și înființarea unei secții de handbal feminin
Divizionarele B din Timiș au continuat astăzi seria partidelor amicale. Dumbrăvița a ajuns deja la a patra întâlnire în timp ce Politehnica a jucat a doua partidă de verificare. Pe Electrica, Politehnica a întâlnit o echipă din județul Mehedinți, Luceafărul Drobeta Turnu Severin, formație ce pune bază pe creșterea tinerelor generații. Vizitatorii au condus cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate, Dumbrăvița face doar egal
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Proiectului „DigiTIM: Digital upskilling!”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – „Competențe digitale pentru piața muncii”, organizează cursul gratuit de Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. Proiectul vizează actualizarea competențelor și perfecționarea angajaților din companii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal
Sânnicolau Mare promovează ridicarea unui nou aquapark modern, iar acesta va fi oferit mai ales ca o destinație de weekend. Dar aceasta înseamnă și existența de locuri de cazare pentru turiștii care se vor afla în acele zile în localitatea timișeană. Va face Sânnicolaul față unei astfel de cereri hoteliere? Primarul Dănuț Groza spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul aquapark de la Sânnicolau Mare va duce la creșterea naturală a numărului de locuri de cazare, în funcție de cerere
Orașul premierelor își respectă renumele. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, în perioada 8 – 10 iulie 2026, „Forumul ecosistemului național de microelectronică: de la cercetare la industrie prin IPCEI”, eveniment ce a reunit reprezentanți ai universităților, institutelor de cercetare, companiilor, autorităților, organizațiilor profesionale implicați în dezvoltarea domeniului microelectronicii din România, care sunt implicate în proiectele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Forumul ecosistemului național de microelectronică și-a desfășurat prima ediție chiar în Timișoara, la UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.