„Colterm mizeaza pe frica oamenilor”

Petru Olariu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari Timişoara, e categoric: Colterm nu poate lua banii retroactiv pe agentul termic pentru că instanţa s-a pronunţat doar asupra valabilităţii hotărârii de consiliu local care stabileşte preţul gigacaloriei, dar nu şi asupra datei de la care intră aceasta în vigoare. Olariu sfătuieşte asociaţiile de proprietari să refuze la plată factura cu diferenţa de preţ.

Domnule Olariu, timişorenii racordaţi la reţeaua centralizată de termoficare au din nou probleme. Trebuie să plătească, timp de zece luni, o factură retroactivă pentru agentul termic. FALT îi sfătuieşte să nu o facă. De ce?
Hotărârea de consiliu local a fost atacată în contencios de prefectură. La terminarea procesului, instanţa a admis hotărârea, dar nu s-a pronunţat de la ce dată trebuie să intre în vigoare. Conform celor care sunt de specialitate, hotărârea de consiliu intră în vigoare după ce a trecut de instanţă. Anul trecut, în iunie, când s-a încheiat procesul, s-a redactat sentinţa, iar Colterm a trecut la respectarea contractului, pentru că, în afară de hotărârea de consiliu local, există un contract de furnizare a energiei termice încheiat între Colterm şi consumator. Contractul specifică, la articolul 15, aliniatele 1 şi 2, că furnizorul este obligat să anunţe cu 15 zile înainte de începerea perioadei de facturare. La momentul respectiv, Colterm ne-a anunţat că respectă contractul care este publicat în Monitorul Oficial, este Legea Părţilor, şi l-a respectat. A trimis la fiecare asociaţie de proprietari un document scris care se numeşte anexă la contract cu noul preţ. După ce au trecut cele 15 zile de la anunţarea noului preţ, au facturat pe toată lumea la noul preţ. Între timp însă s-a mărit gigacaloria, în luna iulie începând cu 1 septembrie, nu mai era de actualitate preţul ăla şi totul s-a terminat. La începutul acestui an, Colterm ne-a avertizat că ne va pune să plătim diferenţa de preţ de la cât s-a plătit de către consumatori până la preţul care ar fi fost dacă nu ar fi fost atacată hotărârea de consiliu local în contencios. În această situaţie, în baza contractului, FALT vine şi răspunde că nu a anunţat corect şi că nu e de acord. În plus, corect ar fi să calculeze TVA de 19%, cât era la vremea când a furnizat serviciul respectiv, dar nu, ei calculează TVA de 24%, cât este acum. Ca să mai spun că cei de la Colterm, în toată această perioadă de aproape doi ani, când au calculat subvenţia, diferenţa dintre preţul pe care l-a plătit populaţia şi până la preţul de producţie, au făcut-o pentru preţul plătit atunci de populaţie, adică 162 lei, şi au cerut subvenţie atât de la guvern, cât şi de la primărie. Dacă au cerut de la ambele instituţii subvenţie, cum e posibil să ceară şi de la populaţie diferenţa de preţ! Când au mărit tariful, la 252 lei, printre altele au spus că trebuie să îl mărească pentru că nu ştiu câte luni nu au putut factura la preţul respectiv. În Legea asociaţiilor de proprietari este specificat că dacă cineva se mută din locuinţă, pleacă sau vinde, trebuie să primească adeverinţă că nu are datorii faţă de asociaţie. Împotriva celor care au primit adeverinţă nu te mai poţi îndrepta apoi ca să recuperezi banii. În cazul oamenilor care s-au debranşat este la fel. Cei care au primit ajutorul de încălzire, vreo 14.000 sau 15.000 în Timişoara, l-au primit calculat la preţul de 162 lei. Şi să vrea să le mai dea diferenţa, nu cred că poate cineva, pentru că guvernul nu le mai dă. Ar trebui să dea primăria, dar cine poate şti dacă o mai dă? Sunt câteva dintre motivele pe care le-am enumerat noi, cei de la FALT, în acel refuz de factură, pe care le-am spus asociaţiilor de proprietari că îl pot găsi la sediul nostru sau pe adresa de Internet, ca să nu plătească retroactiv. Contractul ne obligă ca în termen de 10 zile să facem refuzul de factură dacă considerăm că nu e întemeiată.

Se va ajunge în instanţă cu Colterm?
Ei mizează pe frica oamenilor. Cei de la Colterm spun că s-a câştigat procesul şi că nu se mai poate face nimic. Este adevărat că s-a câştigat procesul privind preţul, dar nu şi data de la care intră în vigoare. Deci, hotărârea de consiliu local este valabilă, dar nu scrie niciunde în decizia instanţei că se aplică de la data pe care o spun ei, pentru că ei nu au cerut prin sentinţă să se specifice data de la care se aplică, iar judecătorul de la tribunal, în motivaţie, a precizat că data de aplicare a sentinţei are nevoie de altă cauză. Şi jurista de la prefectură a spus că o hotărâre este suspendată de drept şi nu produce efecte dacă este atacată în contencios şi se aplică numai de la data la care se pronunţă instanţa.

Puteţi ajuta asociaţiile de proprietari cu un avocat, dacă se va ajunge în instanţă, pentru refuzul de a plăti facturile?
Din păcate, calitatea procesuală o are fiecare asociaţie în parte. Dacă nu se rezolvă problema prin refuzul de factură, atunci se ajunge la instanţă. Cauza fiind aceeaşi, e acelaşi pachet argumentativ pentru toţi. Încă nu ştiu ce va fi, dacă fiecare asociaţie îşi ia avocat, dacă se pot cupla procesele… încă nu ştiu.

Colterm poate să treacă diferenţa de preţ pe aceeaşi factură cu cea a consumului la zi?
Nu, în niciun caz, diferenţa vine pe factură separată şi numai ea este refuzată la plată de către asociaţie. Sper să nu se repete o situaţie de acum zece ani, când toţi consumatorii am pus nişte bani, printr-un protocol cu Colterm, ca să se cureţe instalaţiile de încălzire din punctul termic până la bloc. Noi am pus partea noastră de bani, Colterm s-a făcut că pune partea lui de bani şi ne-am trezit că a venit Ministerul de Finanţe şi a confiscat toţi banii la bugetul de stat, pentru că banii încasaţi ilegal se confiscă la bugetul de stat şi nu-i mai vezi înapoi. Nu sunt eu Mafalda, dar s-ar putea să ne trezim în aceeaşi situaţie dacă plătim factura asta retro la Colterm. După ce se adună o sumă frumoasă de bani de la fraierii care plătesc, vine Ministerul de Finanţe şi-i confiscă pe toţi la bugetul de stat. Şi atunci nu sunt nici ai Coltermului, nici ai noştri şi fraierii au dat banii.

Consiliul local poate avea un cuvânt de spus în această situaţie? Să stabilească data de la care să intre în vigoare preţul?
Consiliul local demult putea să se pronunţe pe această temă, doar Colterm e în subordinea lui. Dar asta a fost o problemă între primar şi prefect, care a atacat hotărârea în contencios. Chestia este că hârtia aia care a fost trimisă de la primărie Coltermului, prin care i se cere să factureze retro, nu-i semnată de primar. E semnată de Culiţă Chiş, dar nu cred că a făcut asta de capul lui.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Gogu a spus: (mai 23rd, 2011 at 12:13 )

Nu comentez despre gunoaie !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş, după propunerea lui Siegfried Mureșan pentru funcţia de premier: “Rămâne de văzut dacă PSD alege țara sau orgoliul”

România are din nou o soluție reformistă pe masă, afirmă preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, după ce PNL, USR și UDMR l-au propus pe Siegfried Mureșan pentru funcţia ca premier. Acum rămâne de văzut dacă  PSD alege țara sau orgoliul, afirmă Şipoş. Europarlamentarul Siegfried Mureșan este propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia ca premier....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, după propunerea lui Siegfried Mureșan pentru funcţia de premier: “Rămâne de văzut dacă PSD alege țara sau orgoliul”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișorenii Radu Benea și Nicolas Benea, la startul Trofeului Mihai Leu de la Hunedoara

Echipa Canova Racing Timișoara va fi prezentă în acest weekend la Hunedoara, prin piloții Radu Benea și Nicolas Benea, la etapa a doua din Campionatul Național de Super Rally, Trofeul Mihai Leu, care debutează în această seară cu startul festiv. Absenți motivat la prima cursă a sezonului, de la Alba Iulia, cei doi piloți timișoreni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii Radu Benea și Nicolas Benea, la startul Trofeului Mihai Leu de la Hunedoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

De la proiecte tehnice la idei de afaceri. Open Space Lab la UPT, cu premii

Studenții sunt pregătiți pentru un viitor în care ideile lor să aducă plus valoare. Despre asta a fost vorba la ediția a doua a Open Space Lab. Universitatea Politehnica Timișoara continuă să își pregătească studenții nu doar din punct de vedere teoretic, ci și pentru provocările reale ale pieței muncii. În acest context, proiectele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la proiecte tehnice la idei de afaceri. Open Space Lab la UPT, cu premii
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

România are din nou o soluție reformistă pe masă, afirmă preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, după ce PNL, USR și UDMR l-au propus pe Siegfried Mureșan pentru funcţia ca premier. Acum rămâne de văzut dacă  PSD alege țara sau orgoliul, afirmă Şipoş. Europarlamentarul Siegfried Mureșan este propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia ca premier....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, după propunerea lui Siegfried Mureșan pentru funcţia de premier: “Rămâne de văzut dacă PSD alege țara sau orgoliul”
Casa Austria, clădirea ridicată acum 20 de ani cu sprijin austriac lângă clădirea principală a Spitalului Județean Timișoara, va intra într-un proces major de modernizare. Sunt 50 de milioane de lei care vor fi investiți, jumătate fonduri europene, jumătate contribuție de la bugetul județului, care vor transforma major clădirea, dar vor aduce la zi și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Casa Austria intră în modernizare totală. Proiectul va costa 50 de milioane de lei
Garda Forestieră Timișoara au continuat acțiunile de control fiind vizată respectarea regimului silvic în fondul forestier național, fiind acordată o atenție deosebită parchetelor aflate în exploatare, circulației materialului lemnos, gestionării masei lemnoase, dar și a modului în care sunt înregistrate și urmărite stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și prelucrare. În total, luna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda Forestieră a confiscat sute de metri cubi de lemn și a dat amenzi de sute de mii de lei
Blocul format din PNL, USR și UDMR îl va propune astăzi premier pe europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședintele Partidului Popular European, au declarat pentru G4Media surse politice. De partea cealaltă, PSD l-a propus ca premier desemnat pe preşedintele partidului, Sorin Grindeanu De asemenea, conducerea PNL va vota în ședința Biroului Politic Național de la ora 10.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan, propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia de premier
Orchestra Operei Naționale Române din Timișoara, alături de mezzosopranele Antonela Barnat și Gabriella Varvari, tenorii Remus Alăzăroae și Bogdan Zahariea și baritonul Darius Gruiță, vor transforma Iulius Gardens într-o scenă a emoției, eleganței și rafinamentului muzical. În același timp, vara copiilor continuă cu ateliere de creație și activități interactive desfășurate în parc. Participarea la toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concert în aer liber al Operei Naționale Române din Timișoara la Iulius Gardens Timișoara
Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro
Sute de copii din Dumbrăvița, de la Academia de Fotbal CSC, vor beneficia de o nouă bază sportivă, care se va ridica în comuna de lângă Timișoara. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș va aloca a 1,6 milioane de lei pentru această inițiativă. Joi a avut loc aprobarea acordului dintre CJT și primăria comunei. Chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Dumbrăvița se va amenaja, în parteneriat cu CJ Timiș, o nouă bază sportivă pentru copiii academiei de fotbal din localitate
Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat joi, 25 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara, sesiunea de instruire “Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”, prima inițiativă de acest fel organizată de o societate de transport public din România. Evenimentul a reunit conducători de bord ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului
Top