Adăposturile improvizate ale boschetarilor, aflate la marginea oraşului, au fost demolate de poliţişti locali şi reprezentanţi ai Primăriei Timişoara. Autorităţile spun că astfel de acţiuni vor continua.
Locuinţele improvizate din cartoane, materiale plastice sau lemne, aflate la marginea Timişoarei, în zona Soarelui – Calea Buziaşului, erau un adevărat focar de infecţie. Oamenii locuiau în condiţii mizere, fără apă sau curent electric. După mai multe reclamaţii de la locatarii din zonă, care nu mai suportau gălăgia şi mizeria lăsată de rromii şi oamenii străzii din adăposturile improvizate, autorităţile au descins, miercuri, în aceste locaţii şi i-au evacuat pe toţi cei care ocupau abuziv locaţiile. Adăposturile de carton au fost demolate, iar Serviciul de Salubrizare a curăţat zona. Oamenii găsiţi acolo au fost îndrumaţi către localităţile de baştină. „Poliţiştii de la Secţia 2, împreună cu Poliţia Locală şi angajaţii Serviciului de Salubrizare al Primăriei Timişoara au desfăşurat o acţiune în zona Soarelui – Calea Buziaşului din Timişoara. Cu această ocazie au fost legitimate 26 de persoane, două dintre acestea fiind conduse la sediul Secţiei 2 Poliţie Timişoara. Lucrătorii din cadrul Serviciului de Salubrizare au dezafectat opt adăposturi improvizate, materialele fiind ridicate de la faţa locului”, a precizat Andreea Cinteză, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş. O femeie a fost amendată cu 200 de lei după ce, în timpul acţiunii, i-a înjurat pe oamenii legii.
Comentarii prin facebook