Stirile din ziua: 11 iunie 2011

Fely, o voce care convinge

A colaborat cu Puya, Baboi, Mossad și mulţi alţii, iar acum vine în fața publicului cu o serie de cover-uri. Fely Donose, una dintre cele mai bune voci tinere din Timișoara, face furori în cluburile din urbea de pe Bega. Chiar în această săptămână, ea a participat, alături de alți artiști, la un concert caritabil, în clubul Fratelli. Cu toții au cântat pentru Dana Ispan, o tânără de 37 de ani care are o tumoare cerebrală și are nevoie de o operație care costă 50.000 de euro.

Liberalul Busoi, boicotat de Posta Romana!

Cristian Buşoi, europarlamentarul PNL de Timiş, sare la beregata celor de la Poşta Română. Liberalul susţine că mesajele sale către cetăţenii din vestul ţării sunt boicotate de maşinăria politică a PD-L. De cealaltă parte, conducerea Centrului Regional de Reţea Poştală Timişoara îl acuză pe Buşoi de principii puerile şi de şmecherie.

Partajul de bunuri comune

După desfacerea căsătoriei rămâne de rezolvat adesea problema bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei. Cu toate că prin rezolvarea acţiunii de divorţ se poate realiza şi partajul bunurilor comune, majoritatea acţiunilor privind desfacerea căsătoriei omit un capăt de cerere în acest sens, în principal datorită faptului că judecarea partajului poate conduce la o prelungire nejustificată a procesului de divorţ, aspect evitat de părţile litigante.

Vestul Salbatic

Game Objective: Telul tau este sa castigi toate duelurile. Muta cursorul in zona de siguranta ca sa incepi. Dupa semnal, muta repede cursorul pe tinta si trage mai repede decat adversarul! Game Controls: Foloseste Mouse-ul pentru a tinti si a trage; Ctrl+M – muzica; Ctrl+S – sunete. [swfobj src=”https://cdn.debanat.ro/wp-content/uploads/2011/06/vestul-salbatic.swf” width=”600″ height=”400″ id=”Vestul Salbatic” name=”Vestul Salbatic”

Taxa noua de 0,3 euro la biletul de avion

Ministerul Transporturilor vrea să introducă o nouă taxa, pentru finanțarea centrului de investigații în aviația civilă. Este vorba de o instituție care ar trebui să vegheze la siguranța aeriană. În fapt, din portofelul fiecarui călător 30 de eurocenți vor ajunge în taxa propusă, inclusă în taxa de aeroport.

Circulatia unor trenuri este modificata de Rusalii

CFR Călători anunță că de Rusalii trenurile de călători vor fi suplimentate cu vagoane pentru cele mai solicitate destinaţii din ţară, cu plecare din și către Bucureşti Nord, Timişoara, Craiova, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Braşov, Oradea, Cluj Napoca, Deva, Târgu Mureş, Sighetu Marmaţiei, Suceava, Piatra Neamţ, Bacău, Iaşi, Galaţi și Constanţa.

Top