Mai putine locuinte construite in 2011

În primul trimestru din 2011, fost date în folosinţă 7.625 de locuinţe, mai puţin cu 360 de locuinţe, comparativ cu primul trimestru din 2010, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.

Pe medii de rezidenţă, în primul trimestru al anului, spre deosebire de trimestrul întâi din 2010, cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul rural, 55,6%. Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate arată că, în trimestrul întâi din 2011, se păstrează trendul din aceeaşi perioadă a anului trecut, adică în scădere, numărul locuinţelor realizate din fondurile publice fiind mai mic cu 232, iar numărul locuinţelor realizate din fondurile private scăzând cu 128. Pe zone ale ţării, se subliniază o scădere a numărului de locuinţe terminate. Scăderi semnificative au avut loc în regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, cu 254 de locuinţe mai puţin, şi Sud-Muntenia cu 155 de locuinţe. Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est şi Nord-Vest, unde sunt cu 71, respectiv cu 70 de locuinţe mai mult.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO

O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT, o nouă analiză: „Universitățile din România în era competențelor, între presiune demografică și reinventare strategică”

Universitățile se confruntă tot mai mult cu scăderea posibililor candidați la studii, odată cu scăderea populației tinere, spune Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara. În paralel, piața muncii cere competențe superioare. Problema nu e una locală, ci se manifestă în majoritatea economiilor dezvoltate. „În ultimii ani, universitățile din România au început să resimtă tot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT, o nouă analiză: „Universitățile din România în era competențelor, între presiune demografică și reinventare strategică”

Economic vezi arhiva Economic

craft

Modificările legislative, în prim-plan la a doua sesiune a CCIA Timiș privind securitatea la incendiu

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează în data de 7 mai, cea de-a doua sesiune de informare din acest an dedicată modificărilor din Legea nr. 307/2006 privind apărarea contra incendiillor, cu focus pe noile prevederi introduse prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modificările legislative, în prim-plan la a doua sesiune a CCIA Timiș privind securitatea la incendiu

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează în data de 7 mai, cea de-a doua sesiune de informare din acest an dedicată modificărilor din Legea nr. 307/2006 privind apărarea contra incendiillor, cu focus pe noile prevederi introduse prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modificările legislative, în prim-plan la a doua sesiune a CCIA Timiș privind securitatea la incendiu
Universitățile se confruntă tot mai mult cu scăderea posibililor candidați la studii, odată cu scăderea populației tinere, spune Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara. În paralel, piața muncii cere competențe superioare. Problema nu e una locală, ci se manifestă în majoritatea economiilor dezvoltate. „În ultimii ani, universitățile din România au început să resimtă tot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT, o nouă analiză: „Universitățile din România în era competențelor, între presiune demografică și reinventare strategică”
Iulius Town este partener al crosului T.E.A.M. Challenge, eveniment sportiv caritabil organizat de Wendhill Academy – International School. Iulius Town găzduiește creșa și grădinița Wendhill Academy, primele instituții din vestul țării acreditate în sistemul britanic Pearson, cel mai mare furnizor de educație britanică din lume. Sub conceptul „Together Everyone Achieves More”, Crosul T.E.A.M. Challenge va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cros caritabil organizat de Wendhill Academy – International School, susținut de Iulius Town
Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT) s-a situat pe locul III în clasamentul general al „Hexagonului Facultăților de Drept”, cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului. Totodată, echipa s-a situat pe podium la toate probele științifice: a obținut locul I la proba științifică de Drept constituțional, locul III...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara, noi succese la cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului
PSD şi AUR s-au înţeles să iniţize împreună o moţiune de cenzură împotriva Guivernului condus de Ilie Bolojan. Anunţul a fost făcut, în aceaată dimineaţă de Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR). De menţionat că PSD este încă reprezentat prin secretari şi subsecretari de stat, şefi de agenţii, prefecţi etc. în guvernul împotriva căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD şi AUR au bătut palma şi vor iniţia o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Bolojan
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.