Are doar 21 de ani şi e un luptător pur-sânge, care ştie exact ce vrea, chiar dacă nu se poate mişca fără ajutor. Alex Szollo scrie cronici de carte străină, vorbeşte engleză, iese în cluburi cu prietenii şi visează la Oxford.
În şcoală, Alex a avut mereu numai note de 10, iar în facultate sesiunile din primul an de studiu au fost notate maxim. Este un tânăr cu adevărat ieşit din comun. A venit pe lume cu paralizie cerebrală, boală din cauza căreia nu-şi poate folosi normal mâinile şi picioarele. Alex nu vrea însă să stea într-un scaun cu rotile. Preferă să urce, cu greu, treptele amfiteatrelor din Universitatea de Vest, la fel cum a făcut şi la şcoala la care a învăţat anterior, după ce a crescut prea mare ca să poată fi purtat pe braţe de mama sa. „Adevăratul handicap ţine de ignoranţă. Fiecare hotărăşte singur cât este sau nu de handicapat. Mă accept aşa cum sunt. Nu m-am plâns niciodată. Nici măcar atunci când unii m-au numit handicapat”, recunoaşte Alex.
Ca să ducă mai departe tonusul său optimist de viaţă, Alex Szollo îşi scrie memoriile. A început anul trecut, în octombrie. Cartea se numeşte „Viaţa şi vremurile unui handicapat autentic”. „Românii au tendinţa de a folosi cuvântul «handicapat» în loc de «prost», «tâmpit» etc. După părerea mea, să fii prost este un handicap, dar să fii handicapat nu e o prostie”, scrie Alex. Până să-şi termine propria poveste, tânărul exersează scrisul cronicilor de carte. Are „clienţi” de peste mări şi ţări. A început recenziile în urmă aproape doi ani şi le publică pe blogul său, alexszollo.wordpress.com. Cei care îl citesc spun că are un talent aparte de a descoperi, în materie de cărţi, lucrări care nu sunt neaparat bestseller-uri, însă care ar trebui să fie, dacă e să le judeci după originalitatea scriiturii.
Comentarii prin facebook