Alin, viclean copil de casa, sapa temeinic la soclul “brandului” Ostaficiuc

Ape tulburi rău de tot, de-a dreptul sulfuroase, în PD-L Timis. Nu una, ci mai multe surse din cadrul filialei vorbesc, în ultima vreme, despre un lucru de neimaginat în urmă cu puțin timp. Cică un deputat obișnuit cu studiourile de televiziune ale “mogulilor”, pe numele lui din buletin Alin Augustin Florin Popoviciu, nu s-ar mai mulțumi cu poziția de prim-vicepreședinte al filialei. Mai ales că e singurul membru al organizației care a obținut și o funcție în conducerea centrală a partidului. Chiar dacă, pe față, ar fi fost susținător al perdantului Vasile Blaga. Ca atare, micul pițiponc într-ale politichiei sapă cu temeinicie la soclul de mare “brand” politic al lui Constantin Ostaficiuc, încă șef la PD-L Timiș și la CJT. Pe lângă o campanie susținută dusă la București împotriva “brandului”, Alinelul încearcă să-și apropie și oameni din filială, fiind contactați câțiva lideri mai mici, dar și șefi de deconcentrate. Momentul coincide cu o perioadă în care Ostaficiuc nu se simte prea bine în pielea lui, având mari bătăi de cap cu ANI și, se pare, mai nou cu DNA. Ceea ce e de-a dreptul tragic-comic în povestea asta e faptul că Alin a fost crescut la pieptul lui Ostaficiuc, pe care acum îl saboteaza din greu. Dar nu-l plângeți prea tare pe “brand”, că și el a fost crescut de altul la sân, pe care apoi l-a săpat din greu. C-așa-i în PD-L Timiș!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

tamara a spus: (iulie 7th, 2011 at 17:01 )

Chestia asta e cunoscuta in PD-L de mai mult timp. Alin sapa la greu, dar nu se stie ce face si Ghita Vama.

Gica a spus: (iulie 7th, 2011 at 18:37 )

articol tipic celui facut la comanda,absolut niciun substrat,absolut nicio informatie verificabila,doar bla bla bla pentru a crea niste valuri care nu pot rasturna nici macar o barcuta de hartie…penibil

mircea udrea a spus: (iulie 7th, 2011 at 18:42 )

ha-ha-ha, Gica tu esti un fan portocaliu, cocalar de felul tau. Chestia e ca si zioaristul a scris o chestie care se stie de mult timp. Culmea, e si reala.

anonim a spus: (iulie 7th, 2011 at 18:57 )

de ce nu are curaju,sau mai bine zis,bunul simt,Ino sa isi semneze articolul,care fara doar si poate este scris de manuta lui,in spiritul caracteristic de jurnalist aflat pe statul de plata al rivalilor lu Costi

Sandu a spus: (iulie 7th, 2011 at 20:32 )

Numa ce credam ca am gasit un cotidian bun de citit dar vad ca si astia au uscaciunile lor cu duiumu.Cat ati primit pe articolul asta ca se vede de la o posta ca face parte din categoria ,,comandate” si totusi cine a luat grosu ca doar nu toata redactia e autor asa cum este semnat. E opera lu Ino intr-adevar??

fifti fifti a spus: (iulie 7th, 2011 at 21:06 )

Normal ca l-a scris Ino, consilierul lui Borza, cine sa-l scrie? Pe de alata parte, despre chestia asta se tot vorbeste de ceva timp.

Ditu a spus: (iulie 7th, 2011 at 21:49 )

Iete fas, mare stire! Articolul asta e cumva cu dedicatie pt cineva anume ca pt un cititor obisnuit chiar nu-l intereseaza dedesubturile partidelor din Timis, pana la urma toti sunt o apa si-un pamant asa ca incercati sa va mai pastrati obiectivismul macar de aparente si de respect pt cei ,,fara dedicatie

Marcel a spus: (iulie 7th, 2011 at 22:55 )

Borza nu isi da seama ca daca vrea sa faca un articol anonim,nu ar trebuii sa faca referire la propria lui persoana.E caraghios cu astfel de inventii

Florin a spus: (iulie 7th, 2011 at 22:58 )

Se pare ca Bojin si compania isi pregatesc campania cum stiu mai bine comunistii,prin dezinformare si manipulare.Dar cu adevarat trist e faptul ca se mai gasesc astfel de site-uri sa si publice astfel de porcarii

basescu a spus: (iulie 7th, 2011 at 23:11 )

Cam slab stau postacii portocalii, or fi in vacante de 10.000 de euro, daca isi fac treaba asa de greu. Hai, baieti, mai cu curaj ca stirea asta o stiu cu totii din PD.

Maria a spus: (iulie 7th, 2011 at 23:19 )

Ma intreb unde mai este etica si deontologia lui Ino din moment ce scrie astfel de articole care il discrediteaza in ultimul hal.E la mintea cocosului ca sluga lui Borza va inventa intotdeauna penibilitati pentru a discreditat conducerea actuala a pdl timis,dorinta de razbunare fiind mare

anonim a spus: (iulie 8th, 2011 at 02:33 )

cuvantul rusine a disparut de mult din dictionaru lu INO…din jurnalisl la postac e cale scurta…adica nah..de cateva mii de euro si de cativa cm de usine,dar pt el,nu conteaza…

golo a spus: (iulie 8th, 2011 at 07:44 )

maria, anonim, de cate ori l-ati periat pe ino cand ati sat fata in fata? nu e frumos ce faceti si sa amintiti de deontologie atunci cand vine vorba despre indivizi ca popoviciu sau ostaficiuc, care sunt demni de codul penal.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.