Al doilea meci amical al lui Poli, din cantonamentul austriac, a fost susţinut în compania formaţiei SV Austria Salzburg. Gazdele au fost învinse cu 3-0.
Terenul din Bischofshofen le poartă noroc alb-violeţilor. Poli a bifat cea de-a doua victorie din stagiul de pregătire de la Saalfelden, Austria. Uhrin a început partida cu Lepmets, Matei, Mera, ILie, Sepsi, Popovici, Poparadu, Pătraş, Rocha, Goga şi Axente titulari. Scorul a fost deschis încă din minutul doi, prin Goga. Rocha a dublat avantajul în minutul 31, după o minge trimisă de Axente. Prima repriză s-a încheiat cu 3-0 în favoarea bănăţenilor, după ce Goga şi-a trecut în cont dubla. În partea secundă pe teren au mai intrat Chiţu, în locul lui Pătraş, Popa, care l-a înlocuit pe Popovici, şi Nikolic, care a fost trimis în locul lui Goga. La scurt timp, Ricketts a intrat pe gazon, înlocuindu-l pe Axente. În cele 45 de minute scurse până la finalul partidei, niciuna dintre echipe nu a mai reuşit să marcheze, deşi Mera şi Popa au fost la un pas să modifice scorul. Poli-Austria Salzburg s-a încheiat cu 3-0. Următorul meci de verificare al alb-violeţilor este programat în 3 iulie, cu formaţia Trepca, din Kosovo. (sursa foto: politimisoara.com)
Comentarii prin facebook