Un grotesc personaj, coborât din tenebrele istoriei post-decembriste, apare tot mai des în ultimul timp în atenţia opiniei publice. Şi cum altcumva decât prin scandaluri sau poveşti de alcov? Numele lui, Miron Cozma, încă mai provoacă fiori printre foştii ochelarişti sau bărboşi din Piaţa Universităţii a anului de graţie 1990 sau în rândul jandarmilor snopiţi în bătaie la Costeşti în 1999. După câteva stagii prin puşcăriile patriei, personajul în cauză cică ar vrea să candideze şi la preşedinţia României. Un fapt care demnonstrează încă o dată degradarea în care a ajuns România în ultimii ani. Asta, în condiţiile în care are şi adepţi. Chiar şi prin Timişoara. Oraş unde Cozma are şi o casă, are şi familie şi unde mai trage din când în când.
În acest final de săptămână este aşteptat însă să vină cu mare fală, alături de un grup de ortaci, la un aşa-zis congres al revoluţionarilor. Alăturarea Miron Cozma – revoluţionari pare, la prima vedere, o contradicţie în termeni. Adică o frăţie a lupilor cu oile. A celor care s-au ridicat împotriva sistemului comunist şi a lui Ceauşescu cu omul care a făcut tot posibilul pentru amânarea democratizării României. Fiindcă acţiunile lui Cozma au avut darul de-a ne întoarce în timp, iar Occidentul, extrem de binevoitor iniţial, să ne întoarcă spatele. Am spus prima vedere, fiindcă lucrurile nu stau chiar aşa. Între aşa-zişii revoluţionari şi ortacii lui Cozma există însă multe puncte comune. În primul rând, nu mai e vorba de revoluţionari, ci de nişte profitori ai evenimentelor din decembrie 1989, ajunşi acum nişte îmbuibaţi. Adunările aşa-zişilor revoluţionari aduc mai mult cu întâlniri ale afaceriştilor în imobiliare (dacă ar exista astfel de întâlniri). Asta, pe lângă circul iscat de fiecare dată. Fiindcă, timp de două decenii, auto-proclamaţii lideri ai Revoluţiei din Timişoara, Bucureşti, Constanţa, dar şi din Văscăuţii din Vale sau Periprava s-au evidenţiat doar prin scandaluri, afaceri imobiliare sau de orice altă natură. Toate, în timp ce urmaşii celor care au murit în decembrie şi mulţi răniţi în evenimentele de atunci îşi duc traiul de pe o zi pe alta.
Principalul numitor comun a celor două tabere rămâne Ion Iliescu, cel care l-a inventat şi pe Miron Cozma şi a inventat şi celebrele „certificate de luptători”, de care au beneficiat oameni care nu au nimic în comun cu Revoluţia. Poate cel mai cunoscut exemplu este Bebe Ivanovici, deşi sunt şi la Timişoara câţiva revoluţionari de meserie, pe care zilele din decembrie 1989 i-a prins cu televizoare în braţe sau haine de blană pe umeri din magazinele sparte atunci. Aşa că, nefirească la prima vedere, alăturarea celor două găşti de profitori post-decembrişti nu este chiar aşa de deplasată. Iar combinaţia nu poate fi decât extrem de toxică şi urât mirositoare. De-a dreptul sulfuroasă!
Comentarii prin facebook