Socotind că face totul de capul lui într-un partid de apevişti*, mai cu table, mai cu stele, liderul UNPR Timiş, Ion Răducanu, a anunţat pe un ton marţial că va candida la preşedinţia consiliului judeţean împotriva actualului titular al postului, Constantin Ostaficiuc, zis „Brandu'”, omologul său de la PD-L Timiş. Bine, ar fi o discuţie dacă se pot numi omologi liderii unor partide atât de disproporţionate diu toate punctele de vedere! Supărarea celui care, fără niciun folos, „spărgea clanul” lui Gheorghe Ciuhandu la alegerile din 2008 este faptul că PD-L Timiş se împotriveşte numirii sale în funcţia de prefect. O funcţie pe care a negociat-o direct la centru. Oare dl Răducanu chiar credea că PD-L-iştii vor fi fericiţi că va veni el prefect şi îl vor aştepta cu braţele deschise? Aşa că, la mare supărare, Răducanu nu s-a sfiit să-i facă „nemernici” pe colegii din PD-L şi să ameninţe cu „mari dezvăluiri”. Ba chiar, aşa cum am arătat mai sus, vrea să candideze şi la preşedinţia CJ Timiş. Nu mai spunem că Răducanu are o durere mai veche, după ce PD-L-iştii au refiuzat să numească prin deconcentrate nişte UNPR-işti. Mai mult, cu tristeţe în suflet, chiar Răducanu a recunoscut că a primit doar două posturi, şi acolo numind, cu mari regrete, „specialişti”. Nasoală treabă, să pui specialişti pe post! Şi când te gândeşti că avea pregătit un plotonier pentru Finanţe, un tan-major pe la Direcţia de Sănătate şi un căprar pe la Învăţământ! Dar ăştia de la PD-L vor numai specialişti!
În fine, în mod cert, dacă anunţul cu candidatura îl prindea pe Ostaficiuc bărbierindu-se în faţa oglinzii, s-ar fi ales cu o tăietură de la un asemenea şoc. Apoi, s-o fi pus pe râs. Şi cum să nu râzi când te ameninţă şeful unui partid de 0,7%, atât cât este măsurat în sondaje UNPR Timiş! Cât despre ameninţările cu „dezvăluirile”, acestea sunt doar pentru copii. Nu-i vorba că nu ar exista motive, dar corb la corb nu prea îşi scoate ochiul. Fiindcă Răducanu chiar ar putea vorbi, dar la fel şi Ostaficiuc, despre, de exemplu, ce s-a ales după 1990 cu fostul patrimoniu al Cooperaţiei. Pentru cine nu ştie, evenimentele din 1989 i-a prins pe cei doi în posturi importante ale Cooperaţiei. Aşa că ameninţările lui Răducanu aduc cu cele ale unui văcar supărat pe moment pe sat. Iar gestul cu candidatura aduce cu al lui Don Quijote în faţa morilor de vânt. Cât despre anunţurile teatrale cu spargerea coaliţiei în Timiş, să fim serioşi. Care coaliţie? Poate ca cea din bancul în care, trecând un pod împreună cu un elefant, puricele strigă tare: „Ce mai tropăim!”.
*De la armata pe viaţă; termen cu destule nuanţe peiorative cu care militarii în termen denumeau cadrele militare.
Comentarii prin facebook