Au venit sa-si culeaga cannabisul, dar au fost saltati de politie

Au crezut că fac afacerea vieţii lor, plantând cannabis pe un câmp în apropiere de Ortişoara. În noaptea de luni spre marţi au venit să-şi culeagă recolta, dar au dat peste poliţiştii care îi urmăreau de câteva luni.

Doi tineri, de 22, respectiv 24 de ani care aveau o cultură ilegală de cannabis au fost prinşi în flagrant de poliţiştii de la Crimă Organizată şi de jandarmi. Plantaţia se afla pe un câmp din apropierea localităţii Orţişoara, în dreptul kilometrului 39 al viitoarei autostrăzi Arad – Timişoara. Poliţiştii antidrog i-au suprins în jurul orei 3, în câmp, unde veniseră să culeagă plantele mature. Cei doi tineri nu au vrut să recunoască faptul că plantaţia le aparţine. De pe plantaţie, poliţiştii au recoltat aproximativ 15 kilograme de frunze de cannabis. Sub coordonarea DIICOT Timişoara, poliţiştii de la Crimă Organizată i-au monitorizat pe cei doi vreme de patru luni. „Au încercat chiar să cumpere cannabis de la ei şi, pentru că nu au reuşit, au continuat să- urmărească”, a declarat Mircea Andreş, şeful DIICO Timişoara. „În data de 13 septembrie, în jurul orei 2,30, au fost depistaţi în flagrant doi tineri, care veniseră să îngrijească şi să recolteze cultura ilicită de cannabis din localitatea Orţişoara, constituită din 20 de plante ajunse la maturitate. În urma controlului autoturismului au fost găsite şase recipiente din material plastic de cinci litri care conţineau apă şi doi saci din rafie care conţineau o substanţă solidă de culoare închisă ce părea a fi îngrăşământ natural amestecat cu pământ”, se arată în comunicatul Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara. Traficanţii urmează să fie prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Ei sunt acuzaţi de trafic de droguri şi riscă o pedeapsă cuprinsă între trei şi 15 ani de închisoare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat

Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot vota și în străinătate. În diaspora sunt organizate 950 de secții de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, secţiile fiind deschise tim de trei zile, de vineri pănă duminică Secţiile de vot din diaspora au fost deschise la ora locală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița intră în „ultima turnantă” a sezonului de toamnă din Liga 2. După ultima pauză internațională a anului, mai sunt patru jocuri de campionat până în pauza de iarnă: acasă cu CSC Șelimbăr, în deplasare la Unirea Ungheni, acasă cu CS Afumați și din nou în deplasare, la FC Voluntari. Jocul cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei

Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

A fost lansată prima licitație pentru extinderea la patru benzi a Centurii Nord Timișoara

DRDP Timişoara a lansat astăzi pe SEAP procedura „Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de Ocolire Timișoara Nord, DN6-DN69 la patru benzi de circulație”. După selecția/validarea ANAP se va stabili și data de depunere a ofertelor. Termenul de realizare al SF-ului este de 12 luni. Varianta de Ocolire Timișoara Nord a fost primul sector al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost lansată prima licitație pentru extinderea la patru benzi a Centurii Nord Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
DRDP Timişoara a lansat astăzi pe SEAP procedura „Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de Ocolire Timișoara Nord, DN6-DN69 la patru benzi de circulație”. După selecția/validarea ANAP se va stabili și data de depunere a ofertelor. Termenul de realizare al SF-ului este de 12 luni. Varianta de Ocolire Timișoara Nord a fost primul sector al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost lansată prima licitație pentru extinderea la patru benzi a Centurii Nord Timișoara
Conform datelor companiei Rețele Electrice Banat, la primele ore ale dimineții de vineri, ca urmare a vântului puternic un număr de 23 de localități din județul Timiș erau fără alimentare cu energie electrică. Președintele Consiliului Județean Timiș a solicitat intervenția cât mai rapidă a echipelor companiei de electricitate pentru remedierea deficiențelor. Vântul puternic a lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 12.000 de timișeni fără curent electric. CJT cere intervenția rapidă a echipelor distribuitorului de electricitate
Contribuabilii români sunt avertizați de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să inducă în eroare destinatarii, avertizează reprezentanții Finanțelor. Mesajele false pot conține informații înșelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF avertizează asupra unor noi mesaje false în numele instituției
Clădirea cinematografului Studio, din centrul Timișoarei, a fost finalizată. După o investiție de cinci milioane de euro, cea mai mare parte bani de la Ministerul Culturii, îl locul vechiului cinema a apărut un hub cultural-cinematografic, cu două săli de vizionare, zone creative, dar și cu o grădină de vară, tot pentru proiecții, un roof –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul Cinema Studio e gata! Din 6 decembrie publicul e așteptat la proiecții de filme de cea mai bună calitate/FOTO

Top