Primaria da porumbeilor grau cu otrava de sobolani / FOTO

Porumbeii Timişoarei mor pe capete de câteva zile, fără ca autorităţile să sesizeze acest lucru. Numai săptămîna aceasta, în Piaţa Libertăţii au murit cel puţin câte 40 păsări zilnic. Alţi porumbei au fost observaţi morţi în Piaţa Victoriei şi în Piaţa Unirii.

Oamenii au povestit îngroziţi că păsările au murit după ce au mâncat grâu roz, otrăvit, pentru combaterea rozătoarelor. Otrava este prezentă în cantităţi foarte mari în diverse cotloane din zona centrală,  iar de data aceasta a fost dispusă în aşa fel încât  să aibă acces la ea şi păsările, nemaiexistând cutiile speciale în care intrau doar şoarecii sau şobolanii. Cetăţenii care au sesizat decesele păsărilor s-au izbit însă de nepăsarea autorităţilor. Poliţia Locală a promis că va „cerceta” cazul. Cei de la Direcţia Sanitar-Veterinară aşteaptă „mostre de cadavre”, dar nu pur şi simplu, ci doar cu trimitere de la medicul veterniar de circumscripţie. Asta, pentru că măturătorii stradali aruncă la gunoi cadavrele, iar pentru un inspector DSV ar fi prea obositor să aştepte, pe străzi, la orele potrivite, moareta porumbeilor. „Nu am primit până acum nicio probă. Cei care vor să ne aducă trebuie să anunţe mai întâi medicul veterinar de circumscripţie (n.r.Timişoaraare trei circumscripţii veterinare – Freidorf, Fabric şi Mehala)”, a declarat directorul DSV Timiş, dr. Adrian Popa. În cele trei mari pieţe centrale ale oraşului, la ceas de seară, zeci de păsări îşi aşteaptă în agonie sfârşitul. Otrava de pe boabele de grâu pregatite pentru rozătoare le provoacă hemoragii interne  fatale.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

Petre a spus: (noiembrie 12th, 2011 at 10:31 )

Ciupa , directorul directiei de mediu din primarie,orza,bere PDL-istul ( sotia lui s-a inscris la PSD ca sa prinda inca un ciolan in cazul in care ciuhandu pierde alegerile sau il i-a in custodie DNA-ul) sunt
vinovati pentru moartea porumbeilor. Bine ca au masini de serviciu Peugeot,Duster si se plimba pe banii cetatenilor.

pt petre a spus: (noiembrie 12th, 2011 at 13:34 )

petre, impusca te!

Timisorean a spus: (noiembrie 12th, 2011 at 16:54 )

Ciupa e un ticalos notoriu. Daca de el tine faza cu porumbeii, cinva tot i-o va plati. Eu nu stiu cum poate umbla fara sa-i fie frica, pe strada. Oricum, vine ea pdeapsa. Din cat stiu sta pe strada Cugir. Prea a omorat copaci si vitati in orasul asta. O sa te DOARA, Ciupa, o sa te doara! Crestinule, o sa te bata Dumnezeu pentru lucrurile astea. Dar pana atunci o vei primi de la timisoreni!

@timisorean a spus: (noiembrie 12th, 2011 at 17:39 )

ce faci tu se cheama instigare. intr un stat normal, te cauta politia dupa ip. si mai vb de Dumnezeu. de fapt, toti teroristii fac crime in numele unui Dzeu invocat de mintea lor bolnava

Teodor Balan a spus: (noiembrie 13th, 2011 at 00:01 )

Inteleg ca au gasit o solutie sa scape astfel de nevinovatii porumbei!!!… Ca de „restul” (pensionari, batrani, bolnavi), …. oricum are grija guvernul!….

alin a spus: (noiembrie 13th, 2011 at 00:54 )

PT @timisorean sa ma caute pe mine politia cand il prind ii dau cu ranga in cap celui care arunca otrava ma numesc iovanov alin

Vlad Craioveanu a spus: (noiembrie 13th, 2011 at 10:50 )

Intr-un stat normal politia il cauta pe jegu’ care a facut oroarea asta! Daca politia nu-si face treaba iar „autoritatile’ sunt de fapt infestate de CRIMA ORGANIZATA PDLPROASA, atunci TREBUIE ca cetatenii sa isi asume rolul pe care si l-au asumat si in ’89! MOARTE LOR, MOARTE LOR, MOARTE PDLPRELOR! Si tuturor hingherilor, talharilor, miseilor!

Vlad Craioveanu a spus: (noiembrie 13th, 2011 at 10:51 )

GADAFFI, BASESCU, SI SCLAVII CA HERESCU! La MOARTE, jivinelor!

mihai banatanu a spus: (noiembrie 13th, 2011 at 11:04 )

paranoia. pacat ca de ea nu se moare….

Elena Papes a spus: (noiembrie 13th, 2011 at 18:55 )

Ura, este mai mult pentru partidul respectiv, decit pentru moartea porumbeilor.
Sa ne ierte Dumnezeu! sint prea multi porumbei si fac multa murdarie, este ceva….ce nu putem lua o decizie corecta si benefica orasului nostru si a porumbeilor nostri, daca vrem un oras curat, atunci sacrificam pe ce-i ce-l murdaresc, imi cer scuze daca gresesc.

Anton Mihai a spus: (mai 2nd, 2012 at 11:14 )

ar tr inchis pentru asemenea fapte.Eu is columbofil si asa ceva e de nedescris.

Bebeto a spus: (august 9th, 2012 at 11:56 )

Sa nu aud „saracii porumbei” ….sunt o adevarata problema,murdaresc tot in calea lor si aduc boli. Mie acoperisul mi l au facut varza. Am langa mine un vecin columbofil si nu vrea sa inteleaga ca porumbeii produc pagube materiale majore inafara de zgomtul pe care il fac . Asa ca domnilor columbofili cand o sa intelegeti odata ca porumbeii sunt o problema ptr. vecini?

Bebeto a spus: (august 9th, 2012 at 12:01 )

Poate daca porumbeii distrug acoperisurile celor care le iau apararea ,si vor trebui sa investeasca cateva mii de euro bune in reparatii,poate atunci nu le vor mai lua apararea atat. Eu nu stiu cum de autoritatile mai permit cresterea porumbeilor in zonele urbane. Nu sunt deaccord sa i omoarea,dar cred ca trebuie interzisa crestera porumbeilor la oras.

mihai a spus: (septembrie 1st, 2021 at 20:53 )

Cui ii plac asa mult porumbeii sa ii duca acasa ! In afara de mizeria care o fac pe strada ,in poduri ,terase nu cred ca mai au si alte ” beneficii „! Ar trebui amendati cei care ii hranesc ,la fel ca si in Oradea.Atentie gainatul de porumbel pe langa faptul ca e acid ,distrugind cladirile, este si foarte toxic.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe

De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere. Gazdele au început în forță chiar din primul minut și au asaltat poarta lui Mikloș, foarte bun în acest meci. S-a terminat 3-1, dar scorul putea fi mult mai mare. După două victorii la rând, în campionat și în Cupă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sfantul Nicolae

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni

Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere. Gazdele au început în forță chiar din primul minut și au asaltat poarta lui Mikloș, foarte bun în acest meci. S-a terminat 3-1, dar scorul putea fi mult mai mare. După două victorii la rând, în campionat și în Cupă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe
Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița
Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an tradiționalul Concert de Crăciun. Acesta va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20.00, la Biserica Millennium. Concertul este o prezență constantă în calendarul sărbătorilor de iarnă din Timișoara, un moment de întâlnire înainte de Crăciun. Comunitatea italienilor îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium
Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde sunt incluse în proiectul derulat prin Regio Vest. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Orașului Sânnicolau Mare au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro
Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o sărbătoare sportivă, cu un cuplaj spectaculos de handbal și baschet! Ora 16:00 – Handbal Echipa bănățeană dispută ultimul meci al anului în Liga Zimbrilor, în compania celor de la CSM Sighișoara. SCM Poli vine după o înfrângere serveră de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet
Acest text nu este despre sărăcie. Este despre bogăția care nu își face datoria. Despre cei care au câștigat într-o societate care a pierdut. Și despre întrebarea pe care România o evită: ce datorăm comunității care ne-a făcut posibili? Ultimii 35 de ani au produs o clasă prosperă într-un stat fragil: antreprenori, profesioniști, investitori, lideri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când succesul devine datorie publică. Filantropie 1.0 – Manual de responsabilitate pentru câștigătorii tranziției
Primăria și Consiliul Local Ghiroda, în parteneriat cu Asociația ProDatina, organizează sâmbătă, 13 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, la Căminul Cultural din Ghiroda, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului: Gala Finalului de An și Festivalul de Datini, Colinde și Obiceiuri de Iarnă, ajuns la cea de-a XV-a ediție. Publicul este invitat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului se întoarce la Ghiroda pe 13 decembrie
Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie, seminarul științific cu tema „Practica analizei riscurilor geopolitice”. Evenimentul a fost susținut de Dr. Timothy Less, Senior Advisor for Geopolitics la Cambridge Centre for Risk Studies, Judge Business School, University of Cambridge. Seminarul a fost deschis de Prof. Dr. Dana-Maria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.