O întreagă armată s-a pus în mişcare, miercuri, la Timişoara, cu ocazia repetiţiei generale pentru parada de 1 Decembrie. Totul, spre disperarea șoferilor, care nu au știut de această acțiune și s-au văzut nevoiți să facă ocoluri însemnate pentru a ajunge la destinație.
Autorităţile s-au mobilizat exemplar cu această ocazie, cam ca pe vremea Epocii de Aur. TAB-uri ale Armatei, maşini anti-tero de la SRI, autospeciale ale Pompierilor şi maşini de intervenţie ale Poliţiei au ieşit la defilare pe bulevardul care leagă Gara de Nord de centrul oraşului. Timișorenii s-au înghesuit pe marginea arterei, aplaudând la scenă deschisă militarii. Repetiția generală a fost supravegheată, din aer, de trei elicoptere. Singurii nemulțumiți au fost șoferii, ai căror nervi au fost întinși la maximum. Timp de câteva ore, principalul bulevard care leagă Gara de Nord de centrul oraşului a fost închis circulaţiei. De Ziua Naţională, parada militară va începe la ora 11 şi va dura fix o oră. Potrivit prefectului Mircea Băcală, aceasta este cea mai mare paradă care are loc în Timișoara în ultimele două decenii.
Comentarii prin facebook