Antonescu nu stie daca va intra in cursa pentru presedintie!

Crin Antonescu nu e sigur că va candida la președinție. Liderul liberal spune că USL va câștiga alegerile parlamentare din acest an, chiar cu un scor mai mare decât cel de la locale. Antonescu a declarat însă, într-un interviu acordat Agerpes, că dacă Uniunea va pierde, va demisiona din fruntea partidului.

Crin Antonescu admite că în USL există unele disensiuni în ceea ce privește desemnarea unor candidaţi la locale. „Există probleme în multe locuri, pentru că nu e simplu să pui cap la cap şi să stabileşti circa 40.000 de candidaţi. Sunt partide care au oameni în funcţie, oameni foarte buni, există ciocniri de interese în multe locuri. Lucrurile înaintează în fiecare zi, aceste dificultăţi vor fi depăşite”, crede președintele PNL. El a criticat votul într-un singur tur. „Nu e normal să fie ales dintr-un singur tur primarul. Alegerile uninominale trebuie să-i confere câştigătorului o majoritate, indiferent de numărul celor prezenţi la vot, pentru a putea fi reprezentativ. Votul într-un singur tur dă şansa unor primari PD să-şi menţină locul, dar cred că victoria USL şi la alegerile locale va fi covârşitoare. La alegerile generale datele vor fi altele şi estimez un decalaj de cel puţin 10 procente între scorul USL la alegerile locale şi cel la parlamentare”, a mai spus Antonescu. „În ce scenariu aş demisiona de la conducerea PNL? În scenariul în care USL nu câştigă alegerile parlamentare. Înţelegând prin asta formarea următorului guvern”, a spus Crin Antonescu. Întrebat despre alegerile prezidențiale și despre posibilitatea ca Mihai Răzvan Ungureanu să fie contracandidatul său, președintele PNL a nuanțat problema. „2014 este foarte departe şi mi-e greu să ştiu şi dacă eu voi candida, darămite dacă domnul Ungureanu va candida sau altcineva. Cred că toate posibilităţile sunt deschise”, a conchis șeful liberalilor. (sursa foto: romanialibera.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total Calea Șagului, de la pasajul de intrare în oraș până la Piața Mocioni. Investiția va permite prioritizarea transportului public prin benzi dedicate, asigură două benzi auto pe sens pe mai bine de 80% din lungime și reduce poluarea. Primăria Municipiului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o mare dezamăgire din partea echipei naționale. Amintim, după ce a bătut în deplasare, selecționata tricoloră pregătită de antrenorul Timișoarei s-a făcut de râs acasă, pierzând inexplicabil calificarea în ultimul baraj pentru Campionatul Mondial cu Norvegia. România a învins joia trecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de Competențe antreprenoriale, financiare și juridice

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului gratuit de Competențe antreprenoriale, financiare și juridice, autorizat conform O.G. nr. 129/2000. Acesta este organizat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide – Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest”. Cursul este co-finanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de Competențe antreprenoriale, financiare și juridice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis în fermecătoarea Turcie, ţara orașelor antice, a castelelor și tradițiilor orientale. Transportul este cu autocarul, iar asistența din partea firmei va fi pe tot parcursul excursiei. Prețul excursiei este de 499 euro + 545 lei / persoană As Tour vă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Agenţia As Tour vă invită la un circuit de neuitat în fascinanta Turcie: Istanbul – Ankara – Cappadocia
Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din localitatea arădeană Secusigiu! ”La data de 27 martie 2026, în jurul orei 15:00, poliţiştii arădeni au fost sesizaţi despre faptul că, în localitatea Secusigiu, o persoană este decedată. Având în vedere circumstanţele, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doliu în IPJ Timiș! Șeful de post din Sânpetru Mare s-a sinucis în cimitirul din Secusigiu
Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total Calea Șagului, de la pasajul de intrare în oraș până la Piața Mocioni. Investiția va permite prioritizarea transportului public prin benzi dedicate, asigură două benzi auto pe sens pe mai bine de 80% din lungime și reduce poluarea. Primăria Municipiului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde
Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o mare dezamăgire din partea echipei naționale. Amintim, după ce a bătut în deplasare, selecționata tricoloră pregătită de antrenorul Timișoarei s-a făcut de râs acasă, pierzând inexplicabil calificarea în ultimul baraj pentru Campionatul Mondial cu Norvegia. România a învins joia trecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu
Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni, nu este prevăzută și închiderea CET Sud Timișoara. În conformitate cu documentul, se vizează mutarea producției de energie termică pe gaz. Ordonanța de urgență privind unele măsuri pentru decarbonizarea sectorului energetic, adoptată ieri de Guvern, vizează reducerea treptată a producției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și în acest an deschiderea temporară a unui punct de trecere a frontierei pietonal și naval, pe canalul Bega. Prima dată acesta va fi disponibil pentru traversare, pietonal și cu bicicletele, în acest weekend. Din mai va putea fi tranzitat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin
De luni, 30 martie, intră în vigoare primele restricții de circulație aplicate pentru demararea lucrărilor de reabilitare în zona Piața Traian. Constructorul care execută lucrările de regenerare urbană din cartierul Fabric se mobilizează pentru primele intervenții în Piața Traian, Piața Romanilor, pe axa Dacilor – Ștefan cel Mare și în zona Sinagogii. În acest context,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se introduc primele restricții de circulație rutieră în Traian, pentru reabilitarea zonei
În zona unde viitoarea Centură de Vest a Timișoarei va întâlni drumul național, lângă localitatea Săcălaz, a fost zilele trecute activitate intensă. Constructorii obiectivului au realizat lucrări la drumurile tehnologice, în timp ce arheologii au săpat după vestigii istorice. Și au avut succes. Pe șantierul de pe centura Timișoara Vest se desfășoară lucrări de descărcare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Săcălaz au fost sarmați. Centura Vest, primele descoperiri arheologice/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.