„Don Quixote” vine de la Kiev

Una dintre cele mai cunoscute companii de balet ale lumii revine la Timişoara. Teatrul Municipal de Operă şi Balet din Kiev prezintă luni, 14 mai, de la ora 19, pe scena Operei Naţionale Române, baletul în trei acte „Don Quixote”.

Timișorenii vor avea parte de un spectacol-bijuterie, ai cărui protagonişti sunt Natalia Matsak şi Denys Nedak, prim-solişti ai Operei Naţionale din Kiev. Decorurile fastuoase, costumele pitoreşti, puterea de seducţie a poveştii şi, mai cu seamă, incontestabila clasă a şcolii ex-sovietice de balet vor captiva spectatorii, pentru a-i convinge să-l însoțească pe „Cavalerul rătăcitor” în aventurile sale.
Turneul la Timişoara al teatrului de balet din Kiev este realizat de Spectacles Art şi Zetia Organisation din Elveţia, instituţie care se ocupă, de peste 15 ani, cu organizarea şi promovarea unor evenimente artistice de anvergură în estul şi în vestul Europei. „România este împânzită de afişe mincinoase care anunţă false evenimente, turnee inexistente sau distribuţii fără acoperire. Este un fenomen grav care, din păcate, induce confuzie şi dezamăgire în rândul spectatorilor. Încercăm să contracarăm această tendinţă, oferind o capodoperă a baletului clasic, într-o montare care s-a impus pe marile scene”, spune managerul de turneu Tamara Zetia.
Biletele pentru spectacolul de balet „Don Quixote” au, pe categorii de locuri, preţuri cuprinse între 80 şi 150 de lei și se găsesc deja la Agenţia Operei.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Aeroportul International Timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Culmea traseismului: s-au reînscris în PSD la două săptămâni după ce au demisionat din partid

Indiscutabil, una dintre bolile grave ale clasei politice românești este traseismsul. Deja mutările de la un partid la altul au ajuns o banalitate pentru politicienii români. Și totuși, doi deputați din Brașov au întrecut orice limită, după ce, în decurs de numai două săptămâni, ei au demisionat din PSD, s-au înscris în Pro România, apoi au demisionat din Pro România și s-au reînscris în PSD.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Culmea traseismului: s-au reînscris în PSD la două săptămâni după ce au demisionat din partid
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Se poate! Derby violet câştigat de Timişoara contra Piteştiului

A fost spectacol în Sala „Constantin Jude”. Cristi Bota a adus un elan ofensiv vizibil, iar băieţii săi au obţinut primul succes în actuala formulă, după ce runda trecută a pierdut nemeritat la Cluj. Astăzi, SCM Timişoara a învins Piteştiul cu 99-83, după un meci pe care l-a dominat clar. Doar debutul partidei a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se poate! Derby violet câştigat de Timişoara contra Piteştiului
CCIAT

Social vezi arhiva Social

Misiuni de patrulare ale polițiștilor, jandarmilor și pompierilor în localitățile fără curent din Timiș

Din această seară, echipaje formate din pompieri, polițiști și jandarmi vor efectua misiuni de patrulare în localitățile nealimentate cu energie electrică, pentru a putea interveni la cazurile de urgență. Primarii localităților au fost anunțați de prezența echipajelor pentru le cere ajutorul în cazul în care există persoane cu probleme. Decizia s-a luat la o videoconferință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Misiuni de patrulare ale polițiștilor, jandarmilor și pompierilor în localitățile fără curent din Timiș

Economic vezi arhiva Economic

S-a semnat contractul pentru construcția Centurii de Sud a Timișoarei! Are garanție zece ani

La Timișoara s-a petrecut un moment... istoric. S-a semnat, după 12 ani, contractul pentru realizarea Centurii Sud, cu o lungime de aproape 27 de kilometri, pe o singuru bandă pe sens. Valoarea totală a proiectului este de 58 de milioane euro. La semnarea contracului a fost prezenta șeful CNAIR, Narcis Neaga.
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a semnat contractul pentru construcția Centurii de Sud a Timișoarei! Are garanție zece ani

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Din această seară, echipaje formate din pompieri, polițiști și jandarmi vor efectua misiuni de patrulare în localitățile nealimentate cu energie electrică, pentru a putea interveni la cazurile de urgență. Primarii localităților au fost anunțați de prezența echipajelor pentru le cere ajutorul în cazul în care există persoane cu probleme. Decizia s-a luat la o videoconferință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Misiuni de patrulare ale polițiștilor, jandarmilor și pompierilor în localitățile fără curent din Timiș
Nu mai puțin de 29 de școli din Timiș vor rămâne închise și mâine, după două zile în care toți elevii timișeni au stat acasă din pricina condițiilor meteo nefavorabile. Lipsa curentului, a căldurii sau a apei sunt cauzele pentru care unitățile de învățământ vor rămâne închise mâine, 19 decembrie. Lista completă a școlilor care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 31 de școli din Timiș rămân închise mâine / UPDATE
Primarul Nicolae Robu este mulțumit de modul în care s-a acționat pentru deszăpezirea străzilor din Timișoara. Ba chiar spune că nu s-a lucrat cu nimic mai prejos decât dacă primăria ar fi avut contract de deszăpezire. Doar timișorenii n-au văzut nimic din toate acestea. De sâmbătă, de când au căzut primele ninsori, locuitorii urbei de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu joacă în alt film decât timișorenii. Primarul e convins că deszăpezirea s-a făcut ca la carte
În luna octombrie 2017, fostul șef al DRDP Timișoara, Horațiu Simion era demis din funcție, imputându-i-se lipsa parapeților la Coronini, acolo unde o mașină cu cinci persoane a plonjat în Dunăre. În urmă cu o zi, cântăreața Anca Pop își pierde viața după ce ajunge cu mașina în Dunăre, tot într-o zonă fără parapeți. Va fi schimbat și actualul șef al DRDP Timișoara, Cristian Ispravnic? Indiciu ajutător: Simion nu era membru de partid, Ispravnic e mare mahăr în PSD Arad.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât o fi de Ispravnic șeful DRDP Timișoara, dar lipsa parapeților la Dunăre a mai făcut o victimă. Predecesorul său a fost demis din acest motiv