Cătălin Cazacu a câștigat etapa a doua din Cupa ROSBK, desfășurată în perioada 20-22 aprilie la Pannonia-Ring, în Ungaria. Echipa timișoreană Taifun Racing a fost reprezentată la această etapă de trei piloți: Cătălin Cazacu și Florin Neacșu, la clasa Superbike, respectiv Cosmin Costescu, la clasa Supersport.
Circuitul Pannonia-Ring are o lungime de 4.740 m și a fost special construit pentru motociclete. Este considerat printre cele mai tehnice trasee care vizează atât experiența piloților, cât și setările motocicletelor.
Încă de vineri, Cătălin Cazacu și-a impus un ritm bun în antrenamente și a obținut o poziție bună pe grila generală pentru cursa de duminică. „A fost a doua etapă la care am concurat pe motocicleta BMW S1000RR și m-am simțit mai mult mai confortabil. Câștigarea acestei etape mă face să aștept cu nerăbdare următoarea întrecere”, a declarat Cazacu.
Cosmin Costescu a încheiat calificările pe poziția patru în rândul piloților, iar ziua cursei a fost cu noroc pentru el. „Am reușit să revizionăm suspensia motocicletei cu ajutorul partenerului nostru de la Pannonia-Ring și am compensat din puterea mai slabă a motocicletei. La start am pornit bine și locul trei obținut la sfârșitul cursei a fost mai mult decât puteam să sper”, a spus, mulțumit, pilotul timișorean, în același timp managerul echipei.
Următoarea etapă din calendarul pe care echipa Taifun Racing și l-a propus este programată la Brno, în Cehia, peste trei săptămâni.
Comentarii prin facebook