Sorin Grindeanu: „Timisorenii nu au nevoie sa cerseasca nimic de la Bucuresti, cerem doar ce meritam”

Sorin Grindeanu, candidatul USL pe Colegiul II Deputaţi Timişoara, s-a înscris în PSD în 1996, la trei zile după ce partidul pierduse alegerile în fața CDR. La început a fost privit cu suspiciune de proaspeții colegi. Apoi a început să urce în partid. Din 2008 este viceprimar al Timişoarei. În 2011, a fost suspendat, timp de patru luni, de BPJ al PSD Timiș, dar a revenit rapid. Acum, din postura de candidat USL pentru un fotoliu de deputat pe Colegiul II Timişoara, este creditat cu cele mai șanse de a obține un scor record pentru Timiș, la alegerile din decembrie.

Părăsiţi funcţia de viceprimar al Timişoarei, pentru una de deputat. Veţi fi unul dintre sutele de deputaţi. Merită?

Fiecare funcţie are importanţa ei, şi cea de viceprimar, şi cea de deputat. Eu am avantajul că ştiu mai bine decât alţii nevoile oraşului dincolo de prespectiva locală. Nu numai eu, ci tot grupul de candidaţi la parlamentare al USL Timiş putem mai bine să promovăm proiectele locale în Parlamentul României.

Din ce poziţie s-ar putea face mai multe lucruri pentru Timişoara, din cea de viceprimar sau cea de deputat?

În mod cert, ai mai mult de lucru la Primăria Timişoara decât în parlament, dar dacă vrei să îţi iei în serios rolul de parlamentar este altceva. Cunoscând realităţile locale, ştiu, după experienţa de patru ani ca viceprimar, de ce avem nevoie. Se pot face mai multe pentru tot ce înseamnă scoaterea Timişoarei dintr-o anumită autoizolare de Bucureşti. Am mai spus-o, nu cerşim nimic. Timişorenii nu trebuie şi nu au nevoie să cerşească nimic de la Bucureşti. Cerem doar ceea ce merităm.

Puteţi da un exemplu concret de proiect în sprijinul Timişoarei care se poate face doar din băncile parlamentului?

Sunt multe proiecte pe care noi, ca oraş, nu le putem face singuri. Sau le putem face, dar într-un timp mult mai lung doar din resurse proprii. Dacă am beneficia şi de ajutorul guvernamental, ar putea fi făcute într-un timp mult mai scurt. Aici este cheia.

Un proiect de acest gen este cel legat de cele două poduri peste Bega de care Timişoara are nevoie. Acestea nu se pot face decât cu spijin guvenamental. Alt proiect ar fi descărcarea de pe autostradă. În acest moment avem două descărcări, una la Giarmata şi una la Ianova, care nu poţi zice că sunt pentru Timişoara. Trebuie să avem o descărcare normală pentru timişoreni.

Spitalul de copii este o altă idee ce poate prinde contur mai repede cu sprijin de la Bucureşti. Am adunat până acum peste 30.000 de semnături şi am riscat faţă de ceilalţi competitori, dacă nu m-aş fi descurcat în această primă fază. Câteodată este cazul să trecem de la stadiul de promisiuni la angajamente clare. M-am angajat că fac tot ce pot să construim acest corp B al spitalului de copii.

„Da, reuşim”, ca să parafrazând sloganul dumneavoastră, se referă la mai multe proiecte pentru Timişoara sau doar la spitalul de copii?

Demersul cu spitalul de copii nu aş vrea să îl amestec cu politicul. Acolo m-au rugat şi cei de la fundaţie, şi cei de la spital să fiu un fel de port-drapel. Le mulţumesc că, până în stadiul ăsta, mi-am îndeplinit bine jobul la care m-am angajat. Cea mai importantă parte acum urmează. Să facem tot ce este necesar să primim finanţare guvernamentală pentru proiect. Asta se poate face mai bine de la Bucureşti

Plecarea la Bucureşti are legătură şi cu prietenia care vă leagă de Victor Ponta?

Da şi nu. Nu ascund faptul că Victor Ponta îmi este prieten, dar, dacă nu aş fi vrut să fac acest pas, aveam destule argumente să nu-l fac. Sigur că mi-a spus şi el să merg acolo, dar şi eu mi-am dorit să merg. Am avut şi discuţii în familie, şi cu prietenii, şi cu colegii din politică, dar până la urmă eu am vrut să încerc să ajung în Parlament şi să ajut Timişoara cu tot ce ştiu. Sunt un tip bătăios. Nu cedez foarte uşor şi o să fiu la fel de bătăios şi în parlament dacă voi avea încrederea şi voturile timişorenilor.

Aţi demarat o amplă campanie pentru sprijinirea spitalului de copii. Cât din demersul dumneavoastră a avut conotaţie electorală?

Nu vreau să zic din start că nu are nicio conotaţie electorală, dar totodată nu aş vrea să o amestec foarte mult. E cazul să trecem dincolo de promisiuni la angajamente. Unii pot să zică „uite, Grindeanu candidează şi promite aia şi aia”, dar, pe cealaltă parte, nici Grindeanu şi nimeni altul implicat în acest proiect nu va duce spitalul acasă. Va rămâne pentru Timişoara şi dacă e primar Robu sau nu, şi dacă Grindeanu e parlamentar sau nu.

Când şi cum se va finaliza acest proiect privind spitalul de copii?

La primărie suntem în faza de licitaţie pentru proiectare. Trebuie să terminăm toate fazele premergătoare unei finanţări guvernamentale. Sper să grăbim aceste proceduri, ca până la sfârşitul anului să putem obţine o parte din bani. Construcţia va costa 7-8 milioane euro, cu aparatură, suma aproape se dublează. Asta se poate face în patru ani cu posibilităţile locale. Dacă primim măcar jumatate de sumă de la guvern, putem face această constucţie şi în doi ani. Vorbim de o clădire de opt niveluri.

Pe care dintre colegii din consiliul local l-aţi susţine să vină în locul dumneavoastră pe funcţia de viceprimar? Sau e vorba de cineva care va intra acum în CL?

În momentul acesta sunt şapte consilieri PSD în Consiliul Local Timişoara. Dacă nu mă înşel, cel care intră este domnul Bârsăşteanu. Toţi cei şapte au şanse, unii în mai mare măsură, alţii în mai mică măsură. Nu pot lua o astfel de decizie. Ea trebuie analizată în BPJ şi discutată cu colegii de alianţă. Deciziile privind funcţia de viceprimar al Timişoarei nu pot fi luate ca în cazul unei comune de la capătul judeţului. Cu tot respectul pentru acea comună.

Aţi mai vrea să spuneţi ceva?

(Râde) Şi aşa am avut impresia că am spus mai mult decât ar fi trebuit să spun.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

44 comentarii pentru acest articol

Ani a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:41 )

Cel mai echilibrat politician din Timisoara

Darius a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:41 )

Sper sa reusesca domnul Grindeanu tot ce si-a propus!

Marius a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:43 )

Domnul Grindeanu are cea mai buna campanie dintre toti candidatii USL din Timis. Bravo

Alex a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:44 )

Respect pentru acest om!! Chiar a facut multe pentru Timisoara. Sa speram ca va face si in continuare!

Aura a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:45 )

Da.Reusim Impreuna

Laurentiu a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:45 )

Sorin Grindeanu ma face mandru sa fiu timisorean! Respect

Cristi a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:46 )

Sper ca domnul viceprimar va avea cele mai multe voturi de pe colegiul sau la alegerile parlamentare!!

Ana a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:48 )

Bafta in campanie!!

Laura a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:49 )

Domnule Grindeanu aveti cea mai buna campanie din ultimii 20 de ani din Timisoara! Felicitari dumneavoastra si echipei dumneavoastra!

Mihai a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:50 )

Da.Reusim Impreuna

Lau a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:51 )

Domnul Grindeanu este cel mai activ candidat! Este non stop printr cetateni si asa a fost si in periaoda cat a fost viceprimar! Bravo

Bogdan a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:52 )

Felicitari pentru campanie! Sper sa va implicati pentru timisoreni si dupa ce ajungeti la Bucuresti!

Andra a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:53 )

Sorin este un om deosebit! Bravo pentru tot ce faci si ai facut!

Ionut a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:54 )

Locuiesc in Freidorf si vreau sa va felicit pentru tot ce ati facut si faceti pentru aceasta zona! Multumim

Adrian a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:54 )

Un om de nota 10!!!

Daniel a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:56 )

Excelenta initiativa ati avut cu spitalul de copii! Felicitari!

Paula a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:56 )

Un candidat cinstiti si onest care merita sa fie votat!

aiurel a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:57 )

domule grindeanu, vedeti ca prea multi postaci de felul asta va dauneaza grav imaginii. mai usor cu laudele, ca incep sa dea pe din-afara.

Chitu a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 09:57 )

Votati Sorin Grindeanu!!!

Miha a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 10:02 )

Felicitari pentru campania de pana acuma!!

Pavel a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 10:20 )

Bafta in campanie!!!

M. Tolcea a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 10:28 )

sa te pup in fund mai Grindene! …numai sa ma lasi in continuare pe postul de director la muzeu…

Dani a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 10:33 )

Felicitari pentru initiative si camapnie!!

Consuela a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 10:35 )

Un om deosebit! Respect

Lorena a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 10:36 )

Sper sa castigati domnule Grindeanu! Cu toate ca o sa regret si ca nu veti mai fi viceprimar!

Caius a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 10:37 )

Votati USL. Votati Sorin Grindeanu!

Anna-Maria a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 10:38 )

Tot asa sa o tineti si veti castiga sigur!!!

anti-postaci a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 10:45 )

prea multi postati pe cm patrat dauneaza grav sanatatii electorale :))

corinutza a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 10:49 )

Alain o are mica!

@anti-postaci a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 11:03 )

si a bunului simt, care vad ca le lipseste cu desavarsire acestor postaci cu dedicatie.

Bojin a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 12:31 )

Felicitari celor ce posteaza!!! Ma faceti mandru, mai mandru ca la al 14-lea congres

daniel a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 12:38 )

Să ajungi ca un papagal opărit dacă nu faci rost de bani de la Bucureşti ca să construieşti spitalu ăla de copii?

iulian a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 14:13 )

se complica treaba cu tovarsu grindeanu daca nu reuseste sa ridice spitalul de copii.

vasilica a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 14:35 )

Stima noastra si mandria Grindeanu – Romania!

Paul a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 15:32 )

Populistule,nu mai strica atat de multi bani pe articole de presa,ca lumea oricum te stie si nu te voteaza nici neamurile.Esti de 8 ani in administratie si nu ai facut nimic.Pe cine mai prstesti ca o sa rupi norii acum.

doar banat a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 15:41 )

cu bordelu-n carca iești ca alifia de galbenele pentru cancer. n-ai sa schimbi nimic in psd iar in tim o sa maziliti tot ce prindeti.

va cunoastem prea bine, in romania veți impune modelul mazare/dragnea. grindeanu va fi un simplu papagal de provincie, mai ales daca ponta iese din ecuatia puterii.

Flavius a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 15:46 )

Asa de bucuros eram daca castigai,ca scapam de o mizerie din primarie,dar in acelasi timp asa de mult ma intristam ca mai intra o mizerie in Parlament.Asa ca o sa ma consolez ca mafia din primarie va cotinua sa functioneze,cu fratii Cristescu la butoane,si grindeanu calul de bataie

george a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 16:04 )

nu vrei sa implici proiectul „spitalul de copii” in campanie,dar o faci..pana acum nu ai facut nimic pt tm,acum poti face…la fel si cu canalizarile..nu incerca sa prostesti lumea k esti „bunul samaritean” k n-o musca nimeni..

dana a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 16:08 )

„E cazul să trecem dincolo de promisiuni la angajamente” spune grindeanu…da, pt ca pana acum nu a facut nimic, decat sa promita..inca nu v-ati saturat de promisiuni??? pe bune oameni..deschideti ochii..

maria a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 16:10 )

abia dupa 4 ani a avut tupeul sa le puna oamenilor in posta cereri pt canalizare…pana acum, timisoara nu a avut nevoie de asta?..pana acum nu a putut folosi stampila primariei sa faca asta…ca doar tot vice a fost…nu…dc? pt k acum e campanie…pt k acum are nevoie de simpatia oamenilor, de votul lor…k apoi sa plece la “ciolan” in Bucuresti si sa uite de promisiunile facute…

cristi a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 16:18 )

voi astia care il ridicati in slavi pe Grindeanu…sunteti platiti sa faceti asta, sau doar mai mergeti si voi prin cluburi cu el, rupti de beti, sa convingeti lumea sa-l voteze? “votati-l pe grindeanu, bea de rupe si stie ce inseamna viata de noapte”..un mic ajutor din partea mea,in caz k nu stiti cum sa abordati lumea…

Sabau a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 16:29 )

Cat adevar graieste grindeanu:))el pleaca in Parlament pentru ca stie foarte bine administratie si poate sa ajute orasul si mai mult…Si cand ajunge acolo,revine in Timisoara dupa 4 ani,cand incepe urmatoarea campanie electorala

Dani a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 16:44 )

Asa e sorinel,reusim impreuna,dar cum dracu numai in prag de alegeri reusim?pana acum ce s-a intamplat,ca vorba aia,esti in primarie de 8 ani.crede-ma pe cuvant,nu mai pune nimeni botul la gargara ta

Iulia a spus: (noiembrie 27th, 2012 at 14:25 )

Imi place enorm sa citesc comentariile postacilor si sa fac o sinteza: pro si contra cam fifty-fifty! deci sanse sunt ! Eu nu-l cunosc indeajuns de bine, dar cred in tineretea lui, in dorinta lui si in planurile lui pentru care are putere sa se bata. E in colegiul meu ii fac loby si il votez!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara

Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie

O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Top