Revolta de la Dudestii Noi

În timp ce unii primarii importanți ai USL fac pe bufonii în roluri de Suleyman, alții udă palmieri sau patronează echipe de fotbal în Liga lui Mitica, iată că există și edili care observă cum stau lucrurile în această țară. Unul dintre ei este tânărul primar din Dudeștii Noi, liberalul Alin Nica. Care a avut o intervenție extrem de dură la adresa actualului guvern. Și nu este vorba de o intervenție luată la nervi, ci bazată pe observații asupra unei stări de fapt, mai exact e vorba de centralismul exacerbat.

Principala idee sesizată de primari este încălcarea de către guvernanți a principiului descentralizării locale. De ani de zile, la nivel de discurs politic sau de promisiuni electorale se vorbește extrem de mult de autonomie locală, de descentralizare efectivă. O descentralizare care înseamnă, în primul rând, un transfer de competențe către unitățile administrative de bază, adică primariile. Or, aceste primării funcționează exact ca niște instituții guvernamentale, atribuțiile primarilor și ale consiliilor locale fiind extrem de reduse.

O descentralizare fiscală reală înseamnă ca cea mai mare parte din impozitele și taxele culese pe raza unei unități administrative să rămână acolo. Fapt ce nu se întâmplă. Banii merg la guvern, care îi redistribuie pe criterii clientelare sau de partid. Astfel de probleme au fost ridicate și de primarul Alin Nica. „Să desființăm primăriile și consilile locale și sa guvernăm direct de la București”, s-a revoltat, pe bună dreptate, Nica.

Mai mult, el a avut curajul să-l atace frontal pe „marele star” USL în probleme de administrație locala și regionalizare, Liviu Dragnea. Spun curajul fiindcă altor primari cu mult mai mare forță și politică, și administrativă le este pur și simplu frică să spună și cel mai mic lucru negativ vizavi de guvern. Mă refer aici inclusiv la primarul Timișoarei, Nicoale Robu, care nu mai obosește cu osanalale la adresa Guvernului USL. Un servilism față de un guvern care și-a bătut pur și simplu joc de Timișoara și de toate proiectele sale, începând de la șoseaua de centură, Gara de Nord, Clinica de Oncologie, sala de sport, bazin olimpic etc. Mai mult, având în vedere că bugetul Timișoarei este unul dintre cele mai mari din țară, Robu ar trebui să fie unul dintre cei mai mari fanatici ai descentralizării fiscale. Și nu este.

În stilul lui aroganto-miștocăresc, premierul Victor Ponta a taxat revolta primarilor de comune ca fiind un șantaj la adresa guvernului al unor oameni care au probleme cu ANI. Or, nicăieri în documentul-protest al edililor nu se vorbește despre ANI, ci de probleme reale din administrația locală. Mai mult, primarii, majoritatea aparținând USL, au mers până la sesizarea unor structuri ale Uniunii Europene privind încălcarea autonomiei locale în România. Fiindcă altfel se pare că nu se poate face nimic în țara asta.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Ioan Savu a spus: (august 24th, 2013 at 16:22 )

Pai ce pazesc miile de timisoreni? De ce nu ies in strada toti acuma, ca sa ceara descentralizarea si oprirea jafului?

NERO CEL NEBUN a spus: (august 24th, 2013 at 16:44 )

subscriu la opinia d-lui ioan savu, in strada in mars pana la bucuresti ar trebui zeci, sute de mii de oameni din toata tara sa iesim, pentru a se demonstra idioatei de clase politice ca taurul trebuie luat de coarne indiferent de ce partide sunt la guvernare.

scolaru'ntirziat a spus: (august 24th, 2013 at 17:47 )

Să trăiască domni’ primari care or început revolta
Împotriva alor lor şi-npotriva lu’ domn’ Ponta
Dînşii se plag că la fonduri îs tare centralizaţ
Unii nu primesc nimic şi rămîn cu banii daţ
Şefu lor în atitudini este unu’ domnu’ Nica
Ce de dînşii s-o luat nu le poartă deloc frică
Ba zic unii o minune că l-o atacat frontal
Pe domn’ Dragnea ce-n judete-i ca un fel mareşal
Zice omu’ că-s minciuni că la fiecare vot
Ne promit descentralizare şi ne-o dau apoi în bot
Mai zice domn’ Nica acolo pe-ndelete Primaria si consiliu’ să ajungă iar sovete
În frunte conducatori tot un fel de comisari
Numiţi de la capitală ca pe vremea lu’ Ciun Lai
Apoi treaba că repet şi că tot am repetat
La noi bugetu’ îi suptire de cînd Titu o pupat
Vreo treizeci de pedelei cu care s-o infraţit
Şi cu care pana az’ tot într-una s-o iubit
Mai are vreo doi pepişti d’ăia dalu’ domnu’ Dan
Pe care aproape-i ţine,iara dinsu-i paravan
Alta ar fi că revoltaţi îs ăia ce-or căpătat
Cînd bugetu’ o fost în ţară tot asa centralizat
Ba se lăudau în presă cu lucrările măreţe
Alături dă ăi de sus defilau apoi in pieţe
Pot acuma ca să ceară de sus descentralizare
Co-r primit bani de şosele,apş şi canalizare
Ani de-a randu’ la guverne erau danşii favoriţii
Or curs banii „căcarău” la ei pentru investitii
Dacă aveau un drum dă piatra,or apa de la fîntînă
Mai aveau bani la buget,mai aveau dare de mîna
Mai ziceau de banii lor dac’ aveau în parohie
Un butic şi un bufet poate şi-o sifonărie .?.
Or atuncia pe cei care doreau descentralizare
Îi făceau imperialişti că scot ţara la vînzare
Sigur unii or muncit chiară că sunt si ochei
Numa’ că făr’ de tătuci azi ar nişte pigmei

gnu a spus: (august 24th, 2013 at 19:10 )

@Ioan Savu
Pt. ca le este mai usor sa se planga pe la colturi ca nu’i ajuta cei de la Bucuresti. De ce sa faca ei ceva pt ei, si poate si pentru altii din tara care ar putea lua exemplu? Ca doar nu’i vorba de poli, in oricare din cele doua forme ale ei XD….

bissi a spus: (august 25th, 2013 at 00:13 )

….tzara de kkt. nu va facetzi probleme , nu mai dureaza mult si Ro va fi oricum condusa in totalitate de tzigani…..poate va fi mai bine !!!!

Dubyn a spus: (august 25th, 2013 at 00:58 )

Robu este doar o „parasuta” aterizata fortuit la Primaria Timisoarei. Va zbura de acolo la alegerile din 2016.

sorin a spus: (august 25th, 2013 at 11:09 )

Nu trebuie mers la Bucuresti ,PREFECTUL reprezinta guvernul in teritoriu,iar noi avem o marioneta,la fel si consiliul judetean,niste milogi.

sorin a spus: (august 25th, 2013 at 16:03 )

robu in 2016 zboara din functie,cel mai slab primar al timisoarei de la revolutie.-ciuhandru era om,

sorin a spus: (august 25th, 2013 at 16:03 )

robu sluga usl-ista

Borat a spus: (august 25th, 2013 at 21:44 )

Asta micu de la dudesti se mișca bine, construieste fara Udrea si fara alti regateni borati, sa vedem cât îl tine. Sper sa nu-l
pacaleasca gunoaiele astea fiindcă-i de buna credință. UE Ponta&!

Omu' vechi a spus: (august 25th, 2013 at 23:26 )

Se baga-n seama singur cantaretzu’ asta liberal. Vai de pu…lui. Numa gura-i de el. Primar de comuna cat un sat.. ..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică

Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.