Au anunțat un protest cu o vacă, dar au venit, până la urmă, cu două! Câteva sute de studenți din toată țara au protestat, miercuri seară, la Timișoara, nemulţumiţi de creşterea taxelor de cămin şi de finanţarea necorespunzătoare a educaţiei.
Stoia, despre Garboni: „N-am nimic de impartit cu el, ne invartim in lumi diferite”
Viceprimarul Traian Stoia nu e deloc îngrijorat că Ioan Coriolan Gârboni vrea să mute în instanță disputa pe care o are cu municipalitatea, pentru spațiul din Piața 700. Asta, pentru că nimănui nu i se poate permite să prejudicieze primăria. Social-democratul susține că Nicolae Robu știa că FACT urmează să fie evacuată.
Stoia reduce la tacere patru cluburi zgomotoase!
Viceprimarul Traian Stoia a semnat, miercuri, suspendarea activităţii pentru patru cluburi din Timişoara. Acestea vor fi închise pentru 30 zile, iar la următoarea abatere vor trage lacătele pentru totdeauna. Este vorba despre Riverdeck, Le Sinema Summer, Club D’arc pe Mal şi Insomnia.
E oficial: avem guvern de manelisti!
Că Guvernul USL conduce manelistic țara se vede și de pe Marte, nu e o problemă. Că unii membri ai Executivului au mecle elocvente, care parcă strigă „maneaua e viața mea!”, iar nu e un fapt de tăgăduit. Dar, măcar până acum, relația guvernanților cu maneliștii a fost cât de cât escamotată, a avut loc în viața privată. Acolo unde guvernații și maneliștii au putut să-și arunce reciproc în cap cu maldăre de bani.
Basescu, la Arad: Guvernul nu poate fi suspectat de sabotaj, ci de prostie
Președintele Traian Băsescu s-a aflat, miercuri, în județul Arad, pentru a inspecta șantierul de la autosatarda Arad – Nădlac. El a continuat atacurile dure la adresa Guvernului Ponta, afirmând că acest șantier este o „expresie a neputinței și a proastei guvernări”.
Cornel Iures e in coma, colegii lui doneaza sange
Comisarul șef Cornel Iureș, grav rănit în urma accidentului petrecut marți lângă Chișineu Criș, a fost adus la Timișoara și este în comă profundă. Colegii lui au stat la coadă, miercuri, în număr mare, la Centrul de Transfuzii Sanguine, pentru a dona sânge. Alții sunt așteptați să facă același lucru joi.
Ioan Coriolan Garboni da in judecata primaria lui Robu!
Declarațiile viceprimarului Traian Stoia l-au enervat pe directorul Filarmonicii „Banatul”, Ioan Coriolan Gârboni, totodată președintele Fundaţiei Academice Culturale Timişoara. Acesta, un apropiat al lui Nicolae Robu, a anunțat că va da în judecată municipalitatea. Gârboni susține că a investit mulți bani în barul din Bastionul Eugen și, în plus, chiria i-a fost mărită, deși… nu mai avea contract.
Fetita adusa cu elicopterul SMURD, in stare grava dupa un accident in Gorj
O fetiţă de 13 ani în stare gravă a fost adusă la Timişoara cu elicopterul SMURD. Ea a fost rănită în urma unui accident produs în judeţul Gorj, când o camionetă s-a răsturnat într-o prăpastie. Copila este în stare gravă, dar stabilă.
Vin doua zile de cod portocaliu!
Codul galben sub care Timișul s-a aflat în ultimele două zile se transformă, de joi, în cod portocaliu. Meteorologii au emis o nouă avertizare care va afecta șase județe din vestul și sud-vestul României.
Mare drama: incep nuntile tiganesti fara stabor!
Au trecut și evenimentele prilejuite de ziua orașului, iar Timișoara se pregătește de un alt „festival”, care se repetă, an de an, în luna august. Este vorba, evident, de celebrele nunți țigănești, evenimente care vor aduce din nou Timișoara în prime time-ul știrilor naționale. Parcă ne și lipsea această „onoare”, nemafiind băgați în seamă de la plaja Munky Funky, amenajată cu ajutorul primarului Nicolae Robu la umbra deja celebrilor palmieri.
Luna lui Cuptor a ieftinit apartamentele
Dacă vreți să vă cumpărați un apartament, vara este anotimpul perfect pentru astfel de achiziții. Conform portalului imobiliare.ro, la nivel național, în iulie, prețurile apartamentelor au scăzut cu peste 2%. Există o singură excepție: litoralul.
Sediul Direcţiei Regionale Agricole, la Arad?
Viitoarea regionalizare e pe cale să producă un nou val de nemulțumiri la Timișoara, la fel ca în cazul Finanțelor. Deși este al doilea judeţ din punct de vedere al producţiei agricole, Timişul este foarte aproape de a fi mazilit la împărţirea regională.
PSD decide miercuri daca bate palma cu PP-DD
Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, şi cel al PP-DD, Adrian Diaconu, se întâlnesc miercuri pentru a se înţelege pentru o viitoare colaborare. Este vorba despre un acord formal care ar duce la schimbarea mai multor viceprimari PDL din Timiş.
Inca un santier, pe Calea Buziasului
RATT anunţă că, din noaptea de vineri, 9 august, spre sâmbătă încep lucrările de amenajare ale liniei cale la intersecţia dintre Calea Stan Vidrighin (Calea Buziașului) şi străzile Diaconu Coressi şi Torac. Șantierul e preconizat să se încheie la 1 septembrie. Până atunci, se anunță noi întârzieri în trafic.
Intreruperi de curent
Enel a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Albinelor, Olanda, R. Koch, Ștefan Stâncă nr. 105, sc.A, orele 9 – 15; Topolovățul Mare, Lucareț, Teș, Cralovăț, Brestovăț, Hodoș, orele 8 – 22; Grăniceri (+SP Grăniceri), orele 8 – 16; Jimbolia (p) , orele 10 – 15; Buziaș (cartier F6, Ovinex Import-Export…